Wings of Destiny

miercuri, 4 noiembrie 2015

Fabulos! Nu mai avem guvern!

Mă plimbam pe holul facultății... Cineva m-a oprit și mi-a spus:
*- L-am dat jos pe Ponta!*
Eu nedumerită: * Cine l-a dat jos?*
Mi s-a răspuns cu un surâs: * Noi, cei care am ieșit în stradă!*
 Am găsit știrile și declarațiile ulterior pe internet și mi-am dat seama că mă lovesc de lucruri învățate pe la cursurile de științe politice. Propaganda anti politică anti țară anti ce mai vreți voi a împânzit opinia publică în mod nejustificat. Urmărind declarația fostului nostru premier am constatat în mod obiectiv faptul că are un sâmbure de dreptate. S-a ieșit la protest pornindu-se de la tragedia din clubul Colectiv dar ulterior conflictul a degenerat atât de tare încât subiectivismul uman a început să treacă drept cultură politică.... Nu susțin guvernul Ponta.... Nu-mi place structura în care acesta a fost organizat dar nici nu văd acum soluții incredibile prin demisiile foștilor noștri aleși. În mod obiectiv îmi pun problema astfel : fie domnul Ponta s-a simțit prea copleșit de responsabilități interne de care a fugit sub pretextul implicării sale în politica externă ( responsabilitate care nu-i aparține) și mai cu seamă afișând o strategie cel puțin jalnică ( adică nu te duci la un meci de fotbal în Turcia când în Armenia se comemorează genocidul )...... fie oamenii nu au înțeles ce vor de fapt și au cerut demisii ca rezolvare.... În cazul acesta, stimați cetățeni cu părere de rău nu poate nimeni garanta că următorul guvern va preveni accidentele rutiere, incendiile în cluburi, alte evenimente neplăcute care s-ar putea evita cu puțină atenție etc.....
   Aș vrea să văd că se iau  decizii pentru soluții concrete și nu că se fac jocuri politice pe șabloane sociale. Nu ne-a ajutat demisia premierului, de fapt va încetini progresul național fiindcă acum trebuie să pierdem timp din viață, să vuiască presa ( care nu știu cum se face dar e plină de adevărați politologi), să se mai trucheze eventual niște alegeri și să se mai facă niște dosare pe la DNA pentru ca în final să mai apară o lovitură politică ( sau mai nou socială) care să răstoarne situația.... oricum mai este puțin până la alegerile propriu-zise...... Din punctul meu de vedere mai bine s-ar pune în mișcare niște proiecte care să și valorifice miile de legi în vigoare și mai bine s-ar lucra pentru siguranța indivizilor decât să ni se distragă în mod repetat atenția de la lucrurile cu adevărat importante cu alte alegeri și alte demisii și alte instituiri în funcții........

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu