IMPERRATOR SI WALKYRIA Sau daca romanii s-ar fi luptat cu vikingii.......

PARTEA 1- MONOLOGUL LUI IMPERRATOR:
Amarnica ti-e lupta
Si franta-ti este spada
Caci noua astazi iata
Ne esti o buna prada.

Nu te uita in umbra
Sa vezi ceea ce-a fost
Caci asta pentru tine
Nu are niciun rost.

O mare natiune
Un cult prea inedit
In vesnica tacere
Chiar azi s-a ofilit.

De mila noastra piere
Si se ineaca-n mare
Un simbol cu-o pecete,
A nordicilor floare.

Noi cotropim o lume
Rapim si-nfrangem tot
Pe voi azi v-om rapune
Cu planset si potop.

PARTEA 2- MONOLOGUL WALKYRIEI:

Oh, Odin, tu marite
Sfant si nepretuit
Priveste catre mine
Sa-ti spun ce-am de grait.

Dusmanul este mare,
Crunt si razbunator
Dar tu esti bun si tare,
Oh, cheam-acum pe Thor.

Cu arma sa-i rapuna
Pe cei ce asupresc
Sa fie veselie
In regatul ceresc.

Ma ia acum la tine
In sabie si foc
Ofera-mi curaj mie
Arme si mult noroc.

PARTEA 3- LUPTA

Walkyria apare
Din negrul instelat
Priveste-n departare
Spre ceea ce-a uitat.

Cu ochii sai cei ageri
Scruteaza-nalte zari
Si-i vede pe romanii
Ce vin din departari.

Apare Imperrator
Cu totii s-au plecat
Si i se-nchina jalnic
Ca unui zeu curat.

Vikingii stau la panda
Invinsi, descurajati
Caci i-au invins
In lupta pe-ai lor frati.

''Nu-i drept , oh mare Odin!''
Walkyria suspina
Ea cheama zei pe nume
Si zboara in lumina.

Iar lupta  da tarcoale
Si Odin ii zdrobeste
Cu un ciocan naprasnic
Thor nemilos loveste.

Loki lupta cu focul
Cu durul sau renume
Chemand chiar Ragnarok-ul
Romanilor anume.

Cand totul se termina
Toti zeii se opresc
Lui Odin se inchina
Spre Valhalla pornesc.

In Hel se duc romanii
Cei fara de victorii
Caci greu e dintr-o lupta
Sa iesi numai cu glorii....

Nota:
Odin- zeu suprem al Vikingilor
Walkyrie- creatura mitologica feminina- mesager al zeilor vikingi
Valhalla- raiul viking
Thor- zeul tunetului - cel care lovea in lupta folosind un ciocan fermecat
Loki- zeul focului
Hel- iadul viking
Ragnarok- echivalent viking pentru apocalipsa

Pentru tine, ....... PRIETENE!

-Ce pot sa-ti spun acum, prietene?....... vorbele noastre nu se pot rosti pe strada, in vazul lumii. Nici macar intre noi nu ni le putem spune desi ne cunoastem atat de bine. Ti-e frica? Frica sa spui lucrurilor pe nume? Frica sa dai frau liber mintii si sentimentelor tale? Dar imi esti totusi prieten....... nu?........
Afara e prea furtunos ca sa mai staruim pe o strada naruita de praful orasului si particulele de ADN ale fiecarui trecator. Hai mai bine undeva....... intr-un loc confortabil unde sa stam pe fotolii de piele cu un ceai in mana, un foc bland alaturi, dar fara carti bune. Fara ziare.Fara reviste, radio sau televizor. Iti dau drept ocupatie sa citesti paginile sufletului meu, iar eu le voi citi pe cele ale inimii tale. Asa vom sti exact daca suntem de calitate prin prisma unui alt editor de proza tragi-comica a editurii ''Viata''.........
Lectura placuta dragul meu, nu uita sa-mi spui daca merit sa fiu publicata , daca ar trebui sa-mi mai revizuiesc exprimarea, subiectul sau coperta, ori poate ca voi fi un Best-Seller nu?
Cine poate sti?...... Cine poate sti asta mai bine decat tine, dragul si adevaratul meu PRIETEN?......

