Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare

Ai atins o floare ofilita si ai inviat-o cu blandetea ta.
Ai bucurat o lume intreaga cu surasul tau cald
Ai contribuit la conceperea unui univers perfect printr-o idee revolutionara.
Eu te admir desi acum tarziu in noapte scriu pe aceasta scrisoare patata de vreme cu sufletul desfasurat ca un giulgiu de vis, cu inima sfaramitata in particule mai mici decat electronii si cu o unda de parfum al iubirii inexistente.
Imi indoi coloana vertebrala a nostalgiei pentru a vedea mai bine. E intuneric iar un singur felinar nu mi-e de ajuns.
Alerg ca sa expediez scrisoarea insa traseul e prea complicat. Sunt prea multe cai pe care as putea s-o apuc insa nu stiu care e cea dreapta iar globul pamantesc ce se odihneste pe umeri mei devine din ce in ce mai dificil de purtat.
O pala de vant rece imi mangaie cu asprime parul ars de nea iar respiratia mi se taie din cauza frigului inabusitor.
Fara sa stiu de ce , scrisoarea mea se pierde in uitare iar intr-un final ma pierd si eu lasandu-ti globul  drept amintire din partea sufletului ce nu mai poate fi gasit.
Este probabil ca aceste cuvinte sa nu conteze acum.
E sigur insa ca vor conta maine. Sau poate alta data. Am rabdare chiar si acum in pragul despartirii, iar unealta calmului nestramutat a fost darul de la stele pe care l-am primit in noaptea botezului si il mai primesc o data astazi in ziua plecarii spre alta dimensiune.

Atelierul Divin

Imi frangeam mainile.
Lucram cu ardoare.
Parca se modelau mainile mele mai mult decat lutul. Lutul era teapan. Era pierdut si indurerat. Nu reuseam sa fac nimic iar lacrimile mele cadeau cu amaraciune pe foile stacojii desprinse din caietul cu amintiri al ingerului meu pazitor...
Lutul acela...... Ooooh cate vise imi aducea si cat de mult ma chinuiam sa-i aflu misterul zi de zi. Eram un profesionist intr-ale modelajului. Am lucrat in suflete din piatra si comori de cristal insa cel mai greu imi era sa lucrez in lut. Dupa ce am aflat si mestesugul acestuia am crezut ca sunt invincibil insa  lutul pe care il aveam atunci in maini ma provoca la suferinta, iar eu acceptam fara a sti cum sa ma apar.
Imi frangeam mainile.
Lucram cu ardoare.
Lucram si beam ceai de menta.
Imi facea bine.
Simteam aburi calzi pe frunte..... incepeam sa ma pierd in alta dimensiune.......
Aveam lutul in mana si cu o ultima sfortare l-am fortat sa se schimbe din ceva fortificat intr-o lume interioara deschisa. Am inceput sa modelez pana ce am ajuns la secretul cel mai sincer iar apoi am inceput sa ma pierd printre fetele actorilor ce se adunau pentru a-si juca rolurile in sceneta perfecta insa nepregatita numita 'Viata'.
Ceaiul de menta ma purta departe iar lutul se frangea acum in mainile mele.
Era agitat .
Se rupea si apoi se aduna din nou formand o noua figura pe care eu o interpretam.
-Am reusit! mi-am spus fericit. Insa la scurt timp dupa aceasta am incaput sa simt un fior rece iar tot ceea ce stiusem s-a pierdut intr-un abis de ceata.
Nu stiu unde sunt acum fiindca inima nu-mi mai bate insa fericirea mea nu cunoaste margini.
Nu vrei tu sa continui mai departe munca mea in Atelierul Divin?