pictura sentimentala in abstract

Te cautam ieri intr-o frunza verde verde ca abstractul din care am cules stropi de vitalitate... Am cautat din nou pana am gasit numai carti si caiete, numai file indepartate de secrete crunte, de culpa si de teama... Momentul critic a fost atunci cand mi-am ars mana cu un strop de lacrima fierbinte... si sangeram atat de tare incat te chemam aproape sa-mi devorezi lichidul rosiatic cu un sarut morbid si sa ma lasi acolo printre stele plutind fericita fara de suflare uitandu-ma la cat de uitata am fost si cat de prafuita voi ramane in ultima ta scrisoare de amor... Dar n-ai fost tu fiindca moartea pasionala nu--ti era de ajuns si eu ti-am pictat chipul in rana mea microscopica si l-am dat biologilor sa-l analizeze cu aparatele lor de ultima generatie. Pe patul mic si alb unde prafuri si pulberi alcatuiesc o vindecare artificiala eu visam la tine ... un vis letargic o pereche de ochelari virtuali, un film continuu o framantare apoi un somn intunecat si de la capat o indoiala desprinsa parca din inconstientul colectiv, o indoiala a existentei tale in planul fizic si terestru, tu fiind doar figura geometrica ce-mi desena mereu raze concentrice, tu fiind deductia matematica in intervalul spre infinit si totusi gasindu-te intr-un punct atat de nedefinit ce-mi dobora spiritul poetic al florilor de vara cu teorema mea cu tot , cu dragostea mea si cu armele cazute... Am rezumat un fir de suflet care cuprindea raiul si iadul , cum am comprimat oameni intr-o capsula de antibiotic asa comprim acum si notiuni intr-un patratel de pe caietul de matematica. Sunt o infinitate de idei intr-o infinitate de puncte pe care le vom numara impreuna, draga mea iubire a letargiei somnolente... da le vom numara dar nu aici si nu acum ci poate in momentul atingerii unei constiente complexe care sa ne trimita atomic intr-o nanodimensiune favorabila lipselor de explicatii lumesti si concrete....