Un Vals In Ritmul Ploii

Ploua...........
Ploua cu bunatate de sus . Ploua cu delicatete, iar picaturile cristaline ma ating. Ploua peste mine. Ploua peste noi toti. Ploua cu divinitate si suferinta. Ploua cu praf de bunavointa. Ploua cu viitor si trecut chiar acum, in prezentul gri al iubirii. Ingerul meu desertic si misterios va veni din nou sa-mi nauceasca mintea dar eu nu-i-o voi permite. Voi dansa Valsul cu alt inger. Poate cu unul diferit. Poate doar cu unul imaginar. Voi dansa in ploaie fiindca in noaptea asta nu-mi e somn. Voi dansa gratios, cu precizia unui matematician. Voi dansa Valsul ca si cum l-am stiut din totdeauna. Ploaia imi va tine loc de orchestra, iar eu voi dansa  pe afara de mana cu fericirea probabil si cu speranta sau poate chiar cu un nou inger.
Ploua............
Nu mai conteneste........ fulgerele penetreaza vazduhul, taind bolta razant, iar tunetul il urmeaza grav, cu nuante artistice de melancolie dura. Nu. De fapt este tot fulgerul insa efectul sonor fiindca lumina se propaga mai repede decat sunetul.... asta nu cumva era lectia la fizica? Poate....... Nu mai tin minte...... eu ma gandesc doar la Valsul meu pe care am inceput sa-l dansez. Am inceput prinzandu-ma de mana cu sufletul meu. N-a venit niciun inger. Nu mai trebuie sa vina. Mi-e bine asa. Ma misc cu gratie de lebada signus, alunecand pe strazile umede ale orasului asemenea unui vector al placerii si precizitatii.
Nu mai ploua.
Eu plang. Insa lacrimile mele nu sunt suficiente ca sa ude pamantul asemenea ploii.
Oare ce traiectorie au lacrimile mele? Oh...... fizica din nou.......
Hey, ingerul meu desertic, am o intrebare:
Oare dragostea nu e cumva o stiinta exacta? Oare Valsul nu e de fapt o alunecare vectoriala? Oare eu cine sunt?
Eu te-am iubit, insa acum nu mai dansez Vals cu tine. Acum nu te mai iubesc, si de aceea am nevoie de alta fiinta pe care sa o iubesc.
Am personificat asadar Ploaia in ceea ce ai fost tu o data pentru mine si iata-ma iar indragostita.......
Vezi? Uneori o problema de fizica, arta si dragoste nu e atat de greu de rezolvat.......
NOTA:
Prin ''arta'' ma refeream la tactica de dans a Valsului.

Cavalerul si Luna

Intr-o noapte misterioasa, coborat-a luna pe pamant in chip de nimfa, lasand stelele sa vegheze somnul muritorilor de pe bolta cea indepartata a visurilor ceresti.
Serenius, umbla de unul singur in jurul castelului, chinuit de nesomn si de intrebarile care il macinau atat de adanc incat le simtea ca o durere surda pe care nici cel mai iscusit vraci nu ar putea-o vindeca. Astfel il gasi Luna cand lasa o ploaie de argint pur sa-i curga pe fata brazdata de oboseala pentru a-i deslusi chipul. Se apropie apoi de el si-i spuse:
-Esti om bun...
El o privea cu nedumerire. Era frumoasa, insa de o frumusete nepamanteana. O admira, si-i placea sa o priveasca, insa cu cat se uita la ea, cu atat incepea sa-si puna noi intrebari.
-Cine esti? ingana el cu un ton nehotarat.
-Eu sunt Luna, fiica Eterului si gardiana a eternitatii. Traiesc sus, pe bolta instelata si de acolo pazesc oamenii. Pamantul imi e frate, iar eu am grija de toti cei care traiesc aici. Am simtit in tine multa nefericire si indoiala. Sunt aici pentru a te ajuta.
-Dar cum poti tu sa ma ajuti? Nu stii nimic despre mine.......
-Oooooh............... copil al singuratatii.......... eu stiu despre tine mai multe chiar decat insasi mama ta. Eu ii cunosc Mana care ti-a scris capitolul in Cartea Vietii. Eu iti cunosc indepartatii stramosi si viitorii copii fiindca eu sunt o imagine a viitorului si a trecutului. Am fost, sunt si voi fi mereu aici pentru a veghea Pamantul.
-Atunci...... ce poti spune despre mine? Unde oare voi ajunge? Ajuta-ma sa-mi aflu destinul!
-Copile bland, asculta-ti inima si mintea fiindca drumu-ti e plin numai de roze sclipitoare. Iata un sfat din partea mea:
Lasa lumina in sufletul tau,
Curat si angelic tu fii mereu,
Iar in calatorii tu vei pleca,
De tine-n veci tu nu te-nstraina.

