Rugaminte...

Acopera-ma cu praf stelar... Acopera-ma mult... Asa de mult incat sa nu ma observe mana neagra ce vrea sa ma prinda din spate...
Spala-mi ranile cu lacrimi de cristal si arunca sangele-n mare...
Reteaza cu spada ta sufletul temerii si purifica mintea napadita de boala tristetii...
Fereste-mi gandurile de cititori si fugi cu trairile mele undeva departe... Alearga prin desertul deznadejdii pentru a ajunge la fiordurile fericirii eterne... Discuta cu zanele viselor despre mine si da-i ingerului stiloul meu cu penita de aur pur si nepatat de scurgerea vremii, caci el ma va recunoaste...
Ia cu tine calul meu alb cu ochi profunzi ce pot scruta zarile si invata-l sa vorbeasca in limba ta...
Ai grija, caci sub copacul din fata casei mele se ascunde o comoara uriasa.  Imparte-o cu cei saraci, caci de te vei lacomi si vei lua totun numai pentru tine te va napadi febra si delirul pierderii de sine.
Mergi pe drumul impietrit pe care am fost si eu si cauta experientele celor ce au fost acolo inaintea ta.
Nu te teme de vrajitorii ce apar in noapte caci de le vei sopti cateva cuvinte intelepte te vor cruta iar tu vei continua drumul binecuvintat.
Nu te opri... Alearga... Alearga in continuare chiar daca fuga te oboseste...
Salveaza ceea ce a mai ramas din tine ca sa nu patesti asemenea mie... ca sa nu fii in starea mea de acum...
Priveste lumea direct si colinda vesnicia pe ritmul versurilor din cartea fermecata...
O singura rugaminte mai am la tine...
Nu uita de biata mea inima ce zace acum dezbinata in vant... Infige spada ta in ea ca sa o opresti. Nu pot s-o mai vad cum se zbate. Apoi ingroapa-o sub copacul eternitatii si lasá-ma sa ma sa dorm in pacea unui cantec de leagan...........

Pasager in Airbuss

Statea pe scaunul confortabil din piele neagra, intr-un avion puternic si stralucitor. Era imbracat elegant si isi purta distnis stofa de afacerist.
  Revistutele si brosurile din fata sa cu instructajul de securitate deja nu mai aveau secrete pentru el din vreme ce calatorise atat de des cu avionul asa ca a decis sa nu le mai rasfoiasca. Un sunet metalic, artificial dar cu o rezonanta puternica se auzi pe raza apropiata lui. Grabit dar cu meticulozitate gentila scoase dintr-un portofel de catifea imprimat cu initialele J.K. un IPhone original si incepu sa vorbeasca. Glasul sau era adanc insa foarte calm. Vorbea in limba engleza. Din cate am inteles discuta cu un partener de afaceri. Dupa cateva minute inchise telefonul cu un salut politicos si isi relua starea de eleganta pasiva pe care o avea si prima oara cand l-am vazut.
  Pilotul vorbi cu o voce monotona in trei limbi straine un discurs pe care se pare ca afaceristul il stia pe de rost caci nu schita niciun gest de atentie.
Liniile persistente de usoara incruntare de pe fruntea sa impuneau respect iar delicatetea sa combinata cu increderea pe care o inspira celor din jur prin simpla sa prezenta ma facea sa cred ca e o creatura fascinanta din alt univers.
Airbus incepu sa incalzeasca motoarele care vazusera cerurile de zeci poate chiar sute de ori. Ma cufundam adanc in scaun caci nu imi placeau decolarile.
Viteza crestea. Secundele treceau. Avionul se ridica de la sol. In fata aveam un drum lung. In spate lasasem un trecut memorabil. Viitorul ma astepta iar eu nu eram infricosata.
La un moment dat pasagerul incepu sa faca poze norilor cu o camera performanta ce parea foarte scumpa.
Apoi incepu sa scrie un plan de afaceri care nu ma interesa. Eu am scos jurnalul si am compus cateva poezii de suflet.
Zborul devenea obositor.
Afaceristul ramanea pasiv.
Fata lui parea pictata in peisaj.
Apoi au inceput turbulentele........... Toata lumea era panicata.... Ne cutremura universul. Primeam pedeapsa pentru tulburarea linistii norilor ce se transformau din mielusei in fantasme malefice.
Afaceristul insa nu schita niciun gest. Statea pasiv. Observa totul in jurul lui insa pe fata nu i se citeau sentimentele. Oare ii era frica? Oare se simtea rau? Nu stiam ce sa cred. Isi tinea mainile una in alta, ca si cum dorea sa le protejeze una de alta pentru a isi transfera fortele proprii dintr-o parte in alta a corpului cu scopul de a combate teama si starea de rau...
Turbulentele trecura  si totul reveni la normal.
Insa cateva minute mai tarziu pilotul ne anunta ca trebuie sa aterizam fortat din cauza unor defectiuni tehnice si panica se reinstala peste pasagerii avionului AirBuss.
Am coborat cu totii la Londra intr-un aeroport imens. Il cautam cu privirea pe afacerist insa acesta disparuse complet.
Toata lumea era flamanda si obosita. Nu avea nimeni vesti despre un nou avion ce va fi venit pentru noi.
Asa au trecut trei ore....
Repede panica s-a reinstalat atunci cand cativa oameni au intrat in sala de asteptare ducand un ranit in brate. Nu imi imaginam cum se poate sa vedem asta intr-un aeroport asa de mare.
Mai tarziu am aflat ca afaceristul fusese atacat pe la spate de anumiti concurenti care nu reuseau sa ii faca fata, iar din cauza ranii grave medicii nu au reusit sa il mai salveze.
M-am apropiat de cel ce fusese afaceristul. Fusese un om foarte interesant desi nu ajunsesem sa il cunosc. Imi parea rau ca nu intrasem in vorba cu el. L-am privit lung si spre stupoarea mea fata lui era la fel de pasiva si de calculata exact asa cum o stiam. Era evidenta rana insangerata de pe piept insa facand abstractie de aceasta si privindu-l asa cu ochii inchisi aveam impresia ca doarme insa viseaza planuri , schite si calcule in somnul lui profund..............

Ceremonia din Vis

Se-ncoronau regi si regine
Tinand faclii diamantine
Din negura iesea lumina
Sclipirea ei era divina.

A aparut din departare
Un sol ce-a vorbit cu glas tare
Iar umbrele-i zambeau corect
Privind cu teama si respect.

Apoi o zan-a aparut
Dintr-o vapaie de demult
Si-a impartit cu drag blandete
Prin a ei sincera tandrete.

Iar eu in maini strangeam o stea
Si cerul de jos ma privea
Minutele treceau desarte
In a mea cea din urma noapte.

Apoi priveam in agonie
La vorba ce mi-au spus-o mie
Aveam in minte departare
Iar sufletul zbura spre zare.

Ea pe obraz m-a sarutat
Cu drag am plans si-am sangerat
Si mi-a soptit duios ceva
Ce-n veci eu nu il voi afla.

Caci vocea ei era pierduta
De mine nerecunoscuta
M-am intalnit cu teama-n vis
In al regilor Paradis.

Vazut-am mare stralucire
Minune sfanta, nemurire
Dar ochii mei brusc s-au deschis
Si parasit-am acel vis.

In plansete de suferinta
In chinuri fara trebuinta
A plans un demon sufocat
De-un inger cald si prea curat.

In inima spada se frange
Dorul de viata rau ma strange
Amarnic gust are mandria
Caci am uitat ceremonia...............

