Drumul vietii

Se zice ca, o data cineva fara sa se cunoasca, fara sa fie cunoscut insa dorindu-si ceva nedefinit s-a urcat pe stanca vietii si a inceput sa caute.
In drumul sau, ochii au inceput sa i se deschida, iar ca semn al providentei a gasit o piatra stralucitoare pe care a considerat-o un semn bun. A ascuns-o insa de frica de a nu fi descoperita si a continuat sa mearga. Nu voia sa o examineze fiindca era sigur ca in spatele sau mai este cineva care il urmareste si vrea sa i-o ia. Incercand sa pastreze acest gand in minte a inceput sa alerge . Alerga in nestire fara sa observe ca in jurul lui inmuguriseracopacii, ca soarele dogorea, ca oamenii incepusera sa stranga recolta sau ca gerul aduna familiile fericite langa foc. Alerga intr-un urcus continuu stiind sigur ceea ce avea de facut. Trebuia sa scape de omul care il urmarea si trebuia sa duca piatra la loc adapostit unde sa se bucure in liniste de  secretul ascuns de aceasta.
Ani de zile a alergat omul cu piatra in mana. Ani de zile a  negat tot ceea ce trebuia sa vada. Ani de zile a alergat, ascunzandu-se de propria sa umbra  fiindca nimeni nu era in spatele lui. Ani de zile a fost izolat de omenire ascunzand un lucru pe care ar fi trebuit sa-l stie.
Cand s-a convins ca nu mai era nimeni in spatele lui, omul fericit s-a oprit la umbra unui copac (caci era vara) si a adormit acolo, cu piatra in mana. A dormit. A dprmit profund ca un copilas fara vise bune sau rele. A dormit timp de alti ani. Treceau anotimpurile, se nasteau si mureau oameni, se descopereau noi comori insa el tot dormea. Era foarte obosit.
Intr-o dimineata de primavara insa s-a trezit. Era bucuros ca se odihnise si abia astepta sa descopere ceea ce piatra stralucitoare avea sa-i ascunda. A constatat insa cu tristete ca piatra nu mai era in mana sa. Disparuse. Probabil ca alta persoana o luase atunci cand omul dormea. Atunci, acesta s-a ridicat si a inceput iara sa fuga in cautarea acesteia. A batut lumea in lung si in lat timp de ani de zile intreband de piatra sa. Nimeni nu stia nimic despre ''piatra lucioasa care ascunde secrete si comori'' Cu totii erau convinsi ca omul minte.
Cand s-a decis ca nu mai are rost sa alerge, omul s-a asezat laumbra aceluiasi copac, foarte trist si deznadajduit .
Dupa somnul sau lung de alti cativa ani s-a trezit. A gasit piatra in buzunarul sau de la piept. Era la el. A fost acolo tot timpul. A alergat de prisos. Cat o studia fericit insa, aceasta i-a cazut din mana, iar un vultur ce trecea prin apropiere a prins-o in cioc si a ziburat cu ea pana  foarte departe unde omul nu mai putea sa ajunga.
In ultimii ani din viata, omul a inceput sa mearga din nou, insa de data aceasta intr-un pas mai lent fiindca nu mai avea vlaga si nici tinta. A mers si tot a mers cautand ceva . Ceva ce nu stia daca va gasi. Dupa un timp i s-a facut somn si a adormit in drum fiindca nu a mai putut sa caute umbra unui copac din cauza oboselii. A adormit si nu s-a mai trezit. Pe fata lui era insa intiparita o umbra de melancolie pentru piatra magica ce nu i-a dezvaluit secretele sale.
Nu fugi mereu in cautarea unui lucru! Fa-o moderat! Cauta-ti fiinta in orice! Traieste in prezent si nu te pierde! Imparte si cu altul fericirea ta! Nu fi ca acest om ce a pierdut o viata in cautarea a ceea ce nu putea gasi!