Aduna tu comorile ceresti,
Pe ale tale plaiuri pamantesti
Si cauta in viata cheia aurie
Spre a-ti deschide-n lume usi o mie.
Spunand acestea, luna disparu in noapte. Urca inapoi pe bolta, iar cavalerul zambi.
Isi gasise in sfarsit puterea de a se cunoaste si aflase ca singurul lucru care il facea sa se indoiasca era faptul ca nu se cunostea. De aceea fusese el atat de singur...
Acum le multumeste cerurilor pentru ajutor.
Iti place povestea, prietene? Eu o stiu de la insasi Luna. Mi-a spus despre acest cavaler intr-o noapte in care si eu imi puneam multe intrebari.......
Tu oare nu simti acelasi lucru ca noi?
Atunci, cauta-te si impreuna cu tine vei descoperi lumea!

Poemul Destinului

In undele creatiei letale
Se scurg usor lumini scaparatoare
Asemenea acelei flacari vii
Ce arde in adancul inimii.

Pe tine eu te vad ca printr-un vis
Pierdut in propriul tau paradis
Ce e ingrozitor de minunat
Caci din el nu vei fuge niciodat'.

Faptura a cerescului abis
Intoarce-te spre-al tau suflet distins
Si da-mi cu bucurie mana ta,
Iar astfel iti voi spune taina mea.

Fiindca eu asa cum am mai spus
Apar din negura seninului apus
Tinand toiag de aur intr-o mana,
Pe crestet cu mandrie port cununa.

A sortii tale e cununa mea
Facuta-n diamant si praf de stea,
Iar eu pe tine astazi te-am ales
Sa te-aduc rodul vietii tale la cules.

De crezi intr-un adevarat destin
Intoarce-te si cugeta putin,
La ceea ce-ai fost tu pan-acum
Si la cum sa devii un om mai bun.

Nu crede si nu mai spera,
Ca toata lumea asta-i doar a ta
Caci tu esti pan-la urma doar o parte,
Din lumea ta si din a vietii carte.