Draga A,

Iti scriu din nou in speranta ca vei citi.
Oare pe unde visezi tu acum? De pe ce floare culegi lumina launtrica cu care poti umple cupa vietii? Pe ce inaltimi iti este sufletul?
Nu am mai avut curaj sa-ti scriu in ultimele veacuri fiindca nu am primit un raspuns de la tine de foarte multa vreme, asa ca pierzand notiunea timpului te-am ascuns si pe tine in clepsidra uitarii. Cu toate astea locul tau nu este acolo fiindca prafurile  medicinale m-au facut sa-mi amintesc de tine si sa-ti dedic aceasta bucata de pergament stacojiu patat cu aur.
Stii ce am visat aseara?
Mii de stelute colorate... Nici nu-ti imaginezi cat de multe erau...... Oooh asa de multe......... Am incercat sa le numar. Asa cum am invatat pe bancile scolii stii tu........ 1, 2, 3,4 insa numaratoarea trecea de infinit si cum eu nu stiam sa numar mai departe mi-am pierdut sirul iar stelele au cazut peste mine.
Am simtit o atingere rece ca de gheata. Mi-a zguduit sufletul si mi l-a intors pe toate partile iar lumea mea a inceput revolta.
Apoi fugeam pe un camp...... fugeam si nimeni nu reusea sa ma opreasca.......... Stii oare de ce fugeam? Poti tu sa deslusesti acest vis si pentru mine?
Tu stii sa numeri peste infinit? Poti sa-mi spui ce urmeaza dupa numarul suprem?
Ti-as spune mai multe insa razboiul e pe sfarsite si sufletele ma cheama.
Te rog sa-mi raspunzi!!!!!!!


A ta,
Walkyrja

O povestioara cubista

Am incercat sa impart lumea in doua jumatati.
Probabil ca nu as fi reusit daca nu s-ar fi indepartat astrul de mine caci amestecul licorilor mele paradoxal perfecte pareau sa dea gres.........
Dupa ce s-au invartit nisipurile si au inceput sa cante ingerii la chitara mi-am pus ochelarii de soare si m-am transformat in libelula fiindca asa scria in cartea cea veche ramasa de la bunica mea. Dar scrisul nu era prea clar iar eu oboseam din ce in ce mai mult. Libelula fiind cartea era prea grea pentru mine. Soarele ma ardea. Ma duceam undeva in departare. Copiii din la scoala de Arte de pe plaiurile latine nu se opreau din cantecul lor la pian.
Imi aminteam ca printr-un vis tot ceea ce citisem si toate experientele petrecute in trecut si imi doream sa schib ceva din prezent pentru a schita un viitor precis asemenea unei teoreme matematice.
Socotelile nu-mi ieseau.
Nu mai aveam la mine nici vechiul caiet de matematica. Desigur i-l imprumutasem lui Archimedes care a fugit cu el si nu mi l-a mai dat inapoi. Cred ca l-a distrus fiindca n-am gasit in nisip nimic in afara de cercurile sale pretioase.
Oh, oare ce  se intampla cu mine? Ma arde soarele si nu ma simt in stare sa mai merg prea mult. I-am dat caietul de biologie spiterului fireste. Acum se pun bazele medicinei moderne insa eu zac aici fara de speranta cu o teribila durere de cap.
Oh, vai....... oare alchimistul a descoperit formula elixirului vietii eterne? Era ascunsa in caietul meu de chimie.
Cartea de vraji a bunicii e tot ceea ce mi-a ramas insa nu am ce face cu ea pe moment.
Soarele se ascunde si apare luna.
Enigma se asterne peste nori iar noaptea imbraca totul intr-un val protector.
Poate am sa-mi recuperez alta data gandurile. Acum nu mai sunt o libelula. Sunt un ghepard liber ce umbla nestavilit prin Savana din Antarctida.
Simt cum caldura ma ingheata.
Nu mai vreau sa impart lumea egal. Cel putin nu acum. Poate maine. Sau ......... poate alta data..........
.......... Si somnul ma cuprinde............

Doar o vorba

Frumos tu imi cutremuri universul
Si imi atragi privirea catre tine
Cad caramizi amarnic peste mine
Si ma cufunda negura si densul.

Baia de notiuni redobandite
Incaleca sperante si ocara
Si-ascund in chip de vise ne-mplinite
Ce vor aduce-un nou cutremur iara.

Stiloul scrie in nestire randuri
Cerneala plange foaia-i ironie
O impletire in sirag de ganduri
Pierdute-ntre tristeti si nebunie.

