Tales of Nykt 2

Tales of Nykt 

Along with night there comes the legend of the being..... 

Asleep they lay, the little precious hearts of a land where stories could move montains and make a stormy sky obediant to the sea of sincere teardrops... So fast asleep and still as the untouched cosmic genesis was now the land of silent walls. Akunigo, the ghost of mistery was watching the moon from a faraway corner in the deep memory of a question and as his small stepps were flying above the hugest Ocean of disperate hopes, a soft windy presence brought some more feeling to the exterior and suddenly all that was then existent started spinning in clockwise direction when clocks were'f even neededbecause a nyktian could tell the time only by analising another's heartbeat... 

A silent sobbing told the ghost that the stillness had been shattered and that the incredible was about to turn into a marvelous catastrophy. 

A dream within a dream and the sign reflected on a mirrorlike compas, avoiding the complex stepp on the edge of the upper world and into the darkness that lacked the slightest trace of expression... And so he went forwards without knowing what might be waiting at the end of an unplanned journey where the only stimulent was intuition . 

The king of the temple, winged and thoughtful, who always heald the Big Book of Metaphores to his chest accidentally dropped a page on the floating floor and from the golden letters of desmay a new dinasty became as one with the Nyktian poetry and brought forward the wild beauty of new art through magic. Carved in the saddest fibres of parchement were the words of the reforging which printed themselves in the most central point of the Nyktian citadelle:.... And thus it has begun and thus it will end with the rebirth of the young and decadence of the dead.... 

.... 

In the human world the wind wouldn't let the man fall quietly asleep in his childish way as he always used to do... Finding he had no chance against the wrath of nature he got up and pulled the cortines that had darkenned his world for the past few days. His pale face was the essence of true pain as that old memory emerged to hount him like a shadow... The usual man never had a chance to create a wall of defence and his feelings were burning his heart in a terrible broken fire... 

Tales of Nykt

The tales of Nykt
Intro:
Nykt is the land in the shape of a medieval citadelle, created under a hidden wish in a rational heart who accidentally spilled an overdose of passion and added a feeling of purpose to all the chaotic DNA mix that crowded a misty shadowy path of anxious hopelesness with the shining power of imagination, where all people's words are linked to stories. It is the place where fantastic alchemy started to be experienced and the realm of extravagant dreams... It is the hugest metropolitan society of inner fantasy, the world within another, the place where questions have to be invented before reaching the answer...
1. Niktie-night... A memory to remember
... Thus the world, asleep in a cover of light would hold within its realms the silence that could be felt shining around the lands of Nykt, the only land where people are stories and their thoughts are as simple as an honest feeling.
In a little house by the fields of precious sand, old Roza started creating a new story, the begining of a new civilisation, complete creation from start to end. Her book was made of memories, her little pencil could write with the colours of each sensation and purely marvelous were her masterpieces of golden serenity.
She couldn't stop the creative flow though it was dark and everyone else had already left the world of fact for a fantastic journey within a nearby and hallucinating dreamy replica of Heaven... No. That night she had no wish to leave. All she needed was some more inspiration. She paused slightly after finishing a few more lines and then she felt a kind of windy touch of some incandescent red flavour capturing her mind away and making her desires rise above the world, away from the peace she was used to in the land of Nykt, far far and away from everything...
Ruins of the so called imaginary transposed her to a thrilling dimension and up there without wings she found it much easier to fly amongst the spheres of a newly created solar system.
As if the lifechanging journey had never even begun, the little soft and silky book threw Roza out of itself , the kind lights of Sunrise holding her in a cradle of calm peace and still silence. The land of stories was all fast asleep and in the garden of Oleiva where the lady found herself now, there was no one apart from the bit of her soul that she carried with her wherever she went, the silky book that she trusted, the actual starter of all strange turns in her daily living.
And thus it was, the experience that she would never regret as she fearlessly strolled along the streets, each of them with a tale of its own, as daylight was covering the old citadelle with the golden powder of a new morning life.
'What was to come would eventually be shown whether from within or from the outside' these were Roza's thoughts as she turned her doubts into an invisible dust that she cleared away with a rush of her hand , then turned away with her back to an uncertain past and her face to a future of great expectation

Al fin...

Yo ya lo borré. Lo borré todo. Lo que fue dicho y hecho, lo que sintieron algúna vez los demás.
Ahora nuevamente en frente de la mesa jugando con palabras para sacar una respuesta que corriendo por el aire no se deja que la descubran. Después de un descanso que nadie deseaba dieron la vuelta los que nunca estuvieron de acuerda con las reglas de la vida y se echaron a llorar con mentiras. Asi llamando la atención del ángel solitário que andaba en su mundo de concepto minimal y sin decir palabra alguna se cambió la ropa blanca por una roja y como si hubiera despertado de una pesadilla se puso a brincar y gritar locamente sobre la ecena de los sangrados y de la maldad, haciendo que ajendréra una nueva civilisación gracias a la dureza de su llanto espantoso.
Dos horas más tarde en vez de perderse en la protección nocturna la madre Tierra roncando sin parrar con desgracia se acerca peligrosamente de su fin y aunque fuera destacando en el sistema cósmico por muchas épocas hasta ella misma se da la cuenta que hay que acabar con esto sin preguntar más para asi mejor entender que todo envejece pero cambia en otra forma existencial. Si eso surje la vida puede ser de otra manera trás el aire de cambios y tristeza.

THE LYRICKER ( or... words and wonder)

It's only just a kind of broken illusion...
Read and memorise everything one at a time all off by heart transferring information from eyes to brain from brain to soul from soul to integrity. 
Through music find a pattern, o model, an explanation of  the path that leads my thoughts to clear reality and when daylight touches the night with the gentle shining of the first ray, words start spillig themselves away from the chest of secrets and change themselves into misterious engravings. As ink is walking allover another universe, small literal structures bring themselves to life giving meaning to the coldest fears of a decriptable personality. 
My little shire all closed and locked up inside, serenity and blue blood dropping out bit by bit without a struggle, releasing the magic of a written song, forsight's destiny (maybe) and flying high above Paradise, the Ibis bird brings a message to me, so I can feel for my inner clock is getting warm again and inspiration comes at hand when least expected. The glass that will always show me my time on Earth stares into the deep while over and over words run in and out of pages , forever thoughts and everyday's memories all in movable fragments of a touchable understanding as the nominal string of human perception slowly drifting away into confusion and hopefully chromatic questions or perhaps diametral requests and crucial wishes of reaching the 'other side' of the matter. 
Sentences and paragraphs rhymes in order and a kind of something else all mixed together in the perfect receipe of the temporarily unknown however turnable into a spontaneous revelation incorporated within and again the notion of 'inner' unharmed by any mean, rising from some dusty sleep between nightmare and redemption, power of a strong sedative thankfully taken by mistake in a slightly lesser quantity all in order to contradict the ferocious threat of an infinite deadline unrespectable by any way not even showing sympathy to time that had been given (useful for waiting) proceeding into the grandeousness of will reinventing a mindly axe a new circle and some diving classes which finally prove themselves brilliant, a startling imaginary trailer unlocking the iron door of stranger ground , the block of flats that had been built before falling away into nonsense and a melancholic smell of that past light unfolds away the origami paper and brings it all back to stillness.
Covered again in a sleepy unawareness I stroll between this side and the other one marking tracks and deleting systematic errors from wherever they might be and words and words and words once and another time once upon an endless book making and remaking and remarking and reinventing and redefining themselves and us all in a severe arrangement while we cling to life as if it were a small sample of that excelent 'everything' or even more than an earthly word losing even myself losing the grasp for yet another moment of still thoughtlessness marvelously wrapped up in a beautiful pack and said to be given as a gift to whomever would like to receive it....