Ascunzisul E Mereu Un Esec

Bell era foarte nedumerita.
-Cum sa ma duc asa acasa? Era inlacrimata si de sigur ca mama avea sa o intrebe ce patise.-Uneori mama e prea grijulie.Mereu vrea sa stie tot nu ma lasa o clipa. Asa indruga ea printre lacrimi in timp ce se intorcea  de la scoala. Intr-o mana tinea foaia cu lucrarea ei de control la matematica. Luase nota 6. Desigur ca a avut mult de invatat insa calculatorul parea mult mai tentant iar colega de banca nu a mai lasat-o sa copieze de aceasta data. Era foarte suparata. Nu nota o nelinistea ci reactia mamei. Ea se gandea la viitor. Va invata va lua 2-3 note mai bune si va avea o medie acceptabila insa mama nu o va fi iertat vreodata.
-Vrea sa vada numai note........ asa indruga ea in timp ce mergea.
Strabatea strada pe care o stia de mica. In mod inconstient pasii o duceau spre casa ei, leaganul copilariei ei, locul unde a plans si a ras atata timp, locul in care a legat prietenii si locul in care a suferit din cauza dezamagirilor sale. Acea suburbie dintr-un orasel mic si indepartat insemna foarte mult pentru adolescenta cu minte de copil. Voia sa incerce sa-i joace mamei ei o festa si sa arunce lucrarea la cosul de gunoi inainte ca protectoarea fiinta care i-a dat nastere sa se intoarca de la serviciu. Avea de gand sa nu-i pomeneasca in veci despre test si sa-i prezinte la sfarsitul anului carnetul de note plin cu note bune printre care s-a strecurat accidental si una dezagreabila. Mama nu va spune nimic atunci insa fiindca media generala ar fi mare, iar asteptarile ei vor fi satisfacute.
Zis si facut.
Beth ajunse acasa prima si descuie usa cu grija. Pentru a se asigura totusi cauta atent prin toata casa si toata curtea. Se temea ca nu cumva sa fie aflata de bunica sa care in general se incuia in casa de frica hotilor. Fiind convinsa ca era numai ea in casa Beth mototoli foaia de hartie si isi croi drum prin bucatarie spre cosul pentru hartii. Inima ii batea foarte repede. Atat de repede incat pentru scurt timp adolescenta avu impresia ca va exploda. Mana sa transpirata si tremuranda tinea stransa acea blestemata foaie de hartie care ii pricinuise atata ghinion.
-Haide haide!-isi spunea ea pe un ton poruncitor- Nu foaia asta o sa te faca sa suferi! Arunc-o o data si scapa de toate! Intr-un final Beth o arunca, inchise repede capacul iar apoi pleca in goana spre camera ei de la etaj. Voia sa zboare spre un loc necunoscut, departe de nota dar si de foaia de hartie care desi aruncata se afla acum intr-un colt al mintii sale si nu-i dadea pace.
-O sa treaca- gandi ea in timp ce isi facea ordine printre lucrurile insirate pe jos.
Adormi foarte tarziu in acea noapte, gandindu-se numai la ipoteza ca mama va depista foaia de hartie si ca va fi pedepsita. Cand in sfarsit se cufunda in lumea viselor, ajunse pe un taram neprimitor plin de teste si evaluari cu note mici in care ea era cufundata. Toate erau ale ei si toti o certau din cauza lor.
Se trezi in noapte agitata si transpirata. Tremura toata. Nu mai stia ce sa faca. Se furisa in intunericul adanc al casei in care numai tacerea ii tinea companie. Ajunse la cosul pentru hartii si rascoli cu mare atentie. Lucrarea ei era tot acolo neatinsa. Rasufla usurata si porni inapoi spre camera ei.
A doua zi se trezi foarte obosita si trista. La micul dejun, cand o vazu atat de abatuta mama nu se putu abtine din a o intreba daca e in regula. Ea dadu sec din cap insa lacrimile ii siroiau pe fata. Apoi fara sa mai poata suporta presiunea merse la cosul pentru hartii si scotoci prin el insa nu mai gasi nimic acolo.
-Ai gasit-o nu? intreba ea plangand in hohote
-Ce sa gasesc- raspunse mama speriata
-Nu te face ca nu stii! Nu mai spuprt! Stii deja ca am luat 6 la matematica! Ai cautat in cos azi de dimineata nu? Lucrarea mea era acolo! Instinctul asta matern......
-Vrei sa spui ca ti-ai aruncat lucrarea la cos? Ai luat 6 la matematica?
-Dar stii asta!
-Nu, nu stiam. Bine ca mi-ai spus. Nu e bine ca ai luat aceasta nota. Nu e bine nici ca ai ascuns-o si ca ai incercat sa ma sfidezi. Eu nu am cautat in cosul pentru hartii si nici nu m-am gandit ca tu poti face asa ceva. Te-ai demascat cu mana ta. Nu ar fi trebuit sa ma minti. Apreciez insa faptul ca ai recunoscut atat nota cat si greseala si de aceea te iert. Pretind insa mai multa seriozitate si sinceritate din partea ta. Poti si de aceea vreau sa reusesti!
Beth rasufla usurata. Apoi porni multumita spre orele de curs.
-Pana la urma oamenii nu sunt atat de absurzi pe cat credeam- murmura ea pentru sine- probabil ca ar trebui sa am mai multa incredere in mama si cu ajutorul ei sa capat incredere in mine!

