O povestioara cubista

Am incercat sa impart lumea in doua jumatati.
Probabil ca nu as fi reusit daca nu s-ar fi indepartat astrul de mine caci amestecul licorilor mele paradoxal perfecte pareau sa dea gres.........
Dupa ce s-au invartit nisipurile si au inceput sa cante ingerii la chitara mi-am pus ochelarii de soare si m-am transformat in libelula fiindca asa scria in cartea cea veche ramasa de la bunica mea. Dar scrisul nu era prea clar iar eu oboseam din ce in ce mai mult. Libelula fiind cartea era prea grea pentru mine. Soarele ma ardea. Ma duceam undeva in departare. Copiii din la scoala de Arte de pe plaiurile latine nu se opreau din cantecul lor la pian.
Imi aminteam ca printr-un vis tot ceea ce citisem si toate experientele petrecute in trecut si imi doream sa schib ceva din prezent pentru a schita un viitor precis asemenea unei teoreme matematice.
Socotelile nu-mi ieseau.
Nu mai aveam la mine nici vechiul caiet de matematica. Desigur i-l imprumutasem lui Archimedes care a fugit cu el si nu mi l-a mai dat inapoi. Cred ca l-a distrus fiindca n-am gasit in nisip nimic in afara de cercurile sale pretioase.
Oh, oare ce  se intampla cu mine? Ma arde soarele si nu ma simt in stare sa mai merg prea mult. I-am dat caietul de biologie spiterului fireste. Acum se pun bazele medicinei moderne insa eu zac aici fara de speranta cu o teribila durere de cap.
Oh, vai....... oare alchimistul a descoperit formula elixirului vietii eterne? Era ascunsa in caietul meu de chimie.
Cartea de vraji a bunicii e tot ceea ce mi-a ramas insa nu am ce face cu ea pe moment.
Soarele se ascunde si apare luna.
Enigma se asterne peste nori iar noaptea imbraca totul intr-un val protector.
Poate am sa-mi recuperez alta data gandurile. Acum nu mai sunt o libelula. Sunt un ghepard liber ce umbla nestavilit prin Savana din Antarctida.
Simt cum caldura ma ingheata.
Nu mai vreau sa impart lumea egal. Cel putin nu acum. Poate maine. Sau ......... poate alta data..........
.......... Si somnul ma cuprinde............