Abstract

A privi lumea de sus...
A urca si mai mult...
A urca inca putin...
A urca mult mai mult...
A ajunge la apogeu...
A urca pana la ultimul etaj...
A privi in jos...
A privi oamenii de pe o pozitie superioara....
A simti o senzatie cumplita de cadere in gol...
A fi speriat...
A vorbi cu sine...
A se speria...
A scrie e-mail-uri...
A cere iertare...
A utiliza un blackberry...
A constata lipsa de semnal...
A-si da seama ca este prea sus ca sa vorbeasca si ca oricum nimeni nu-l va auzi...
Nu-l va mai auzi nimeni pentru ca e prea sus si pentru ca sunt oameni care nu vor sa-l asculte...
......................................

O tresarire...
Durere...
Teama...
Cainta...
...............
Toate stelele stralucesc acum pe cer iar tu vrei sa le atingi insa in spatele tau exista o mana de gheata care in scurt timp te va duce spre Mana Suprema, cea care a tiparit toata istoria Universului cu degetul de cerneala pe un suflet incaruntit de veacuri.
Cadere libera...
Resuscitare esuata...
Proces terminat...

Un oarecare om spre eternitate...

Stateam acolo. Stateam acolo in fata ei. Stateam acolo in fata ei si o certam. Ii priveam fata batuta de vant, buzele crapate de sete, expresia palida si bolnavicioasa, flacara din ochi stinsa, parul ravasit si hainele ude. Parca ii vedeam si sufletul. Era parca intins pe fata ei ca si cum se expunea. Parca invita oamenii sa-l priveasca si sa vada cat e de speriat si de dezamagit.
Asa am purtat-o eu pe brate pana la cabana in care stateam cu totii. Nu-i aratam compasiune si mila ci eram pur si simplu in culmea furiei. Cum sa te indepartezi de tabara? Cum sa te-ngroape viscolul in zapada? Cum sa nu mai poti striga?....... Toate aceste intrebari imi tunau in minte ca o melodie trista dar energica, iar aceste ganduri mi se revarsau pe buze intr-o ploaie de ocari si descarcari furioase.
Ea ma privea. Pur si simplu ma privea fara sa scoata un sunet, fara sa-si schimbe expresia, fara sa schiteze vreun gest. Numai ochii ei imi dadeau de stire ca este in viata. Numai ochii ei tristi si artistici cu flacara stinsa.
Intrand in cabana am predat-o medicilor ca sa o ingrijeasca iar eu m-am retras in camera mea.
Am inceput sa simt cum ma imbratiseaza o senzatie tainica de mister rece. Tremuram inainte de a-mi da seama iar somnul m-a rapit printre stropii de intuneric nocturn amestecat cu lumina obscura a unei lampi cu abajur chinezesc si sunetele unei balade rock pe care o interpretau cei de la Iron Maiden. Cand m-am trezit ma gaseam in Sahara. Era o caldura cumplita iar eu ma luptam cu o furtuna de nisip.... Pasii mei erau grei si de abia reuseam sa respir. Iata o oaza!!! Sau.... sa fie cumva un miraj al desertului? Oh, ce camile dragute... oare pot sa calaresc si eu una??? Am obosit foarte tare... Apa, Apa!!!!! APA!! Simt un gust placut de apa dulce.....
De ce am gheata pe frunte??? Nu cumva am ajuns dintr-o data la Polul Nord?Oh, ba da, iata Aurora Boreala!! Cat e de frumoasa........ ooooooh dar cat e de frig......... Ce???????? sunt deja in Statele Unite? New York??? Nuuuuuuu de fapt Florida. Un uragaaaaaaaaaaaaaaan!!!!!!!!!!!
Vartejul ma cuprinde. Imi e prea cald.... ba nu de fapt imi este foaaaaaaarte frig........ ce ironice sunt aceste doua senzatii surori.
Ma intreb oare ce mai face amica mea? Cea pe care am adus-o ieri inapoi la cabana? Oare ei nu ii este frig? Am sa merg sa o vizitez doar ca mai tarziu... Pe moment imi este somn... imi este prea somn ca sa ma mai pot misca.....
Asa ma cuprinde intunericul intr-o unda de mister catifelat si bland.... Asa ma transforma el in eternitate