Micul Astrofizician

-Fir-ar sa fie............!.
Asta indruga Lorel printre dinti in timp ce isi arunca furios caiete, carti si alte obiecte din sertarele sale facand in camera o debandada greu de descris. El nu era ordonat de fel. Mereu lucrurile erau puse in alt loc decat ar fi trebuit sa fie, mereu il vedeai intrebandu-si mama tatal sau chiar surioara mai mica daca nu stie cumva unde isi uitase el pixul, caietul de matematica, noul joc video, cartea cu povesti sau colectia de pietricele adunate de prin toate locurile pe care le vizitase. Mereu era asa. Toata familia era obisnuita deja cu comportamentul lui vulcanic si stilul in care arunca si trantea lucruri astfel incat atunci cand sosise ora cinei, nu i-a mai facut nimeni observatie in legatura cu harababura din camera sa.
-Ce mai pui acum la cale, Lorel  il intreba totusi mama cu tonul ei grijuliu zambindu-i complice.
-Mmmmmm? raspunse Lorel in timp ce manca.
Era prea absorbit si prea concentrat asupra mancarii incat nu mai auzea nimic din ceea ce se intampla in jurul lui. Nu stia de ce dar pur si simplu era cufundat intr-o adanca visare. Nu la mancare se gandea el desi ighitea pe nerasuflate bucatelele de carne pe care mama i le alesese cu grija. Efectua aceasta actiune masinal fara sa se gandeasca de fapt la ceea ce face. Avea insa alte ganduri. Ochii sai se holbau la farfuria din portelan decorata cu floricele insa mintea sa vedea altceva. Dantelaria de pe marginea farfuriei pentru el parea a fi ceva diferit. Ceva straniu. Parca ar fi fost o aglomerare de munti si de melci fantastici care se incolaceau in jurul unei umbre nevazute. Florile cele banale pareau a fi aglomerari de stele si lumini insa Lorel nu stia cum sa le defineasca fiindca era prea mic. Lasa dintr-o data furculita jos si fara sa spuna un singur cuvant se ridica de la masa si porni agitat spre camera lui. Mama se sperie. Niciodata nu-l mai vazuse pe Lorel asa de abatut si de absent.
-Poate am fost un pic mai dura cu el zilele astea ii spunea sotului ei in timp ce spalau impreuna vasele.
-Asa sunt copiii spuse barbatul. Imprevizibili. Au multe ciudatenii care variaza din generatie in generatie. iar noi adultii probabil ca nu ne pricepem sa le cunoastem misterele atat de bine pe cat credem. O sa-i treaca agitatia si lui Lorel vei vedea. Trebuie insa sa mai creasca si sa capete ceva experienta.
-In regula spuse femeia care nu parea sa asculte toata pledoaria stiintifica a sotului ei.
-Lasa-l acum in pace o sa vorbim cu el maine.
-Bine bine nu ma duc la el desi voiam sa ma simt ca o mama responsabila.
In timp ce adultii discutau in bucatarie, Lorel privea absent pe geam figurinele de ceara stralucitoare de pe bolta de abanos a noptii.
Se uita la ceva care i se parea atat de aproape incat putea sa-l atinga. Era un corp ceresc de o splendoare nemaivazuta. Avea o culoare intensa si  o forma desavarsita. Era ceva perfect. Ceva incredibil. Ceva ce el mai vazuse undeva insa nu putea sa-si dea seama unde anume.Corpul licarea facandu-i parca cu ochiul iar baietelul se simti dintr-o data chemat de catre acea miraculoasa vedenie celestiala. Lua repede un creion si incepu sa imite pe o foaie de hartie conturul fermecatorului corp ceresc. SImtea cum ii creste pulsul si il cuprinde un fior de fericire. Desena acum cu ardoare insa nu reusea sa copieze catusi de putin perfecta structura pe care tocmai o zarise. Arunca dezamagit creionul intr-un colt indepartat alcamerei iar foaia in cosul pentru hartii. Isi scoase micul aparat de fotografiat si incepu sa faca poze insa nu reusi sa capteze nimic din ceea ce vedea.
Profund intristat de aceste esecuri se duse la culcare fiindca era obosit si nu voia sa isi mai piarda timpul suparandu-se si mai rau pe neputinta sa de a impartasi si altora ceea ce vazuse fara insa a fi luat drept un batjocoritor.