Hielo

Que me alejara.... El recuerdo de aquella noche... La paz de las paredes, escaleras solitarias llevando al otro mundo a los que estában subiendo... Una calle sin fronteras, un tráfico sin reglas ... y sangre en todo lugar, convenciendome de que nada de lo visto pudiera haver sido real.
Tomé por la mano al culpable de la escena y empiezé a correr en tres puntos diferentes del mundo hasta que llegué al fin de la razón, sin pensamiento alguno destacando entre mi própio temor y el frio de afuera.... Y tú que me dijiste que te gustába jugar con la nieve en tu juventúd, entregandome la más fria vista con ojos abiertos, cristales, un mar y el mundo enterro tratando de no recaer en lo que fué pasando por otra cosa, algo más fictivo... Y mezclandose frente a mi en una ensalada de colores que yo solamente sabía leer con mi microscopio, allí habían caras oscuras de unos antíguos recuerdos guardados en la cajita roja, en la casa de las viejas donde nadie entrába sin sentir el miedo y las miradas puestas en cima del alma.
Asi pasa con la mente que gira y gira y no vuelve a nada de lo iniciál, asi pasó cuando lágrimas, en su punto finál de caer para seguir la transffiguración naturál, volvían y no dejaban de pasar más allá de las mejillas rojas corriendo por tóda la pintura de dos fragmentos, terminología del sufrimiento heredado e imaginación reflexiva trás de una definición sóbria e integra perfectamente escrita en un negro pasivo sobre papeles amarillas  insensibles, compartiendo la cosa más concréta que cada quien adivina pero sentidos y dolores escondidas no dejann que salgan palabras para anunciar que nada será lo mismo después de aquel tiempo frio de niieve y hielo.
Luego vendrá la luz del día, frio como el invierno y escaleras torpes ellas mismas , dejando a la gente que caiga en el abismo lejano y haciendose parte integra de la crimen por la superioridád del mal o tal vez del indefinido trás la muerte de los sin defensa..
¿que me aleje? ... ya lo hice... amargo sea el savor pero glorioso el hielo que hoy soy yo...

The escape

When ice starts melting upon solid ground as if reality would have brought down some spcter of its existence within the wrath of tomorrow, all a misty memory with the a milky flavour consisting of an unreal spiral dream in the DNAlike shape of difference. 
The scientific glow of wonder as no mear mortal being can reach out a hand and touch this shining molecule not even with a fingernail, the start of a new end, revolutionary meanings created by truth and trust from ancient times until the end of Humanity. 
Thus, while eyes open wide looking for the locked gates of forbidness, destroy the silver chains extended in a snakelike embrase towards a sadistic body spreading a river of red sorrow all around misunderstanding and heavy gray thoughts. 
This whole range of mindly struggle and metaphore might one day bring the escape ... Where to? None knows... 

TO m: LETTER 1

Dear M:
I write to you now as I would have known you since the birth of eternity... As you are an unreal and kind of an irrelevant universal construction I think I could touch some particles with my field of energy and this is the reason why I am now standing here in a material corner trying to break through the deepest notions  and get to you in an abstract window of silvery thoughts.
Yesterday I have been out in search of an answer and as the street was propelling me in a windy direction towards the dark horisons, my mind drifted away to the green and rainy places where you could be found . With my heart on the table, betting my own life on the touch of a key I'm building up fences of this new world of reason , might and maybe expectation, not throwing everything away but gathering it all in a bag of inner balance that has been stabilising me for the past time... I have been shattering your world from outside your life and as far as I can now see it might not have been enough since I am now touching black matter in search for some magnetic impossible link... As bolts of light reveal my once passive attitude towards awareness my head rises in search for the cutting spark of movement leaving me broken in a flash where the ground of the unknown is shaking bellow my orientatively straight position ending a concept that once was mine, thus taking me to your different world experience and your distinct structure of uncertainty because you do not exist as a being but you are in theory the relative notion of confort. If you open yourself to me I will free your existence and transfer you to a land of translucid forgetfullness while a memory of you will be lost behind on Earth. If this is not your wish then so be it you will always face your unconceous guilt upon living in a written letter forever.
Watch me burn and I will watch you sink into the revelator reverie on the  edge of endless teardrops of sincerity ...

Regards...

SUFLET FERECAT

Eram farama de luna si atingeam cu poezie somnolenta apusun in care cautam scapare. Crezul celor patru zari in care se scufunda fiecare gand ce pleaca de la om catre nesfarsitele intrebari si se intoarce ricosand din departare ca pana de corb  neagra si precisa , atingere delicata pe pleoapa inocentei , intredeschisa gata de atac asemenea unei tigroaice. Castelul de nisip unde mi te-au incuiat, fortareata titanica de rautate si doar un gand luminos ce patrunde la tine prin umbrele noptii dezgheata sangele si redeschide siragul de lacrimi... Imi faci un colier din ele?
Apoi se-nchide cutiuta muzicala si nu se mai invartesc eroii din poveste iar stelele cad tare tare cu zgomot asurzitor intr-o stare lichida de gheata cu aroma dulce ca a zaharului pur cules din racoarea unui sarut la orele cele mai dureroase.
Corabiile mergand spre starea lor de plutire lasa in urma un jet de fantezii iar tu inchis acolo, suflet drag, castelul de nisip nu se farama la atingerea apei nemiloase care este cu el blanda, mama iubitoare, creatorul de dezastre.
Cu cartea sa sta cel ce scrie nemiscat si impenetrabil, penita intepenita intr-o mana de plumb si susur de inspiratie cufunda umbrosul decor, lumina se frange in trupul meu spinos iar sangele colorat cald ca umanitatea ploua peste muntii de flacari jucause si cheama suflete stranse la jale cantand toti in cor un cantec uitat . Iar tu suflet drag , ramai ferecat.......

DESPRE CIVILIZATII

Se intalneste privirea cu o viata anterioara...Te vad ma vezi si lumea parca se clatina in jurul meu.
Imi amintesc brusc de o copilarie indiana, cu cantece si poezii, povestile batranilor intelepti in jurul focului, baile in Gange si florile aromate ce-mi serveau drept pat de alinare. Vad marile civilizatii in jurul meu plutind in timp ce eu atarn in nemiscare intre lumi si secole pe aripile unei calatorii stelare.
Emirii se pleaca si ei la rugaciune iar bijuteriile femeilor pot cumpara o lume...
In China zidul cel mare sta de straja ca omul rau sa nu poata patrunde si sa vaza
In tarile-africane se canta, se danseaza iar focul ritualic e a sfatului masa
Romanii cei puternici cu oaste au pornit... Pamantul cat de mare pe tot l-au cucerit
Apoi civilizatii incep sa se rasfire se inventeaza oameni alt fel de minti si zile
Romanii cei de astazi fasciile re-nvie. Din arta fac razboaie ce-i duc intru pieire
Imperii ridicate pe baza de trecut. Nimeni sa nu se-abata de la necunoscut
Apoi pe vremi de pace, razboiul e tot rece.. Iar omul nu mai stie daca-ntr-o zi va trece
Pe unde de stiinta sta scris al tau destin. Iar tu de esti fiinta te-ai ales cu putin
Gandire si idee iluzii si necaz. Acesta este insa al lumii mare haz.
In versuri scriu povestea ce-arata numai timpul. Iar tu traind chiar astazi poti sa tii oare ritmul?
De armele-ti sunt drepte pornesti la drum cu noi... dar lupta penru pace nu pentru alt razboi...