Sublimul azi se uita si se mira
Cum s-a crapat lumea in doua
Soarele nu-si mai incalzeste a lui lira
Si-nlacrimat in mana ne-o da noua.

O stea calatoreste-n departare
Sa-mparta un mesaj asurzitor
Caci doar ea e supravietuitoare
A valului cel cutremurator.

Ma mira chinul si iar arde-n mine
Un sentiment ciudat fara de sens
Rade tabloul caci stie prea bine
Ca eu nimic acum n-am inteles.

Sufar sub zidul meu de aparare
Ce peste noi toti s-a napastuit
Si nu vreau sa mai caut aparare
Fiindc-o lume-ntreaga am lovit.

Se spal-o natiune cu otrava
In lacrimi de sange nevinovat
Iar cantecul mai urca cu-o octava
Caci plansul cade lin si ne-ncetat.

O gratioasa unda de dementa
Venind subtil cu frica pe-nserat
Mi-a omorat un fir de inocenta
Si-n ochii mei o floare a-nghetat.

De ma gasesti pe mine intr-o carte
Sa nu o arzi caci mult am indurat
Da-mi din sufletul tau a mia parte
Si lasa-ma sa plec catre neant.......

Perspectiva concretului

Nimeni nu stia ce sa spuna. Nici macar micutul egiptean cu fata oachesa si ochi visatori.


A venit la mine. Ma privea ca pe o piesa de muzeu pentru ca eu eram singura persoana cu pielea deschisa la culoare.

-Povesteste-mi despre piramide! Am inceput eu incercand sa par fascinat si sa-mi ascund anxietatea din glas.

Micutul egiptean ma privea nedumerit. Petrecerea era in toi, iar ringul de dans era plin. Muzica suna imbietor de nu se stie unde iar zgomotul tacamurilor era cel mai potrivit instrument de percutie ce se infuza subtil in lumina discreta a lumanarilor de pe masa.

Am inceput sa-mi frang mainile fiindca eram fara cuvinte. Simteam ca as vrea sa spun ceva insa un nod in piept imi oprea orice dorinta de a interactiona cu cei din jur. Eram din ce in ce mai nelinistit, iar tentatia de a-mi roade unghiile era din ce in ce mai mare. Aceasta experienta pentru mine era total diferita in comparatie cu cele trecute.Examenele de informatica, misiunile in strainatate si intalnirile Comitetului nu ma faceau sa am sentimente negative sau angoase insa in acea seara totul era diferit.

Egipteanul ma privea cu blandete. Eu continuam sa-mi frang mainile pe sub masa pregatindu-ma pentru discurs.

Podiumul era inalt. Nu credeam ca sunt in stare sa urc pana acolo. Ceremonia incepea. Inima ma strangea intr-o teribila cursa tensionata, o lupta intre autocontrol si totala nebunie. Apoi s-a produs impactul de soc atunci cand maestrul de ceremonii mi-a pronuntat numele. Am urcat scarile podiumului in graba si am inceput sa vorbesc. Era teribil. Nu spusesem chiar ceea ce trebuia si nici nu o facusem intr-un mod prea diplomat insa nu mai aveam cum sad au inapoi.

Am coborat in graba pierzandu-ma in obscuritatea camerei de bal iar apoi am iesit discret pana la camera de baie. Aratam ca un letargic in lumina dublata a oglinzii. Am inceput sa rad de unul singur si sa acuz oglinda ca-si bate joc de mine si ca vrea sa ma faca sa ma simt nebun. Mi-am spalat fata si am inceput sa merg pe coridorul ce ducea spre sala de bal cu pasi lenti si sacadati.

Am auzit apoi sunetul metalic de telefon venind din buzunarul sacoului meu si mi-am dat seama ca tocmai primisem un mesaj. Vazand ca e important am inceput sa tastez cu frenezie. Doua minute mai tarziu ma izbisem in cineva si eram cat pe-aici sa cad. Cu ochii tulburi incercand sa-mi ridic telefonul de jos si nestiind ce sa fac am inceput sa ingan:

-Imi cer scuze domnule nu v-am observat.....