Dormea.
Stia asta.
O simtea.
Si totusi nu mai era in patul lui. Se afla in alt loc. Un loc intunecat. Simtea totusi ca acolo era foarte singur. Mama tata si surioara nu erau cu el. Fireste ca nu. Dar el unde era? Nu putea sa raspunda acestei intrebari desi se concentra din rasputeri. Vazu atunci in fata lui ceva uluitor. Fara sa-si anunte aparitia, drept spre el tasni un lucru pe care il cunostea. Era un trandafir incredibil de frumos. Culoarea sa era un rosi intens, petalele sale fiind deschise spre Lorel. Nu avea miros si probabil asta il diferentia de ceilalti trandafiri pe care ii vazuse pana atunci. Emana in schimb o caldura puternica. Fara a sti ceea ce facea incerca sa il atinga insa constata ca nu se putea misca. Incepuse sa i se faca frica insa trandafirul nu se apropia si nici nu se departa de el. In jurul sau aparura alte forme interesante. Una semana cu un eschimos, alta cu o clepsidra, alta cu o pisica, iar o alta foarte spectaculoasa parea a fi un ochi albastru si luminos. El nu stia ca lucrurile pe care le observa acum erau nebuloase, Acestea disparura insa dintr-o data iar el se trezi in pat fericit dar deznadajduit in acelasi timp.
Din ziua aceea Lorel isi schimba atitudinea complet. Deveni foarte ordonat. Prea ordonat comparativ cu purtarea sa de alta data.Lucrul cel mai interesant insa era faptul ca desena toata ziua. Desena lucruri ciudate pe care parintii lui nu le intelegeau.
A continuat sa deseneze ochi, eschimosi si trandafiri pana la prima lui ora de fizica atunci cand vazandu-i desenele profesorul l-a felicitat pentru faptul ca el era singurul elev din clasa ce cunostea formele nebuloaselor.
-Le-am visat........... asta spunea mereu.
Desenele sale ajunsesera celebre iar el castiga o sumedenie de premii.
La saptesprezece ani se gandea serios la o cariera in astronomie fiindca nu contenea sa se documenteze. Era foarte silitor iar in cartierul sau nu mai era biblioteca in care el sa nu fi pus piciorul si din care sa nu fi citit toate cartile cu privire la astronomie.
Intr-o zi nefericita insa, pe cand traversa strada, un sofer neatent care gonea cu viteza a trecut neregulamentar si nu a reusit sa-l evite. Ranile lui au fost atat de grave incat medicii nu l-au mai putut salva.
Profesorul sau de fizica. pentru care Lorel insemna mai mult decat un elev incepu sa planga la auzul acestei vesti, iar la sfarsitul anului scolar cand se inmanau premiile elevilor merituosi el se urca  pe scena dintr-o data si incepu sa vorbeasca:
-Lorel! Te-ai stins asemenea unei supernove, foarte brusc si fara sa ne dai timp pentru a-ti aprecia frumusetea si maiestuozitatea. Ai stralucit asemenea Soarelui, iar in jurul tau au gravitat multi oameni, chiar si eu. Am invatat multe de la tine dragul meu elev si de aceea medalia de Aur, diploma si coronita de flori pe care ti le ofer postum stau astazi ca marturie a glorioasei tale ascensiuni spre cunoastere. Afla Lorel ca tu ai fost un mic geniu, iar eu nu am sa plang pentru ca ai plecat ci am sa ma simt onorat ca te-am cunoscut. Continua-ti acum drumul printre galaxii, tanarul meu elev si totusi marele meu fizician in fata caruia ma plec cu tot respectul. Profesorul isi scoase palaria si pentru doua minute in sala de festivitati era o tacere deplina. Parca si universul tacea. Nimeni nu scosese un sunet, apoi profesorul vorbi din nou dar de data aceasta avea ochii in lacrimi desi isi propusese sa nu planga.
-Pleaca spre stele si du cu tine o parte din sufletele noastre plina de iubire pe bolta de abanos. Fie-ti zborul purtat de ingeri si fie ca micul tau loc din Univers sa ramana pe veci in stralucirea curatului tau suflet!
ADIO LOREL!!!