Ma gandeam sa iti scriu doua randuri... doar doua randuri mici dar pline de esenta si traire, doua randuri sufocante si frumoase in distructivismul abisal al cuvantului uitat. Sa merg pe strada veche presarata cu ciment arid care nu simte, nu cunoaste dar imi gazduieste sangele in sine atunci cand eu ma prabusesc in mijlocul drumului, cu randurile mele si cu teama de a mai gandi.
Doua randuri, atat port cu mine dar nu stiu ce sa mai fac cu ele fiindca nu le pot citi intrucat nu inteleg hieroglifele inimii sau cel putin nu le mai inteleg acum....
Doua randuri adadncite in sunet si agresivitatea unei melodii cantqate cu patima la chitara si doua randuri din cartea mea teoretica duc doi pasi mai in fata spre o practica ascunsa intr-o patura fragila de finete lacrimogena. Doua randuri si inca doua picaturi de ser , ser al vietii, seva pictata in tabloul meu scrijelit de scoarta ancestrala acolo unde norul a uitat sa abandoneze o geana pentru o pata de viata gri regasita in lista de obiective permise ...
Doua randuri sa soptim cu praf de cerneala albastra scrise si indurerate, rescrise si din nou planse de crampeiul de primavara aproximativ atins de apogeul nestiintei si al naivitatii duse la extrema diabolica a exterminarii amintite de greselile istoriei si inn acele doua mici randuri pline de profunzimea banalului se gaseste totusi eternitatea fiindca punctele din cerneala si din foaie sunt la randul lor infinite ca numar ... Asadar ti-am dat doua randuri, ti-am dat nesfarsitul si am sa ti=l mai dau o data numai daca as sti ca in ele ma voi scalda vie si moarta in acelasi timp cautand probabil epistematicul definitiilor neintelese....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu