SUFLET FERECAT

Eram farama de luna si atingeam cu poezie somnolenta apusun in care cautam scapare. Crezul celor patru zari in care se scufunda fiecare gand ce pleaca de la om catre nesfarsitele intrebari si se intoarce ricosand din departare ca pana de corb  neagra si precisa , atingere delicata pe pleoapa inocentei , intredeschisa gata de atac asemenea unei tigroaice. Castelul de nisip unde mi te-au incuiat, fortareata titanica de rautate si doar un gand luminos ce patrunde la tine prin umbrele noptii dezgheata sangele si redeschide siragul de lacrimi... Imi faci un colier din ele?
Apoi se-nchide cutiuta muzicala si nu se mai invartesc eroii din poveste iar stelele cad tare tare cu zgomot asurzitor intr-o stare lichida de gheata cu aroma dulce ca a zaharului pur cules din racoarea unui sarut la orele cele mai dureroase.
Corabiile mergand spre starea lor de plutire lasa in urma un jet de fantezii iar tu inchis acolo, suflet drag, castelul de nisip nu se farama la atingerea apei nemiloase care este cu el blanda, mama iubitoare, creatorul de dezastre.
Cu cartea sa sta cel ce scrie nemiscat si impenetrabil, penita intepenita intr-o mana de plumb si susur de inspiratie cufunda umbrosul decor, lumina se frange in trupul meu spinos iar sangele colorat cald ca umanitatea ploua peste muntii de flacari jucause si cheama suflete stranse la jale cantand toti in cor un cantec uitat . Iar tu suflet drag , ramai ferecat.......

DESPRE CIVILIZATII

Se intalneste privirea cu o viata anterioara...Te vad ma vezi si lumea parca se clatina in jurul meu.
Imi amintesc brusc de o copilarie indiana, cu cantece si poezii, povestile batranilor intelepti in jurul focului, baile in Gange si florile aromate ce-mi serveau drept pat de alinare. Vad marile civilizatii in jurul meu plutind in timp ce eu atarn in nemiscare intre lumi si secole pe aripile unei calatorii stelare.
Emirii se pleaca si ei la rugaciune iar bijuteriile femeilor pot cumpara o lume...
In China zidul cel mare sta de straja ca omul rau sa nu poata patrunde si sa vaza
In tarile-africane se canta, se danseaza iar focul ritualic e a sfatului masa
Romanii cei puternici cu oaste au pornit... Pamantul cat de mare pe tot l-au cucerit
Apoi civilizatii incep sa se rasfire se inventeaza oameni alt fel de minti si zile
Romanii cei de astazi fasciile re-nvie. Din arta fac razboaie ce-i duc intru pieire
Imperii ridicate pe baza de trecut. Nimeni sa nu se-abata de la necunoscut
Apoi pe vremi de pace, razboiul e tot rece.. Iar omul nu mai stie daca-ntr-o zi va trece
Pe unde de stiinta sta scris al tau destin. Iar tu de esti fiinta te-ai ales cu putin
Gandire si idee iluzii si necaz. Acesta este insa al lumii mare haz.
In versuri scriu povestea ce-arata numai timpul. Iar tu traind chiar astazi poti sa tii oare ritmul?
De armele-ti sunt drepte pornesti la drum cu noi... dar lupta penru pace nu pentru alt razboi...

