Micul Astrofizician

-Fir-ar sa fie............!.
Asta indruga Lorel printre dinti in timp ce isi arunca furios caiete, carti si alte obiecte din sertarele sale facand in camera o debandada greu de descris. El nu era ordonat de fel. Mereu lucrurile erau puse in alt loc decat ar fi trebuit sa fie, mereu il vedeai intrebandu-si mama tatal sau chiar surioara mai mica daca nu stie cumva unde isi uitase el pixul, caietul de matematica, noul joc video, cartea cu povesti sau colectia de pietricele adunate de prin toate locurile pe care le vizitase. Mereu era asa. Toata familia era obisnuita deja cu comportamentul lui vulcanic si stilul in care arunca si trantea lucruri astfel incat atunci cand sosise ora cinei, nu i-a mai facut nimeni observatie in legatura cu harababura din camera sa.
-Ce mai pui acum la cale, Lorel  il intreba totusi mama cu tonul ei grijuliu zambindu-i complice.
-Mmmmmm? raspunse Lorel in timp ce manca.
Era prea absorbit si prea concentrat asupra mancarii incat nu mai auzea nimic din ceea ce se intampla in jurul lui. Nu stia de ce dar pur si simplu era cufundat intr-o adanca visare. Nu la mancare se gandea el desi ighitea pe nerasuflate bucatelele de carne pe care mama i le alesese cu grija. Efectua aceasta actiune masinal fara sa se gandeasca de fapt la ceea ce face. Avea insa alte ganduri. Ochii sai se holbau la farfuria din portelan decorata cu floricele insa mintea sa vedea altceva. Dantelaria de pe marginea farfuriei pentru el parea a fi ceva diferit. Ceva straniu. Parca ar fi fost o aglomerare de munti si de melci fantastici care se incolaceau in jurul unei umbre nevazute. Florile cele banale pareau a fi aglomerari de stele si lumini insa Lorel nu stia cum sa le defineasca fiindca era prea mic. Lasa dintr-o data furculita jos si fara sa spuna un singur cuvant se ridica de la masa si porni agitat spre camera lui. Mama se sperie. Niciodata nu-l mai vazuse pe Lorel asa de abatut si de absent.
-Poate am fost un pic mai dura cu el zilele astea ii spunea sotului ei in timp ce spalau impreuna vasele.
-Asa sunt copiii spuse barbatul. Imprevizibili. Au multe ciudatenii care variaza din generatie in generatie. iar noi adultii probabil ca nu ne pricepem sa le cunoastem misterele atat de bine pe cat credem. O sa-i treaca agitatia si lui Lorel vei vedea. Trebuie insa sa mai creasca si sa capete ceva experienta.
-In regula spuse femeia care nu parea sa asculte toata pledoaria stiintifica a sotului ei.
-Lasa-l acum in pace o sa vorbim cu el maine.
-Bine bine nu ma duc la el desi voiam sa ma simt ca o mama responsabila.
In timp ce adultii discutau in bucatarie, Lorel privea absent pe geam figurinele de ceara stralucitoare de pe bolta de abanos a noptii.
Se uita la ceva care i se parea atat de aproape incat putea sa-l atinga. Era un corp ceresc de o splendoare nemaivazuta. Avea o culoare intensa si  o forma desavarsita. Era ceva perfect. Ceva incredibil. Ceva ce el mai vazuse undeva insa nu putea sa-si dea seama unde anume.Corpul licarea facandu-i parca cu ochiul iar baietelul se simti dintr-o data chemat de catre acea miraculoasa vedenie celestiala. Lua repede un creion si incepu sa imite pe o foaie de hartie conturul fermecatorului corp ceresc. SImtea cum ii creste pulsul si il cuprinde un fior de fericire. Desena acum cu ardoare insa nu reusea sa copieze catusi de putin perfecta structura pe care tocmai o zarise. Arunca dezamagit creionul intr-un colt indepartat alcamerei iar foaia in cosul pentru hartii. Isi scoase micul aparat de fotografiat si incepu sa faca poze insa nu reusi sa capteze nimic din ceea ce vedea.
Profund intristat de aceste esecuri se duse la culcare fiindca era obosit si nu voia sa isi mai piarda timpul suparandu-se si mai rau pe neputinta sa de a impartasi si altora ceea ce vazuse fara insa a fi luat drept un batjocoritor.
