1. Din intuneric iese o scanteie. Apoi doua. Apoi nouazeci si noua. Si infinitul prin magie e o clipita-n fata lui. Si soarele e rece pe langa trupul lui... Si tot ce vede-n calea-i preface-se in scrum cand merge pe-o carare sau pe-al omului drum. Ogneno, rege aprig, inima-i arde si sufoca prezenta universala varsa sudori istorice si intrebari retorice in marea sa splendoare emana ganditoarele lacrimi inecate-n caldura ucigasa... Cand negura de scrum e singurul sau pat iar setea sa fierbinte de loc nu-i ostoita alearga sa-si gaseasca o cale fericita... Dar vai de neguri grele si suferinta sa, dar vai de omenire, de inima cea grea, tot ce atinge-n cale se pierde se usuca. Nu-i cald ci e fierbinte, e ruga cea de teama. Cu degetul de-atinge a soarelui coroana o scoate de pe bolta sistemului solar si-o face amintire intr-un abecedar. A ars pamant si suflet in ne-ndurarea lui si tot mai intetita-i vapaia focului tristetea il cuprinde si arde si mai mult intregul lui se-aprinde intr-un mileniu mut.
2. Pe pat de somn si gheata printesa se-odihneste. In liniste nu-i viata caci nimeni nu iubeste. In locul unde frigul stapan se proslaveste, in locul unde nimeni nu traieste. Verde e doar cuvantul imaginar posibil caci gerul si zapada il fac neverosimil. Halodna, suverana cu inima de fier aduna in ea raul prin freamat de suspine se lupta printre turturi, cruste de gheata fine. In visul ei maestrul e al zapezii om ce se transforma brusc intr-un soldat neom. Cand sufla, cu raceala bruma se si depune. In vocea sa doar viscol si crivat au sa tune cand striga cu manie nimic nu-o sa mai miste caci forta nu exista ca ei sa ii reziste...
3. Copiii inspaimanta. dintr-un nimic se naste se raspandeste-n case in vise si in oaste. E frica si uimirea e jocul aiurit al psihicului mortii vestit de asfintit. E Tiomini, e zeul din intuneric dus spre lumea cea intreaga din cel mai trist apus. El nu iti mai da voie sa mai citesti din carte si-aduce cu el somnul in fiecare noapte. Scrie povesti si vise in chipuri fel de fel. -Nainte sa decada artist a fost si el. Pomeni si rugi adesea sa-l ocoleasca vor dar el se-opune groaznic impotriva tuturor. Si stavila-i stau zorile si-a lui mare iubire caci lacrima din roua ii e spre linistire. Si plange dimineata, a sa mama Utra cand soarele-l trimite spre fericirea ta. SI plange pentru raul ce-l face fiul ei si-ndreapta maini gingase spre creatori si zei sa-i dea fiului pace sa ii indrepte calea si sa priveasca-n tihna-mpreuna cu el zarea.
4. Ea e pura poezie, e concept, filosofie, frumusetea cea divina , Sveta, fiica din lumina. Cheama binele spre ea si din cea mai mica stea face zambete-aurii pe fete albe de copii si picteaza cer albastru si campii cu floricele, face rasete si canturi sa sune-ntre lumi ciudate. Universul isi da mana s-o primeasca in palate iar ea trece diafana peste firavele ganduri si culege ce-i mai proaspat de pe-ale vietii pamanturi. Inocenta ca mireasma freziei de primavara se avanta prin vazduhuri fie iarna fie vara. Se alatura-ntr-o clipa celui singur, celui trist si sopteste fiacarui ca exista paradis.
Ogneno coboara-n nouri manios de fapta sa. Cat rau sa mai fac eu lumii? Lacrimand asa gandea. Dar ajunge pe taramul stapanirii inghetate iar flacara sa paleste piere pana cand renaste intr-un licar de speranta caci regina adormita tremura de frig si spaima il cuprinde-ntr-o clipita. In dorinta de a face buna fapt-asa cum vrea o cuprinde intre brate si ii da caldura sa. Tot tinutul inverzeste ce murise iar traieste dragostea gheata-ncalzeste, focul lui il potoleste echilibrul se asterne peste cosmosul intreg iar ca rege si regina Ogneno si Halodna sunt acum uniti pe veci in celeste constelatii langa zei si langa regi.
Tiomini, cosmar si frica intalni lumina ei. Se provoaca s-o-nspaimante sa o-ntunece s-o vada cum de mila-si plange dorul ingerul cu chip de fata. Sveta insa se indura si-i zambeste cu blandete iar el cade fara vlaga stors de a sa tinerete. Cu caldura ii da mana si-l ridica din tenebre. Il invata din nou arta fara de tente funebre. Tiomini acum e calmul linistea si somnul lin , iara Sveta a lui soata, zana cerului senin.
Cele patru elemente ne invata inc-odata ca iubirea schimba totul in ceruri si-n lumea toata. Eu sunt om, inima buna ce-n povesti va dainui. Prin ce-am spus din suflet liber printre slove-mprastiat va ramane drag de-a scrie si dupa ce voi fi plecat intr-o alta lume mare, in alta dimensiune unde tot ce se intampla e un vis si o minune...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu