MATEMARTISTICO FANTASTIC

Probabil ca nu a vazut nimeni nimic ieri la biblioteca, cand eu rasfoiam filosofia gandului primind intrebari din matematica. Probabil ca nimeni nu a inteles cum am reusit eu sa rezolv ecuatia de gradul doi cu metafora aplicata, cu parametru de ganduri bune si necunoscute dureroase, arzatoare si chinuitoare.
Mai ales acel X, semnatura cu fier rosu, gand necurat in orele mici ale castitatii nocturne cand se deschid portile infinitului ticsite de numere... numere... unelte melancolice care se apropie si formeaza cifre singuratice mari, mici, cu-fara greutate, klanuri intregi de proportionalitate, exactitati fericite ca sunt reale.
Probabil ca nimeni nu intelege de ce ma ocoleste matematica... ea nu ma place... nu e de partea mea, iar eu daca stau sa ma gandesc bine nu o simt aproape.... 
Trec zile, trec vise si eu stau din nou in biblioteca rezolvand probleme de trigonometrie, primind explicatii pragmatice carora le atribui in joaca mici conotatii subtile, un pic cam prea subtile, cam prea amoroase si fara rost. Iar zboara gandul... Oh, cartea asta cat de patata-i de cerneala si de vremi... mirosul tandru al foii de hartie... oare ce-o fi gandit copacul taiat pentru a-i destepta pe cei multi cu sfinte cunostinte eratostenice?... si iar o palma peste umar... o mangaiere dureroasa trezirea la ziua de astazi apoi o palma mai acida o mana rea ce-mi apartine si ma loveste-n cap cu duiosie materna, mustratoare, rece ca apa ce-mi curge pe obraji ce-mi scapa mintea din reteaua iluziilor si iarasi teste si iar probleme si ecuatii si forme si formule si cuantificatori, si elipse si lipsuri necunoscute si literatura si poezie si iubire si moralitate si neintelegere si drept si cunostinta si constiinta si eu in mijlocul tuturor acestor foi rupte ciopartite in jurul inimii mele si totul e precis, nimic nu e exact.
Un cantec se aude-n noapte un cantec cu tempo regulat si in acelasi timp haotic. Un cantec numai pentru mine un cantec matematic si artistic de foi rupte, de inima rupta de carte distrusa de suflet zdrobit dureros si exact cald si inghetat.
S-a demonstrat prin lipsa ca 1=2 si ca zero este de fapt infinitul.
Acum mi-e somn... ma duc ca sa visez ... ne contrazicem maine sau poate alta data.........

Kamataki sau.... CALATORIA

..... Si ma atingi din nou si porti din nou privirea mea sfioasa in marsupiul tau cinic.... si mergi si miergi si mergi si nu te mai opresti iar eu merg cu tine traiesc prin tine visez cu tine fredonez cu tine zbor cu tine.
Si poarta-mi farama de inima pe valuri de cristal casant ca apa si fragil ca zenitul dulce ca o picatura de noapte in paharul cu ceai otravitor, imbatator, aromat, poetic, tomnatic si melancolic.
Plimba-ma prin cant de greiere, spala-mi ranile cu viata si inunda-mi sufletul cu fericire catastrofala.
Nu m-am simtit mai bine nici atunci cand ma aflam in leaganul meu inocent si-mi canta batrana doica un amalgam de emulsii melodioase ce inchegau crusta unei lovituri cu o substanta magica numita emulsie de ritm spaniol.
Kamataki, tu nu-mi abandona fragilitatea de fildes... acum sub luna plina poarta-ma pe culmi inalte si lasa-ma sa-ti sorb arta cu pasiune sufocanta, netrebnica si gratioasa. Lasa-mi parul sa-ti atinga teama si da-mi puterea sa-ti descatusez sufletul cu o unghie patata de sange trandafiriu, asa cum tu mi-ai eliberat gandurile doar cu un zambet imperceptibil pe care stiu ca l-ai avut acolo numai pentru mine.
Cu ochii inlacrimati ca inocenta, privesti spre zarea cea nemarginita si imi trimiti cu graba un cuget pe aripi de farmec infasurat discret intr-o glazura de parfum de liliac. Apoi dispari in nestiinta si te intorci doar in imaginatie.
Oh, Kamataki, nu-i asa ca iubirea si arta miros a liliac?
Oh, Kamataki, nu-i asa ca te vei intoarce intr-un vis? De data aceasta te vreau intr-un vis verde... nu stiu de ce dar vreau sa fie verde... vreau sa renasc prin tine
Oh, Kamataki, hai sa mai calatorim o data.... de data aceasta insa, te rog, nu ma intoarce de unde am plecat!!!