Dormea.
Stia asta.
O simtea.
Si totusi nu mai era in patul lui. Se afla in alt loc. Un loc intunecat. Simtea totusi ca acolo era foarte singur. Mama tata si surioara nu erau cu el. Fireste ca nu. Dar el unde era? Nu putea sa raspunda acestei intrebari desi se concentra din rasputeri. Vazu atunci in fata lui ceva uluitor. Fara sa-si anunte aparitia, drept spre el tasni un lucru pe care il cunostea. Era un trandafir incredibil de frumos. Culoarea sa era un rosi intens, petalele sale fiind deschise spre Lorel. Nu avea miros si probabil asta il diferentia de ceilalti trandafiri pe care ii vazuse pana atunci. Emana in schimb o caldura puternica. Fara a sti ceea ce facea incerca sa il atinga insa constata ca nu se putea misca. Incepuse sa i se faca frica insa trandafirul nu se apropia si nici nu se departa de el. In jurul sau aparura alte forme interesante. Una semana cu un eschimos, alta cu o clepsidra, alta cu o pisica, iar o alta foarte spectaculoasa parea a fi un ochi albastru si luminos. El nu stia ca lucrurile pe care le observa acum erau nebuloase, Acestea disparura insa dintr-o data iar el se trezi in pat fericit dar deznadajduit in acelasi timp.
Din ziua aceea Lorel isi schimba atitudinea complet. Deveni foarte ordonat. Prea ordonat comparativ cu purtarea sa de alta data.Lucrul cel mai interesant insa era faptul ca desena toata ziua. Desena lucruri ciudate pe care parintii lui nu le intelegeau.
A continuat sa deseneze ochi, eschimosi si trandafiri pana la prima lui ora de fizica atunci cand vazandu-i desenele profesorul l-a felicitat pentru faptul ca el era singurul elev din clasa ce cunostea formele nebuloaselor.
-Le-am visat........... asta spunea mereu.
Desenele sale ajunsesera celebre iar el castiga o sumedenie de premii.
La saptesprezece ani se gandea serios la o cariera in astronomie fiindca nu contenea sa se documenteze. Era foarte silitor iar in cartierul sau nu mai era biblioteca in care el sa nu fi pus piciorul si din care sa nu fi citit toate cartile cu privire la astronomie.
Intr-o zi nefericita insa, pe cand traversa strada, un sofer neatent care gonea cu viteza a trecut neregulamentar si nu a reusit sa-l evite. Ranile lui au fost atat de grave incat medicii nu l-au mai putut salva.
Profesorul sau de fizica. pentru care Lorel insemna mai mult decat un elev incepu sa planga la auzul acestei vesti, iar la sfarsitul anului scolar cand se inmanau premiile elevilor merituosi el se urca  pe scena dintr-o data si incepu sa vorbeasca:
-Lorel! Te-ai stins asemenea unei supernove, foarte brusc si fara sa ne dai timp pentru a-ti aprecia frumusetea si maiestuozitatea. Ai stralucit asemenea Soarelui, iar in jurul tau au gravitat multi oameni, chiar si eu. Am invatat multe de la tine dragul meu elev si de aceea medalia de Aur, diploma si coronita de flori pe care ti le ofer postum stau astazi ca marturie a glorioasei tale ascensiuni spre cunoastere. Afla Lorel ca tu ai fost un mic geniu, iar eu nu am sa plang pentru ca ai plecat ci am sa ma simt onorat ca te-am cunoscut. Continua-ti acum drumul printre galaxii, tanarul meu elev si totusi marele meu fizician in fata caruia ma plec cu tot respectul. Profesorul isi scoase palaria si pentru doua minute in sala de festivitati era o tacere deplina. Parca si universul tacea. Nimeni nu scosese un sunet, apoi profesorul vorbi din nou dar de data aceasta avea ochii in lacrimi desi isi propusese sa nu planga.
-Pleaca spre stele si du cu tine o parte din sufletele noastre plina de iubire pe bolta de abanos. Fie-ti zborul purtat de ingeri si fie ca micul tau loc din Univers sa ramana pe veci in stralucirea curatului tau suflet!
ADIO LOREL!!!