CLADIREA VIE

In apa am scapat un gand si undele de viata melancolice ca un cantec se misca la infinit, ata din ghemul moirelor cu hartie pictata in acuarela de o culoare indefinita dar superba in ciudatenia ei raspandesc in jur un murmur infiorator de neclintire.
Eu, cladire din piatra cu trairi gratioase sculptate in marmura, pe caramida , broderie migaloasa dintr-un mozaic de suflet transparent colorat cu sange sters de vreme , coperta prafuita si pagini cu miros de vanilie , o familie pierduta zace acum in biblioteca mea si sterge visele de praf cu o carpa din foita aurita. 
Acolo unde patronul trezoreriei i-a dat filosofului sarman o moneda s-a format o noua idee, iar lumea si-a schimbat total cursul invartindu-se in jurul monedei pe care sarmanul indragostit de intelepciune o arunca in sus, iar ea cadea aprobandu-l pe Newton si ingreunand cu fiecare secunda sarcina bietului Atlas ce zbiera un poem de indurare.
Si trec si anii impovarati de fericire si tristete, sacose pline inghesuite undeva iar fericirea universala, impletindu-se intre boabe de susan cu o aroma catifelata dau gust painii realitatii din care zilnic musc, cladire fiind in mine inghit si oameni cu lucrurile lor, mananc la fel ca ei, ii simt pe ei, traiesc prin ei... Sunt piatra vie... sunt trecut sunt o poveste sunt si prezent si viitor dar nu sunt doar o amintire...

Imagini

Desprinse din cristale de stiinta, apar in fata celui ce gandeste mii si mii de figurine reprezentative ale generatiei, ale istoriei, ale gandirii, miracolul puterii de observatie ridicat la puterea suprema.
Fata desteapta, cu ochii mereu in dictionar merge pe strada si toate masinile o ocolesc fara sa le pese de culoarea semaforului, de privirea penetranta a oamenilor, de cursul norilor pe cerul senin al vietii, de lumea intreaga si nici macar de inghetata uriasa pe care ar fi trebuit sa o savureze in liniste. Aroma de zmeura, crusta de ciocolata si faramele de alune se preling incet peste haine in timp ce ea merge neatinsa de soarta pe o poteca fara de sfarsit cu ochii mereu intr-un dictionar anost dar explicativ.
Baiatul destept, frumos, aparent perfect inventeaza zi si noapte noi programe ce-l vor duce pe culmile eminentei in tehnologie. Si pe langa el trece universul dar el spre deosebire de fata il baga in seama doar ca nu vrea sa-l asculte. Stie de existent sa si probabil de urmatoarele sale miscari dar il lasa de o parte ca pe o pagina scrisa ce va fi adaugata mai tarziu la roman. Se apleaca din nou peste tastatura desi ceasul arata ora 3 antemeridian, ora in care conform ocultismului se aduna spiritele rele, ora cu puteri mai mari decat cea a miezului de noapte, ora de care lui nu-i pasa. Cearcanele nu mai ies deja in evidenta fiindca toti cei de la Universitatea Creierelor Mondiale le au si stiu ca si ceilalti de acolo arata la fel. Pentru ei e ceva atat de normal incat nici medicul nu le mai spune somn usor ci doar NOAPTE PRODUCTIVA!!!
................................(prolog)............



Ganduri in continuare:
  Se asterne noaptea peste oras, se astern ganduri si vise peste omenire, linistea cumplita a celui care doarme, un moment de concentrare maxima, un accident a doua zi de dimineata la stirile de la prima ora. O masina singuratica, un sofer obosit, o persoana neidentificata.. Problema?? nu se putea opri din mers...La spital s-a transformat in Comambula (mergea chiar si in stare de coma / constata medicii) Mergea fara oprire si tinea un dictionar in mana care la randul lui era bandajat caci era rupt si el ... pretiosul accidentat.
Mai tarziu un atac de cord. Intra si eminenta Universitatii pe pat fara reactie rigid si rece ca un monument.  

Printre trairi si rani te mai intrebi tu oare cum e posibil sa te pierzi in propria existenta???...

ADEVARATUL SENS AL REALITATII

Scoate-ti din nou podoaba din plecarea ta spre nemarginit... A scos o diadema patata de sange pe care-a aruncat-o in joaca peste o imensa apasare a  noptii. Se uita si sorocul printre picaturi uleioase din lotiunea de hibiscus, reimprospatand pielea visului la fiecare 5 minute asa cum si medicul recomandase, iar psihologul, agatandu-se si el cu disperare pe pat ca nu cumva gresia neagra de sub el sa se rupa si sa-l teleporteze intr-o alta dimensiune, recita niste psalmi latinesti caci alta limba nu mai vorbea sarmanul si disperat se tinea doar cu un deget de firul acela ce sustinea intreaga lui existenta.
Cu un aplomb artistic, pianul incepu sa cante singur o arie inventata de mintea sa cea de lemn imbalsamat cu sunet clar si cristalin de cant frumos...  In crepuscul, copiii se jucau cu o mingiuta luminoasa facuta din spectrul  celor 7 culori sau poate chiar din mai multe fiinte spectrale caci avea si ea ( mingiuta) ratiunea ei colorata. Printre doua pase se intrevedea un curcubeu peste care sareau inorogii in fuga lor eterna spre taramul celalalt. In diamantul rosu de pe diadema se vedea un palat mic mic unde traiau doar niste pitici, formatorii unei societati a lor cu legile si organizarea politica aparte. Din ziar iesea titlul pe-afara si umbla printre  coroane de fapt mai bine spus prin trezorerie caci banii valorosi (cele mai mici monede) erau ascunsi sub trofee, prin armuri si prin spatele bijuteriilor regale, probabil de frica hotilor. Tradatorii, care isi incheiasera intre timp socotelile cu pedeapsa capitala se mantuiau in aburi de santal si adunau granite reprezentate prin aschiute de copac, atat de mici ca le vedeai numai la microscop insa fiind invatat respectul niciunul dintre ei nu mai avea curajul sa treaca de cealalta parte. Papusa cu sclipici isi dezvalui cruda stare emotionala cand cazu la paralele iar gimnastii de la sol se apucara dintr-o data sa cante o piesa de Bach la instrumente improvizate din metale pretioase sau din ganduri stranse in papirus. Cand pasarea Ibis zbura peste podium si pacea se reinstala in oras, cel adormit deschise ochii iar noaptea din nou acoperi lumea cu patura ei de liniste. Asa se termina si incepe, asa e abstractul in realitate...

