Cavalerul si Luna

Intr-o noapte misterioasa, coborat-a luna pe pamant in chip de nimfa, lasand stelele sa vegheze somnul muritorilor de pe bolta cea indepartata a visurilor ceresti.
Serenius, umbla de unul singur in jurul castelului, chinuit de nesomn si de intrebarile care il macinau atat de adanc incat le simtea ca o durere surda pe care nici cel mai iscusit vraci nu ar putea-o vindeca. Astfel il gasi Luna cand lasa o ploaie de argint pur sa-i curga pe fata brazdata de oboseala pentru a-i deslusi chipul. Se apropie apoi de el si-i spuse:
-Esti om bun...
El o privea cu nedumerire. Era frumoasa, insa de o frumusete nepamanteana. O admira, si-i placea sa o priveasca, insa cu cat se uita la ea, cu atat incepea sa-si puna noi intrebari.
-Cine esti? ingana el cu un ton nehotarat.
-Eu sunt Luna, fiica Eterului si gardiana a eternitatii. Traiesc sus, pe bolta instelata si de acolo pazesc oamenii. Pamantul imi e frate, iar eu am grija de toti cei care traiesc aici. Am simtit in tine multa nefericire si indoiala. Sunt aici pentru a te ajuta.
-Dar cum poti tu sa ma ajuti? Nu stii nimic despre mine.......
-Oooooh............... copil al singuratatii.......... eu stiu despre tine mai multe chiar decat insasi mama ta. Eu ii cunosc Mana care ti-a scris capitolul in Cartea Vietii. Eu iti cunosc indepartatii stramosi si viitorii copii fiindca eu sunt o imagine a viitorului si a trecutului. Am fost, sunt si voi fi mereu aici pentru a veghea Pamantul.
-Atunci...... ce poti spune despre mine? Unde oare voi ajunge? Ajuta-ma sa-mi aflu destinul!
-Copile bland, asculta-ti inima si mintea fiindca drumu-ti e plin numai de roze sclipitoare. Iata un sfat din partea mea:
Lasa lumina in sufletul tau,
Curat si angelic tu fii mereu,
Iar in calatorii tu vei pleca,
De tine-n veci tu nu te-nstraina.

Aduna tu comorile ceresti,
Pe ale tale plaiuri pamantesti
Si cauta in viata cheia aurie
Spre a-ti deschide-n lume usi o mie.
Spunand acestea, luna disparu in noapte. Urca inapoi pe bolta, iar cavalerul zambi.
Isi gasise in sfarsit puterea de a se cunoaste si aflase ca singurul lucru care il facea sa se indoiasca era faptul ca nu se cunostea. De aceea fusese el atat de singur...
Acum le multumeste cerurilor pentru ajutor.
Iti place povestea, prietene? Eu o stiu de la insasi Luna. Mi-a spus despre acest cavaler intr-o noapte in care si eu imi puneam multe intrebari.......
Tu oare nu simti acelasi lucru ca noi?
Atunci, cauta-te si impreuna cu tine vei descoperi lumea!