Lecția de zbor

Ieri am învățat de la tine să-i respect pe cei din jurul meu, iar astăzi primesc drept răsplată zâmbetdle celor din jur. Apoi, când ai.văzut că eu pot face lucrurile dorite de tine m-ai învățat să zbor. Am zburat până ce am căzut într-o libertate plăpândă, o stare în care nu mai simțeam foșnetul vântului pe fața arsă de soare, nici ploaia pe care mi-o aduceai pe petale de curățire interioară, nici natura care-mi curgea prin perfuziile vitale dar pline de viață de care depindeam zilnic. Simțeam inima mea cea umană cum se găsea mereu înconjurată de un alb pur, de mirosuri ciudate și de întrebări existențiale. Pulsul creștea pe măsură ce se apropia cerul de drumul meu, pr măsură ce viziunile delirante asupra raiului puneau stăpânire pe argintul miraculos din care Zeii Vindecării făureau în mod continuu pe o bandă ușor defazată tuburile cu oxigen și aparatura medicală a tehnologiei moderne...

  Iată visele mele! Privește-mi camera! Intră în ea și vorbește cu susurul trist al munților literari creați de o imaginație sistematică spre a strânge lacrimile în cărți legate cu fir de viață stoarse de timp și de obiseală... Ciocolata a rămas neterminată pe masa de studiu, masa anilor, a obiectelor banale care ascund în sinea lor abiotică, energia unui suflet perpetuu... Ciocolata aceea, dulce și artistic sculptata de corpul străin ( viitor ceresc) care cu o seară înainte avea nevoie de stimularea endorfinelor, a rămas acolo pentru a contempla camera fără să știe ca parașutismul, de fapt zborul atât dinspre cer cât și dinspre dragoste are consecințe similare în caz de greș...  

De la grădinița am învățat că nu trebuie să facem rău jucăriilor care se vor trezi foarte triste în zbsența noastră și vor discuta între ele despre râutatea stăpânului lor. Atunci râdeam fără să cred. Acum mă macinâ un gând: noi strângem atâta viațâ în noțiunile ßi obiectele ce nu sunt vii încât într-o zi se prea poate ca simplul fapt al existenței particulelor din noi să le ofere și lor dreptul de a fi cineva, nu numai ceva... De aceea am renunțat ls poveștile cu păpuși... Mâ sperie vioiciunea din ochii lor indusă de cursurile de scriere decorativă pe care le urmează si iștrii povestitori, ciudații favoriți ai binecuvîntaților copii, sadici uneori în inocența lor... 

  Îmi pare rău că am deviat de la subiect... Doar că mă tulbură temerea intrării în propria mea cameră prin ochii tăi... Te iubesc nespus dar ochii tăi îmi rămân străini... Cu toate acestea m-ai învățat să zbor și să cad. Îți mulțumesc pentru această lecție neprețuită căci, iată, acum eu mă ridic ușor ușor și am să mă înalț mai sus decât vreidată am crezut... Îți voi face cu màna dintr-o stea și o să-ți laud talentul de dascăl! Ce maestru bun poți fi!! Nu știi cât te admir!! Ți-ai făcut discipolul să se ridice mai sus ca tine!!  De aceea ești atât de prețuit în lumea ta, în lumea mea , în univers... De ce-ți curg lacrimi pe obrazul cel frumos și nobil?? Tu ai vrut ca eu să zbor ! M-ai învâțat cu dăruire și mi-ai explicat că nu trebuie să fiu încirdată ci doar să respir relaxat... Dar nu te teme ... Am lăsat respirația în urmă căci eul meu e mai ușor ca aerul și mă înalț ca visul spre infinit... Îți place acum de mine în noua mea dmensiune? În erapa zborului meu existențial? M-a înălțat prea repede legea ca să-ți mai aud răspunsul dar oricum... Îți mulțumesc cu drag pentru lecția de zbor...