ASA AM SCRIS ISTORIE

Marea cea mareata, de ce plangea ea la picioarele tale pe nisipul cel greu invaluindu-te in admiratia neobisnuitului... si apoi cand zorile isi desprindeau parul albastru catre lume de ce cadea paleta cu vopsea de pictat fix deasupra punctului strategic, centrul de greutate al triunghiului, acel cerc inscris perfect cunoscut numai probabil de gropile abisale care-i imitau forma. Eu, stand in coltul unei intersectii, asteptand probabil steguletul sub forma unei table de sah sa-mi dea startul, privesc cu nedumerire spre solnita miscatoare care are de fapt zahar in ea... da... zahar fiindca sufletele sunt prea amare ca sa le mai poti sara si apoi de ce sa ma mai contrazic cu soarele care se uita impartial peste norii geografului care calatoreste cu avionul doar ca sa-i studieze... Au si ei locul lor sub soare... da... pana si ei.
Revenind apoi cu privirea catre marea ce isi incepuse deja dansul in jurul tau, acoperindu-te cu gratie si farmec, am inceput sa scriu civilizatia cu degete patate de praf si unghii inegrite de cerneala pe o stea stravezie si rece ca gheata, povestindu-i ei parca, agatandu-ma de ea si de drumul ei, ducandu-ma spre uitare intr-o alta sfera cosmica.... Din nou in urma mea privirea se indreapta catre ceea ce am scris dupa ce te-am zarit, considerand ca ai avut o misiune, alegandu-ti soarta cu un fericit sadism, lasand sa cada peste tine o ploaie de lumi si de inventii, jertfindu-te pentru ceea ce va fi urmat si sfarsindu-ti globul pamantesc intr-o expansiune de idei minutioase, prabusindu-te tu peste ele in haosul minunat al creatiei supraomenesti. Spre inainte eu privesc, tunel intunecat, aer rarefiat, plutesc acum printre stele, materie pura si magnetica tehnologizata cu sentimente... Un ceas care-mi arata anii ce-au trecut sta mort la mana mea de hartie caci nu mai are nici el programat atata amar de infinit ramas in urma unor pasi spre departare.... Cu ochi inchisi se merge pe drumul renasterii si se-ajunge intr-un loc cald si frumos, o goliciune simpla un puf ce mangaie firea si o constientizare terifianta dar minunata... AM RENASCUT!!... Si uite-asa imi amintesc de toate, si uite-asa in altele ma scufund... dar nu ma plang... asa am scris istorie....

PROVOCATORUL DISTANT

Bat sfios la poarta ta, in tine, brazdata cu aurul vremii si rugina durerilor, in care ti s-au crestat ridurile de suferinta, pe care chiar ei eu am scris cu penita de cenusa in timpurile ce-au fost trecute un recviem pentru o stralucire nemuritoare. Bat la poarta-ti cu umilinta si sfiala cerand inapoi un lucru mic pe care l-am uitat intr-o cutie cu comori cand am plecat in graba spre minus infinit si de care mi-am amintit in apropiatul neant ducandu-ma din nou pe axa temporala si poetica pe care-o urmaream cu degetul murdar de ciocolata pe cartea veche, prafuita, judecata parca de acarieni si privita scrutator de o doi ochi albastri. Sa cada ea, cartea peste omenire ca eu sa pot recupera un lucru mic ce l-am pierdut in tine, ceva ce bate ca un ceas si tine-n sine numai sentimente, ceva ingropat intre coaste tinut cu grija in carcasa de cristal a vietii, ceva ce n-are rol doar de supravietuire ci si de indrumare, de iubire, de amagire... Acest ceva, e-al meu si iata ce dur am luptat pentru obiectul meu visat si dorit... Sa vezi unde-a ajuns mana mea cea lunga si elastica ce s-antins peste cer in noapte, in zi, si stele cuprinde si luna o simte, cu atingerea ei dura de catifea inghetata arzand zilele intr-o inghititura de gaura neagra.
 Batranul intelept, apucand-o o trimite-napoi cu o vraja iar eu, un trup firav m-agat de un fir de dorinta ce cade cu mine intr-un abis nocturn si stele se naruie-n lumea din mine, iar eu deschid ochii cu cartea in brate, o iau si-o admir, ma plec in fata ei si-o transform intr-o fereastra cu vitralii colorate de unde ma poate vedea o lume adormita, un nou mod de viata universal ce-l voi veghea eu, provocatorul distant..... si toate astea doar pentru o inima.......

GRINDINA (RENASTEREA)

Asa porneste vijelia... pe tine-n desisul caldurii uitandu-te, ploaia pleaca singura devastatoare si necrutatoare asupra unei natiuni intregi. Iar eu, perle de grindina adun ca sa-mi fac un colier casant din gheata dureroasa. Are sa ma stranga si sa ma doara caci frigul e taios, iar ploaia, mama a fulgerului si stapana a tunetului va arunca in lume cu povara perlelor pretioase asupra carora se vor napusti mii de suflete flamande, doritoare de avutii si glorie, cautand fiecare sa-si faca un lantisor, o bratara sau chiar un inelus cu perle distructive de napasta.
 Stai tu pe malul apei, fiorul scrierii , metafore romantice si melodii languroase se zbat acum sub bolta inimii tale nelinistite, cautandu-ti frica intr-o ceasca de cafea ce s-a racit si ea din cauza perlelor ceresti, mesajul mamei natura, chemarea divina a gandirii si trezirii la realitate.
 Canta-n nestire plimbandu-te in somnul tau senin , tiptil ca o petala de cer albastru umbrit de usurinta trecerii veacurilor in sunet de vioara, un cantec al sforilor papusarului cu parfum de iasomie. Si viata se scurge, pendula se misca iar geamul se sparge sangerand numai cioburi pe podeaua decaderii inspre inaltul luminos al salvarii cu tine in brate, cu mine la pieptul tau strans colier de frig si miracol in jurul nostru, taind din viata, rupand din noi bucati de materie, intrand in metastazele metafizicii, metamorfoza noastra ca oameni ia sfarsit. 
 Coconul nou si pur ca o raza de soare aduce-va o alta zi in univers........

VIATA.... IRONIA FRUMUSETII

Lesin suav... cazi intr-un vis caci nu te mai poti sustine de un fir de realitate.... sa-ti pierzi capul umbland dupa copilarie in bucati sfarmata ca oglinda pe care-ai spart-o ieri tu, intr-un acces de furie neastamparata a fiorului creativ.
Mancand din painea ta cea proaspata si egoista ai ferecat in tine arta cu un lacat de fildes. (moto)

A.
Nu mai privi la laptop-ul apple care iti arata jocuri, conversatii, poze, videoclipuri filme si informatii. Lasa-ma sa dorm in umbra unei eterne frunze de viata racoritoare ca noaptea de vara scaldata in roua cuvintelor frumoase si a cantecelor de leagan. Daca ai atat de mult ce oare mai poti tu oferi din multul tau nimic???


B. 
 Calatoreste doar cu ce-ai avut in suflet. O amintire poarta intr-un buzunar. Cel de la piept de preferat. Campie intinsa tu sa strabati calare si sa te duci departe, chiar mai departe de zare ca sa treci neobservat prin amintirea ta si sa ajungi la apele uitarii unde suferintele ti se vor curma la prima-nghititura.

C. 

  Si tu ce ai n-afara de un scop? Revolta-ti mintea in alte directii... De ce sa cauti zahar in marea cea sarata si raze insorite pe bolta instelata? De ce-ti apuci cu mana-ntreaga o pulbere de bunatate si o arunci in noapte uitata de singuratate? Rupe corzile viorii si schmba-le cu un violoncel. Creste-ti muzica-n suflet si ea va canta cu tine.


D.
 Arunca dragoste, tu trandafir ofilit, arunca-ti spinii si trupul in apa si vestejeste sangele rosetii tale intr-o ploaie de miros frumos. Adoarme lacrima din piramida cea construita cu truda de mesterul bland si ingroapa securea in sarcofagul faraonului. Apoi brazdeaza trecutul cu aur si ofera-l istoriei peste mii de ani in chip de masca mortuara.

F.
  Provoaca-n tine munti de fericire si pierde-te in viitorul tau caci numai asa vei fi binevenit printre gandurile trecute. Aduna-ti mintea adulta si sufletul curat, copilaresc impreuna cu ce mai doresti pe lume si porneste la drum de mana cu un inger pazitor. Prapastia s-o ocolesti ca drept sa-ti fie pasul. De cel ce-i rau sa te feresti , sa-ndepartezi necazul. Un zambet celui bun sa dai si-o mana sa-l ajute. Caci mai tarziu tu vei primi chiar inzecit mai multe. Sa ai curajul sa infrunti obstacolele vietii si vie-n tine sa pastrezi vapaia tineretii. Victorios sa te intorci-napoi in a ta casa, si-atunci sa le spui tuturor ca viata e frumoasa!!!

SAFARI OF SLEEP

Striga dupa mine tare tare ca un tunet asurzitor si cu cat striga mai tare cu atat adormeam mai bine...
Fugeau oamenii , vanatorii de crocodili, necrutatorii, distrugatorii... fugeau prin noaptea fermecatoare , fugeau dupa aur prin Africa cea saraca, descopereau nimicul din spusele cuiva... 
  Fugea asa si murgul meu, alesul meu cu par catifelat, striga dupa mine in timp ce eu dormeam in gandul meu purtand numai crini si iasomie. Dormeam la adapost de ploaie rece si revigoranta ce ma trezea cu si mai multe inchipuiri ale somnului, mangaindu-mi trupul cu grindina dura, luminandu-ma din cand in cand cu pala de fulger din satin cald ca un varf de  cutit. Tuna adanc energia in mine, de parca imaginatia insasi si-ar fi schimbat regulile inexistende intorcandu-se de cealalta parte a razelor, spre polul opus al definitiilor concreto-abstracte ce alergau printre nori, alergau pe nisip si prin ploaia desertica din Africa. 
Dormeam adanc la umbra cerului de miaza-noapte pe ger siberian, pe cearceaf de nisip miscator, printre nuci de cocos si banchize, paralelizand cunostintele mele cu cele ale persoanei de langa mine, de pe rogojina, din adapost.... Dormeam adanc, intens dormeam in Africa, dormeam in savana, alergam prin somn, dormeam cu accese de somnambulism, dormeam somnul adormitilor , adanc, profund, intens, nemiscat, pe furtuna pe caldura, sub protectia animalelor pradatoare, sub ochiul de vultur, in privirile lui Horus, pe culmi si coline, prin liniste se definea atunci firea mea cea jucausa.
Alerg cu pas grabit din viata catre alta parte si dorm din nou , culcus sa-mi fie tot natura, sa fiu in amintirea-ti ca un vis uitat caci tu ai reusit s-alergi mai tare, acum probabil tu calatoresti pe mare iar eu in urma ta ramas-am pe uscat.....

OGLINDIRE ...

Sa alunecam pe o oglinda intr-o baie rece de lichid mentolat, cu inima constienta si mintea visatoare, pierzandu-ne total intr-o baie de cunoastere profunda.
Ofera-mi mana ta, argint nepretuit, marturie a unui crampei de discutie fragmentata ca o pagina de ziar, copac verde rupt din radacini, inventator de hartie care se rupe se frange si se arunca asemenea unui lucru  fara de pret sau a unui suflet valoros prin nepretuirea sa....
Si haide sa ne-ntoarcem din nou in lumea aceea stralucitoare de clestar unde ti-am abandonat eu vorbe si trairi ca sa le-nchid intr-o carte secreta ascunsa probabil in biblioteca magica... Si hai sa-ti regasim faptura caci tu vii doar in chip de trup gol pe dinauntru, dezbracat de fire cu ochii ce cersesc mila. Vegheaza tu la propriul capatii in noptile lungi si intunecate fabricand coliere de nestemate inlacrimate pentru o amintire spulberata intre amintiri si o emotie vag amintita, colaj de contradictie interioara, lung prilej de spaima si dezamagire.
Inmoaie-ti degetul in calimara vremii si ia-ti iar oglinda pe care o spargi si o murdaresti cu cerneala. Cufunda-te apoi in ea, coloreaza mai intens tabloul de cioburi albastrite de tus cu fire de pasiune de un rosu aprins al sangelui tau delicat si lasa-ti nelinistea sa te linisteasca. Imbratiseaza cioburile, nimicul, ziarele, hartiile copacii natura lumea-ntreaga, lichidul mentolat, visul si lesinul tau, imbratiseaza-le pe toate si lasa-te cuprins de disperarea somnambulului adormit de oboseala. Inchide ochii tai cei frumosi si tristi, caci viata ta e datorita tie un colt de suferinta eterna. Revino apoi pe lume cu fata schimbata, cu un nou EU in tine si dormi din nou, vindeca-ti toate ranile, apoi strange oglinda si cufunda-te in alta... Viseaza iar si descopera-ti fiinta... Eu voi veni cu tine de ma vei chema...

Catre mamica mea...

Draga mama,
Cum pot sa-ti spun prin cuvinte cat de mult iti multumesc...?? Cum pot eu oare sa insir farami de inima pe o coala de hartie virtuala?... Cum poate oare o fiinta cu puteri nu mai mult decat cele omenesti sa-ti spuna prin simple jocuri de litere cata dragoste iti poarta?? De unde sa mai caut eu pulbere de cristal al virtutii si vraji de pretuire pentru tine, faptura care existi si dainui in sufletul meu ca o flacara a iubirii pure si adevarate.
Nu vreau sa iti mai multumesc acum pentru ca m-ai nascut si m-ai crescut, pentru cate ai facut pentru mine si cate faci in continuare. Tu stii deja ca pentru asta mereu ma voi pleca in fata bunatatii tale eterne. Azi insa vreau sa-ti spun altceva. 
Iti spun ca pentru mine nu esti o zana din povesti, nici profesoara nici confidenta nici psiholog si nici sprijin. Esti toate la un loc!! ESTI MAMA!! O mama adevarata care stie sa ma priveasca, care ma intelegi, care nu-mi da bani ca sa ma faca fericita, care stie sa asculte muzica impreuna cu mine, sa-mi citeasca o carte, sa-mi fie aproape si sa ma apropie de sufletul ei. O mama care are mii de lucruri de spus in mii de limbi straine, care stie de toate chiar daca nu le-a studiat, care ieri imi deschidea cartea de literatura purtandu-ma intr-o lume de basm iar astazi deschide impreuna cu mine cartea de limba engleza, geografie sau stiintele naturii. O mama care se informeaza pentru a ma informa, care se intereseaza pentru copilul ei, care mi-a dat lapte de viata din prima mea zi pe Pamant si care astazi imi da lapte de intelepciune in chip de conversatie la ceai. O mama care intelege cutiuta muzicala la fel de bine precum muzica usoara, adaptabila la orice, alaturi de sufletul meu, parte din mine, mana pe care o pot strange mereu cu incredere in momente fericite, cu teama in momentele plapande, stiind ca voi primi drept raspuns o imbratisare calda si sincera care  da vigoare trupului si zambete sufletului... 
Tu, mamica mea sa stii ca nu ai cum sa nu-mi fi creat viata fiindca te am mereu cu mine, icoana vie al drumului meu prin viata....