Cel ce era in fata mea a inceput sa rada. Avea un rasa tat de plin si cristalin incat nu mi-a fost greu sa-mi dau seama ca nu era un domn. M-am uitat atent si nu am reusit sa-i localizez fata la nivelul meu asa ca instinctul m-a facut sa-mi cobor privirea si sa dau de ochii albastri si sinceri ai ului baietel. Era imbracat intr-un costum albastru pe care-l purta cu mare pedanta si avea o mare slabiciune pentru micul sau papion pe care il mangaia cu gentilete.

-Cum iti merge, prietene? Am inceput eu nehotarat.

-Mie, foarte bine, multumesc- a inceput baietelul pe un ton pompos- insa dumneavoastra nu cred ca va e atat de bine. Tati spune ca oamenii fac chestii incredibile atunci cand sunt obosit. Domneavoastra sunteti obosit?

- Mai mult emotionat insa se poate spune ca sunt si putin obosit.

-Da? Atunci… asta inseamna ca puteti sa faceti un lucru incredibil! Va provoc sa zburati atat de sus ca sa va cocotati pe varful Piramidei Egiptene.

-Nu sunt chiar atat de obosit incat sa fac asta.

-Pacat. Tati mi-a spus ca a facut-o

-Tatal tau probabil are mai mult de lucru decat mine.

-Nu cred. Pe el il oboseste faptul ca sta mereu si gandeste. Eu merg la scoala de Karate si nu obosesc.

-Unde e scoala ta de Karate?

-In Japonia. De acolo este mama mea.

Fizionomia copilasului aducea foarte putin cu cea  a unui japonez. Doar forma ochilor putea sa determine asta.


-Dar acum fiindca sunt in vacanta am venit aici la tati si merg sa privesc piramidele in fiecare zi.

Copilul acela oaches imi amintea de cineva insa ochii sai albastri ma intrigau. Nu se potriveau cu trasaturile sale japoneze respectiv egiptene. Cu toate acestea avea un farmec al lui.

-Trebuie sa plec acum – spuse copilasul pe un ton grav- poate ca ne mai vedem candva. Daca sunteti obosit am a va vad pe varful piramidei.

Eu am zambit si i-am intins mana baietelului ca sa mi-o stranga. El insa mi-a rasucit-o si eram gata sa cad a doua oara. El a inceput sa rada si a fugit de la locul faptei.

‘Nu glumea in legatura cu scoala de Karate’......

O ora mai tarziu, dupa sfarsitul petrecerii l-am vazut pe baietel iesind impreuna cu egipteanul cel oaches si visator. Mi-am dat seama ca erau tata si fiu.

Dupa cateva luni de zile am revenit la Londra pentru a-mi pune in aplicare ultimele aplicatii legate de noul meu sistem de operare, insa nimic nu parea ca merge bine. Nu reuseam sa stabilesc calculele si legaturile exacte asa ca am incercat o noua metoda. Renuntand la gandirea abstracta pentru un moment am incercat sa imbin lucrurile in mod concret iar noua inventie a devenit un succes.

In acea seara, inainte sa adorm am inceput sa ma gandesc la copilasul cu ochi albastri de la petrecerea aceea ciudata. Mi-am dat seama ca numai datorita lui mi-a reusit totul, ca am vazut lumea simplu si concret, asa cum o vede un copil.

Mi-am spus ‘Mai trebuie sa treaca ceva timp ca el sa ajunga la maturitate insa eu nu mai pot ajunge la inteligenta lui inocenta’.

In acea noapte am visat ca sunt usor ca un fluture si ca zbor pana deasupra marii Piramide.

A doua zi m-am simtit fericit si implinit. Am vrut sa-I scriu insa am pierdut cartea de vizita a tatalui sau.Totusi mi-a ramas in minte faptul ca numele lui era Ali-Gen-Til asa ca in cinstea lui mi-am denumit sistemul de operare ‘Gentil’.

Cu gentilete si concretitudine imi desfasor chiar si astazi actiunile din societate si nimic nu ma opreste sa fiu un mare inventator cu suflet de copil fantezist.