EVERARD

Everard:
Intr-o noapte a singuratatii divine, privind spre bolta instelata a celor visatori ma cufund in tine, toropeala somniferica asemenea unui cantec hipnotic. Ma aplec spre tine, dulce revelatie a noptii lepadand spada si platosele, uitandu-le departe in razboi, abandonandu-le pe ele impreuna cu toata forta mea, lasandu-ma invins de farmecul tau ce cheama, cheama cu un sunet asurzitor de harpa languroasa...... 
Noaptea:
Everard, imagine a devotamentului sangeros, tu sfinte razboinic al temerii, trebuie sa dormi pe vecie in aceasta clipa de taina cu stele si luna ca ingeri pazitori, cu aerul ca sfetnic de taina ce-ti va duce gandul in zari indepartate iar soaptele pe culmi secrete ... Ca giulgiu fie-ti pamantul ca straja sa-ti fie ostirea ce te va plange maine cu cantece inalte spre ceruri ridicate anume pentru tine.
Arunca acum spada, marite cavaler cufunda-te in pace si lumina , acum ai castigat eterna nemurire in amintirea lor caci rana ta e marturie vie a ceea ce ai patimit si-ai suferit.
Everard:
Tu, noapte sa le spui ca peste ei eu voi veghia cu scutul protector al vesnicei credinte, cu inima cea franta ce spera sa invinga, cu ploaie si cu vant spre cetele straine, cu melodii si cant spre tristele ruine, si trandafiri divini sa se astearna pe acest loc pe care m-odihnesc in taina...



O ultima suflare si s-a dus
Inspre regatul zeilor de sus
Cu protectoarea noapte stand la sfat
Iubind un vis mort si nevinovat

Pe drumul sau o rana l-a rapus
Cu sange rosu ca un pasional apus
Spre nestiinta a plecat spasit
Dar pentru tine el a biruit.

Sa-i fie calea lapte si uitare
Sa-i fie suferinta trecatoare
Sa-i fie un mister indepartat
Tot ceea ce in urma a lasat.

Sa plece dintre noi fara regrete
Si lui greselile sa i se ierte
Marite cavaler, tu, Everard!
Fara sfarsit e drumul tau curat.