ACEASTA POSTARE O DEDIC CU MULT DRAG MAMEI MELE- LACRAMIOARA PINTELEI  PE CARE O RESPECT SI O IUBESC ENORM <3 

Petra (Walkyrja Dark) - 8 MARTIE 2012

JOCULET... COPILARESC

Deci... ce jucam??
Dormi, copilas? Dormi adanc si agitat 
-Vai.... ce e asta ? Ce sa fie?
-Un vers dintr-o poezie.
-Tu acum vorbesti cu mine?
-Nu. Eu doar potrivesc rime
-Vai mie, ce-mi -e s-aud?
-Ceva nastrusnic, nascocit si  nascut dintr-o neasimilata neinitiata ticalosie ticaita tic-tac ticluita cu talc de niste broaste si niste  serpi care sopteau sopa-sopa sup-sup seara pe inserate inserand instinctiv insubordonatele cuvinte cutremuratoare cum curge raul rapid si rar peste ramurelele ruinilor rupestre.
-Nu-nteleg nimic...
-Nici nu trebuie... regula de baza ... no rule!!!
-ce?
-Ceai?
-Ce ai???
-Ceva
-Halva?
-Nu. Baclava
-Ba bine ca nu!!!
-Ca nu?? Nuca!!
-Nuca nucsoara...
-Cuisoare, scortisoara...
-Scortos, scorbura, ascunzatoare interioara 
-Intern introspectiv intriga introducere introvertita.
-Intro... ce??
-Copile, nu-ntelegi nimic.
-Ce e nimic?
-Nimic e mai putin decat un pic...
-Si cat e un pic?
-Cat incape.. ceva mic si pitic... un stropsor de suflet poate
-Poate?
-Da, se poate
De  ai creativitate
Le poti reusi pe toate!!!

AngelDetector

Multe am tot invatat in anii mei de scoala, multe vise mi-au urmarit viitorul, multe file de jurnal mi-au insotit noptile de singuratate si toate aceste trairi au fost adunate intr-un colaj sentimental al regasirii de sine. Cu toate acestea insa nimic nu se compara cu dorinta unei cariere, momentul in care tineretea inflacarata a sufletului te impinge spre cunoastere, spre dorinta incapatanata si descoperiri uluitoare. (moto)

Ray Rianson, tanarul luminos si fermecator, olimpic la informatica, sclipitor ca stelele se trezi ca-n fiecare zi cu zambetul pe buze. Un strop de cafea, apa rece, haine curate, parfum, eleganta si prospetime, simtul detaliului, conduita norvegiana iar ziua aceasta se anunta a fi perfecta.
Pasi mici si gratiosi pe strazile care se modelau dupa forma piciorului lui, priviri iscoditoare ca de obicei, pe trotoar, la semafor si in autobuz. Un mic dejun rapid, o bucata de ciocolata, o bomboana cu aroma mentolata, mai mult parfum, o scurta plimbare si..... Ray se afla in fata Academiei internationale de Tehnologie A Informatiei.
Intra cu incredere. Scruteaza, analizeaza, raspunde politicos unor intrebari, merge prin sali lungi pline de tot felul de masinarii sofisticate fara interes si sentimente. 
Micul calculator de buzunar, banal, fara aspect cu inscriptiile A.D. face cu ochiul celui cu numele razei de lumina. O apropiere.. aparatul este pus pe un pat de catifea rosie si moale ca o mangaiere... radiatii suave si halucinante inconjoara brusc universul ca o imbratisare a uitarii. O atingere si aparatul lumineaza. Ecranul insa arata doar o fereastra de cautare. Pana nu scrii ceva nu poti sa-l folosesti.
Ore trec repede pe nesimtite, codurile matematice cu pretext de parola dau gres. Aparatul nu poate fi conectat la calculator. Nu are iesire USB si nici macar nu are jack pentru incarcator. Poate e ceva defect sau poate un nou produs la care mai trebuie lucrat... Ratacit si buimac Ray paraseste sala. Mananca si capata puteri. Porneste din nou spre locul din care a plecat. Pasii il duc spre A.D. fara ca el sa se poata controla. Si iata ca, acolo sta un batran imbracat in alb, cu infatisare druidica, poetic si misterios privindu-l pe viitorul informatician care vizita acum sediul cu interes.
-Te-ai uitat! Atat a spus batranelul cu o voce suava ca un cantec de harpa
-Poftim?
Apoi batranul incepu:

In ochii tai vad curiozitate
Scanteie vie de serenitate
Nu recunosti ca nu stii cine esti
Iar pe acesta cum sa-l folosesti (indicand spre aparat)

Pe-ncredere tu viata ti-ai cladit
Intelepciune de nefericit
O cale dreapta doar asta vei urma
Nimic nu ai afar' de nu si da.

Mereu sunt doi de-aduni unul cu una
Dar sunt mai multi de-aduni unul cu lumea
Si nu stii ca acum ca salvator
Tu ai primit un inger pazitor.

Reneaga-l! Fa ce vrei caci va fi bine
Dorinta-i e de-a ramane cu tine
Lasa-ti particula de teama-n mana lui
Pe drumul tau din visul nimanui.

Nedumerit, Ray priveste omul care pare sa intre in transa si apoi se evapora. 
Acum a descoperit raspunsul: Aparatul este un generator de holograme. Apropiindu-se din nou insa, descopera o tablita model egiptean cu regulamentul scris pe o parte cu caractere neintelesi si pe cealalta in limba engleza.
A.D (AngelDetector) Actioneaza doar daca scrii corect numele unei persoane dragi pe care o cunosti si la care te gandesti in timp ce tastezi. Vei vedea imaginea ingerului pazitor impreuna cu numele acestuia. Scrisul dispare si tablita se evapora in mainile lui Ray exact dupa citire. Ray tasteaza numele surorii lui din reflex si descopera imaginea unui inger cu numele de Turnius (nume asemanator cu al prietenului ei imaginar din copilarie)
Ray nu poate sa creada. Ia aparatul si il arunca. Il sparge. Druidul apare din nou si il imbratiseaza, indepartandu-i sufletul de trup, suflet inteligent, fortat acum sa creeze un nou aparat mai performant al carui acumulator inepuizabil va fi spiritul lui transformat intr-un motor de cautare, detector de ingeri pazitori...

Moto final:
A murit distrugand si a renascut din creatie. A definit iubirea divina prin matematica.  O nastere luminoasa inseamna o viata insorita. A gresi intru lumina inseamna a ii dubla incarcatura magica, a plati pentru lumina, cu lumina, din lumina, a transforma totul in lumina inseamna a fi tu insuti lumina suprema, lumina detectoare de inger din fiinta divina (cu toate ca negi aceste lucruri exista)

DACA AS FI FOST...

Daca as fi fost o pata de cer, ti-as fi inseninat viata cu o pala de puritate inocenta in chip de vant dulce, primavaratic
Daca as fi fost marea, te-as fi scaldat in ganduri line si suave
Daca as fi fost soarele, ti-as fi mangaiat obrajii in fiecare zi, oferindu-ti o raza de speranta
Daca as fi fost luna, ti-as fi veghiat visele noapte de noapte, ti-as fi fost tovaras de taina in noptile insomniace, as fi acoperit intunericul tau cu stele nepretuite si inima ti-as fi linistit-o pana la cel mai adanc oftat
Daca as fi fost o carte, te-as fi avut in file, in litere de aur brodat numele tau, cu grija  ti-as fi pastrat amintirea pe vecie
Daca as fi fost un cantec/poezie sau poveste, de tine-as fi vorbit frumos, inviindu-ti magnifica prezenta in eternitate
Daca as fi fost clepsidra- eu vesnic as trai intru tine numarand nesfarsitul glorios al prezentei tale, oferindu-ti calde batai de inima pe ritmul unor secunde si minute batute de soare si de sfinte secrete
Daca as fi fost un inger pazitor, de tine as fi avut grija, pastrand intelepciune si viata pentru tine, dandu-ti o-mbratisare-n somn, fiind mereu in preajma ta, tinandu-te de mana in ploaie, vant , inspre lumina...
Dar sunt acum doar eu, si pot sa-ti dau fiinta, suflet, stele cazatoare, dorinte mari si-nfioratoare de drag si frumusete, petale roz de inocenta pe culoarea unei pene zburatoare, usoara ca si gratia, furand o sarutare de buze rosii si adanci cu aroma de trandafir si sentiment adanc.
Caci sunt ceea ce sunt si iti marturisesc in fire, trup si suflet ca iti dedic comoara de pastrare, un fir de viata-ntr-un cufar magic, un lucru special si vesnic, ghirlande de miracol,  nori albi de libertate, iubire far-de moarte...


