Rugaminte...

Acopera-ma cu praf stelar... Acopera-ma mult... Asa de mult incat sa nu ma observe mana neagra ce vrea sa ma prinda din spate...
Spala-mi ranile cu lacrimi de cristal si arunca sangele-n mare...
Reteaza cu spada ta sufletul temerii si purifica mintea napadita de boala tristetii...
Fereste-mi gandurile de cititori si fugi cu trairile mele undeva departe... Alearga prin desertul deznadejdii pentru a ajunge la fiordurile fericirii eterne... Discuta cu zanele viselor despre mine si da-i ingerului stiloul meu cu penita de aur pur si nepatat de scurgerea vremii, caci el ma va recunoaste...
Ia cu tine calul meu alb cu ochi profunzi ce pot scruta zarile si invata-l sa vorbeasca in limba ta...
Ai grija, caci sub copacul din fata casei mele se ascunde o comoara uriasa.  Imparte-o cu cei saraci, caci de te vei lacomi si vei lua totun numai pentru tine te va napadi febra si delirul pierderii de sine.
Mergi pe drumul impietrit pe care am fost si eu si cauta experientele celor ce au fost acolo inaintea ta.
Nu te teme de vrajitorii ce apar in noapte caci de le vei sopti cateva cuvinte intelepte te vor cruta iar tu vei continua drumul binecuvintat.
Nu te opri... Alearga... Alearga in continuare chiar daca fuga te oboseste...
Salveaza ceea ce a mai ramas din tine ca sa nu patesti asemenea mie... ca sa nu fii in starea mea de acum...
Priveste lumea direct si colinda vesnicia pe ritmul versurilor din cartea fermecata...
O singura rugaminte mai am la tine...
Nu uita de biata mea inima ce zace acum dezbinata in vant... Infige spada ta in ea ca sa o opresti. Nu pot s-o mai vad cum se zbate. Apoi ingroapa-o sub copacul eternitatii si lasá-ma sa ma sa dorm in pacea unui cantec de leagan...........