Ai atins o floare ofilita si ai inviat-o cu blandetea ta.
Ai bucurat o lume intreaga cu surasul tau cald
Ai contribuit la conceperea unui univers perfect printr-o idee revolutionara.
Eu te admir desi acum tarziu in noapte scriu pe aceasta scrisoare patata de vreme cu sufletul desfasurat ca un giulgiu de vis, cu inima sfaramitata in particule mai mici decat electronii si cu o unda de parfum al iubirii inexistente.
Imi indoi coloana vertebrala a nostalgiei pentru a vedea mai bine. E intuneric iar un singur felinar nu mi-e de ajuns.
Alerg ca sa expediez scrisoarea insa traseul e prea complicat. Sunt prea multe cai pe care as putea s-o apuc insa nu stiu care e cea dreapta iar globul pamantesc ce se odihneste pe umeri mei devine din ce in ce mai dificil de purtat.
O pala de vant rece imi mangaie cu asprime parul ars de nea iar respiratia mi se taie din cauza frigului inabusitor.
Fara sa stiu de ce , scrisoarea mea se pierde in uitare iar intr-un final ma pierd si eu lasandu-ti globul  drept amintire din partea sufletului ce nu mai poate fi gasit.
Este probabil ca aceste cuvinte sa nu conteze acum.
E sigur insa ca vor conta maine. Sau poate alta data. Am rabdare chiar si acum in pragul despartirii, iar unealta calmului nestramutat a fost darul de la stele pe care l-am primit in noaptea botezului si il mai primesc o data astazi in ziua plecarii spre alta dimensiune.