(pentru E.A.P. cu mult drag)

RUINA ACTIVA (PROBABIL JURNALUL UNUI PROMETEUS MODERN)

..... si totul este cu intentie buna... 
Intentia dupa cum bine stiu nu e rea. Nu a fost si nici nu va fi ... Dar ce fraze definitorii sa mai compuna o inima care merge regulat sa viziteze fosta iluzie de palat transformata intr-o ruina? Ruina e activa, ascunzand probabil in pivnitele ei cantitati intregi de explozibil pe care il depoziteaza locuitorii doar pentru ca acesta sa se scurga in pamant, sa moara acolo uitat in josul vietii asteptand probabil (locuitorii) o ploaie fina de ciocolata alba cu aroma de calm perfect de ne la locul lui pentru persoanele ce iau decizii.
Mirosul ruinei active e daunator ... e pestilential... transforma tot binele in rau, se impregneaza puternic in tine si patrunde pana in simtiri, stricand mirosul de Narciso Rodriguez (singurul meu scut glorios)
Oamenii sunt morti. Morti in interior, traiesc doar pentru a manca si a discuta exact ceea ce ingurgiteaza (variatiuni pe aceeasi tema), se introduc cu grija in tine ca acul suav al anestezistului inainte de operatie, aducandu-ti haosul lor interior in viata, implicandu-se tacit, fiind infiltrati de catre inamicul ce e mereu alaturi de tine, pretins de partea ta, creind-uti mizerii si dureri sufletesti (tot spre binele tau)
Si eu stand asezata pe ceva tare, prefacandu-ma ca ascult intunericul din jurul indistinctivilor si insipizilor vorbitori, gandindu-ma daca voi scapa cu viata, daca ochii mei vor continua sa lacrimeze si daca pentru singuraticii monumentali nu e o boala a fi singuri.
Daca intre ei s-a creat un mic guvern al ''Ruinei Active'' care are ca scop devorarea energiei si tineretii celor din jur.
Azi, maine, ieri, peste/ inainte cu doua saptamani, cine sa mai stie ce si cand caci amintirile si mirosul traiesc inca printre rafturile de biblioteca in file de carte si pagini de jurnal, infiltrate si ele o data cu ''Ruina Activa'' in viata inamicului binevoitor, parte din noi, sange rosu ce-ti poate apartine, ce-mi apartine si ma dezgusta, pe care nu l-as dona ca sa nu fac rau altuia, pe care l-as da unui vampir ucigas ca sa bea si sa moara otravit. 
Venin otravitor al batranetii pe fetele palide ale detinatorilor ''Ruinii'' venin adus in viata mea de catre aparenta apropierii si a protectiei...
Sssstt... tacere aici e biblioteca mea... citesc o carte scriu un jurnal, ma uit pe fereastra la apusul eclipsei de viata in care traiesc mentalistii iluzionati, pararealizatii indepartati de real printr-o oglinda calda, stearsa sparta.... Aici nu intra nimeni, caci eu nu le permit. Dar ce te faci cu cei neputinciosi doborati de forta rea a unui orb mai bolnav de tristete decat zeul lacrimilor? Orb, cu desavarsire si umil, frustrat de propria slabiciune ce doboara fara de mila pentru a castiga un loc de sclav al ''Ruinei''. Ce te faci cand  singura ta solutie de scapare e protestul zgomotos sau urletul dar nu poti de rusine... din respect pentru cel pe care-l iubesti si caruia nu-i doresti necaz... Si ce te faci de tipi, te zbati sa recapeti iluzia ca ai avut o data ceva ce-ti este luat de buna voie si-ti face sufletul izvor de poveste fantastica iar calmul ''Ruinei'' se face calus si lant captand, mancand si oferind din nou..... ???

EVERARD

Everard:
Intr-o noapte a singuratatii divine, privind spre bolta instelata a celor visatori ma cufund in tine, toropeala somniferica asemenea unui cantec hipnotic. Ma aplec spre tine, dulce revelatie a noptii lepadand spada si platosele, uitandu-le departe in razboi, abandonandu-le pe ele impreuna cu toata forta mea, lasandu-ma invins de farmecul tau ce cheama, cheama cu un sunet asurzitor de harpa languroasa...... 
Noaptea:
Everard, imagine a devotamentului sangeros, tu sfinte razboinic al temerii, trebuie sa dormi pe vecie in aceasta clipa de taina cu stele si luna ca ingeri pazitori, cu aerul ca sfetnic de taina ce-ti va duce gandul in zari indepartate iar soaptele pe culmi secrete ... Ca giulgiu fie-ti pamantul ca straja sa-ti fie ostirea ce te va plange maine cu cantece inalte spre ceruri ridicate anume pentru tine.
Arunca acum spada, marite cavaler cufunda-te in pace si lumina , acum ai castigat eterna nemurire in amintirea lor caci rana ta e marturie vie a ceea ce ai patimit si-ai suferit.
Everard:
Tu, noapte sa le spui ca peste ei eu voi veghia cu scutul protector al vesnicei credinte, cu inima cea franta ce spera sa invinga, cu ploaie si cu vant spre cetele straine, cu melodii si cant spre tristele ruine, si trandafiri divini sa se astearna pe acest loc pe care m-odihnesc in taina...



O ultima suflare si s-a dus
Inspre regatul zeilor de sus
Cu protectoarea noapte stand la sfat
Iubind un vis mort si nevinovat

Pe drumul sau o rana l-a rapus
Cu sange rosu ca un pasional apus
Spre nestiinta a plecat spasit
Dar pentru tine el a biruit.

Sa-i fie calea lapte si uitare
Sa-i fie suferinta trecatoare
Sa-i fie un mister indepartat
Tot ceea ce in urma a lasat.

Sa plece dintre noi fara regrete
Si lui greselile sa i se ierte
Marite cavaler, tu, Everard!
Fara sfarsit e drumul tau curat.

GLITTER

Glitter glitter straluceste ca si clinchetul unui clopotel... 
glitter glitter peste ceea ce desenez pe foaie... foaia nu are sentimente ea straluceste si atrage priviri.
Glitter-Glitter-Glamm-Glow-Groove grimase anxioase aruncate cu dispret catre o oglinda stearsa.. Oglinda e dura e rea e meschina reflecta neadevarul sub forma chipului pe care nu-ti doresti sa-l vezi.
Glitter-Glitter anticlasicism omul domina universul...haos patat cu cioburi de oglinda.. un ciob de suferinta un puzzle pierdut intr-o amintire
Glitter-Glitter cauta-ti fata ... te reconstruim din cioburi si din ipsos
Glitter-Glitter iata ochii cum stralucesc... stralucesc pe foaie, in oglinda in departare in apropiere...
Glitter-Glitter iata noua creatie... un om perfect si stralucitor..
Glitter, raiul pe pamant. a doua Facere a Lumii de data aceasta creem  lumea vazuta si cea supravizualizata... Creem stralucire pe cant de unghie, pe muchie de cutit pe timpul de acum spre epoca viitoare.
Glitter-Glitter Shine-Show-Sweet-Sticky-So..... score your gole..
Glitter+Glitter, mijloc de imbarbatare, raspuns la toate intrebarile actualitatii, perceptie asupra lumeii supravizualizate , dorinte si aspiratii, mijloc/mod/prilej de expunere, publicitate, pubertate neterminata, TERMINA O DATA!! de doua ori, de trei ori...VANDUT!! vanzator de frumusete, frumoasa-i viata, viata uneori stresanta, stress existent sau nu, NUU!! Nul , zero , zen, minimalism si peste toate acestea...CORTINA VA ROG!! CORTINA SUB FORMA UNEI PLOI DE GLITTER

Nota:
Glitter=sclipici (in aceasta compunere vazut ca sclipici decorativ, folosit in exces sau o obsesie a celor ce vor sa-si creeze o imagine falsa)

GANDURI DISTRUCTIVE...

Desprinse probabil dintr-o scriere misterioasa si veche a gandurilor insirate pe masa judecatii sunt si ale mele cugetari sentimentale puse inaintea balantei de fier dura ca dreptatea si gratioasa ca o lebada. Aceasta se inclina spre pierzania mea, spre descatusarea totala a pedepsei capitale, spre plansetul nelamurit al unui manunchi de spini fara trandafir.
Razele de luna se preling acum dansand feminin si jucaus pe langa partenerii subtiri dar negri in chip de zabrele ce-mi stau de straja in ultima mea noapte de taina, iar eu, dormind frumos pe pat de vise eliminand prin somn tot raul ce l-am pricinuit reusesc sa uit pentru un negru moment de ghilotina ce ma astepta cu raceala unui prieten sincer si fidel ce avea sa ma duca undeva departe....
Luna coboara incet, lasand Europa iubirii ei eterne, soarele care o urmeaza timid si rosu ca o rana insangerata la rasaritul splendid si glorios al renasterii umane, trezirea din letargia somnului pentru inca douasprezece ore de judecata pura.
Luna merge sa odihneasca acum alte continente cu prezenta ei divina iar soarele aduce dupa el pentru mine emotie si suferinta.
Se deschid pleoapele celui vinovat probabil in acelasi timp cu ale inocentilor sau cu ale celor ce suferisera de pe urma mea.... se trezeste cel ce are sa moara... vad preotul cu mine si ma mira asemanarea dintre noi... el traieste-ntr-o chilie, eu intr-o celula am  stat o noapte... domeniul nostru de viata in orele de intuneric a fost probabil asemanator in ceea ce priveste masurile matematice. Sa fie asta o asemanare ce ma poate salva?? Nu... nu vreau sa ma spovedesc... Ce am sa spun?? Ca sunt un criminal? Asta e deja stiut... Sa strig in gura mare SUNT NEVINOVAT!!! Si cine ma va crede?? 
Strig GATA cu sange rece si ma indepartez usor apoi prin spatele parintelui ma strecor cu delicatete lovesc, strivesc fac ce-am stiut mai bine-n viata . Gasesc spre stupoarea mea un bricegus de autoaparare pe care preotul il avea asupra sa asadar iata si raul unui om de bine iata ce zace intr-o fata bisericeasca... O mantie sacerdotala ce ascunde un posibil ucigas mic, delicat si fragil la prima vedere decorat anume pentru cei firavi si drepti. Fara ganuri il iau in mana si simt ca miroase a mir si a tamaie... Ini fulgera prin minte zeci de ganduri care ma sfintesc inainte de stingerea mea, botezandu-ma cu propriul sange intr-o baie de necunostinta si nelinisti. Cad . Preotul dispare in neant iar eu in intunericul profund nu mai caut nici nu  mai gasesc.
Nu stiu spre ce ma-ndrept dar am facut ce am stiut mai bine, ce am facut eu toata viata. Am taiat exact in locul sigur... N-am murit de mana lor, ci de a mea... Am murit asa cum am trait... AM MURIT DE MANA UNUI CRIMINAL...

GROAZNIC DE REAL ESTE TERIBILUL FANTASTIC (SAU BAL CU MASCA DE FARD)

REGULAMENT STRICT:
SE IA O CARTE DE PE MASA DE JOC.... ATENTIE UNA NU MAI MULTE (CARTILE FIIN LIPITE INTRE ELE) ASADAR CINE IA MAI MULT DE UNA RISCA MULT...


Habar nu stiau ce risca bietii oameni asezati la masa de joc, inspirand fericirea unei petreceri, simtind pulsul agitant si ascultand tipetele frenetico-adrenalinice ale dansatoarelor in rochii de matase purpurie. Eh, si ce daca au citit regulamentul? Era prea amuzant sa stai acolo la masa, sa te uiti la toate sufletele care se perindau in jurul tau, fiecare cu gandurile, calitatile si defectele proprii, fiecare cu cel putin un motiv de tristete care nu putea fi vazut din  cauza mastii de fard de pe fiecare obraz palid cu tenta cenusie. Gandul ca lucruri iesite din comun se puteau petrece in acel loc era exclus din orice minte prezenta la eveniment. Regina balului, care inspaimanta prin frumusete se intorcea, se invartea, facea piruete gratios de grotesti proiectata cu lipici in mijlocul salii de petrecere imbracata intr-o rochie de o culoare sclipitoare, starnind in mintile privitorilor o aparitie fantomatica si halucinogena. Era exclusa invidia pentru o persoana necunoscuta oricat de frumoasa ar fi fost nimeni nu o putea uri pentru asta...
Daca urasti pe cineva il urasti pentru o fapta sau pentru caracter si nu pentru un concept sau o notiune care-l defineste... asa gandea si filosoful , cel mai atent observator al paradei monstruase de clovni. El urmarea atent de la masa de joc si fiind imbatat de un coctail perfect rezultat din combinatia zecilor de pahare de wiskey pe care le consumase amestecate cu eternul sau tumult de ganduri si intrebari ce veneau din partea lui una dupa alta ca perlele insiruite pe un lantisor, uita regulile si ridica in mainile sale mici toate cartile asezate pe mijlocul mesei. Le trimise spre cer ca un tunet iar ele coborara inapoi ca un fulger sfidand legile fizicii (lumina/sunet) inversand universul oricarui observator si transformand agonia intr-un joc prelung de carti, numere, amintiri si sentimente.
Regina balului nu se misca din loc. Repeta la nesfarsit multumirile pe care le adresase in limba spaniola organizatorilor argentinieni dupa ce isi primise coroana si titlul binemeritat. Starea ei de soc era molipsitoare caci privind-o toata lumea intra intr-o transa haotica a dezbinarii.
TREBUIE SA TE TII TARE, FIULE asa spunea unchiul mereu cand nepotul iubit trecea prin ceva dureros. Deviza magica insa aici era incalcata... Mastile de fard cazura de pe fetele tuturor iar ultima pachetul de carti lipite inca aratau ultima piesa cazuta cu fata in sus pe care scria...  AI PIERDUT JOCUL... TI-AI PIERDUT MINTEA. Se vedea clar ca fiecare incerca din rasputeri sa recupereze un fir de personalitate dar totul era zadarnic. Punand  in nestire mana pe foaia cu  regulamentul, filosoful descoperi brusc o pata de i ncredere pe care o facu sa creasca oferindu-le tuturor speranta care ii trecu pe toti de cealalta parte a luminii in pace si liniste.
Constatarea de a doua zi a fost o crima in masa doar atat nimic mai mult... 
Cortegiile insa nu transportau oameni otraviti cu substante chimice ci cu propria neincredere si nestapanire de sine