CLADIREA VIE

In apa am scapat un gand si undele de viata melancolice ca un cantec se misca la infinit, ata din ghemul moirelor cu hartie pictata in acuarela de o culoare indefinita dar superba in ciudatenia ei raspandesc in jur un murmur infiorator de neclintire.
Eu, cladire din piatra cu trairi gratioase sculptate in marmura, pe caramida , broderie migaloasa dintr-un mozaic de suflet transparent colorat cu sange sters de vreme , coperta prafuita si pagini cu miros de vanilie , o familie pierduta zace acum in biblioteca mea si sterge visele de praf cu o carpa din foita aurita. 
Acolo unde patronul trezoreriei i-a dat filosofului sarman o moneda s-a format o noua idee, iar lumea si-a schimbat total cursul invartindu-se in jurul monedei pe care sarmanul indragostit de intelepciune o arunca in sus, iar ea cadea aprobandu-l pe Newton si ingreunand cu fiecare secunda sarcina bietului Atlas ce zbiera un poem de indurare.
Si trec si anii impovarati de fericire si tristete, sacose pline inghesuite undeva iar fericirea universala, impletindu-se intre boabe de susan cu o aroma catifelata dau gust painii realitatii din care zilnic musc, cladire fiind in mine inghit si oameni cu lucrurile lor, mananc la fel ca ei, ii simt pe ei, traiesc prin ei... Sunt piatra vie... sunt trecut sunt o poveste sunt si prezent si viitor dar nu sunt doar o amintire...

Imagini

Desprinse din cristale de stiinta, apar in fata celui ce gandeste mii si mii de figurine reprezentative ale generatiei, ale istoriei, ale gandirii, miracolul puterii de observatie ridicat la puterea suprema.
Fata desteapta, cu ochii mereu in dictionar merge pe strada si toate masinile o ocolesc fara sa le pese de culoarea semaforului, de privirea penetranta a oamenilor, de cursul norilor pe cerul senin al vietii, de lumea intreaga si nici macar de inghetata uriasa pe care ar fi trebuit sa o savureze in liniste. Aroma de zmeura, crusta de ciocolata si faramele de alune se preling incet peste haine in timp ce ea merge neatinsa de soarta pe o poteca fara de sfarsit cu ochii mereu intr-un dictionar anost dar explicativ.
Baiatul destept, frumos, aparent perfect inventeaza zi si noapte noi programe ce-l vor duce pe culmile eminentei in tehnologie. Si pe langa el trece universul dar el spre deosebire de fata il baga in seama doar ca nu vrea sa-l asculte. Stie de existent sa si probabil de urmatoarele sale miscari dar il lasa de o parte ca pe o pagina scrisa ce va fi adaugata mai tarziu la roman. Se apleaca din nou peste tastatura desi ceasul arata ora 3 antemeridian, ora in care conform ocultismului se aduna spiritele rele, ora cu puteri mai mari decat cea a miezului de noapte, ora de care lui nu-i pasa. Cearcanele nu mai ies deja in evidenta fiindca toti cei de la Universitatea Creierelor Mondiale le au si stiu ca si ceilalti de acolo arata la fel. Pentru ei e ceva atat de normal incat nici medicul nu le mai spune somn usor ci doar NOAPTE PRODUCTIVA!!!
................................(prolog)............



Ganduri in continuare:
  Se asterne noaptea peste oras, se astern ganduri si vise peste omenire, linistea cumplita a celui care doarme, un moment de concentrare maxima, un accident a doua zi de dimineata la stirile de la prima ora. O masina singuratica, un sofer obosit, o persoana neidentificata.. Problema?? nu se putea opri din mers...La spital s-a transformat in Comambula (mergea chiar si in stare de coma / constata medicii) Mergea fara oprire si tinea un dictionar in mana care la randul lui era bandajat caci era rupt si el ... pretiosul accidentat.
Mai tarziu un atac de cord. Intra si eminenta Universitatii pe pat fara reactie rigid si rece ca un monument.  

Printre trairi si rani te mai intrebi tu oare cum e posibil sa te pierzi in propria existenta???...

ADEVARATUL SENS AL REALITATII

Scoate-ti din nou podoaba din plecarea ta spre nemarginit... A scos o diadema patata de sange pe care-a aruncat-o in joaca peste o imensa apasare a  noptii. Se uita si sorocul printre picaturi uleioase din lotiunea de hibiscus, reimprospatand pielea visului la fiecare 5 minute asa cum si medicul recomandase, iar psihologul, agatandu-se si el cu disperare pe pat ca nu cumva gresia neagra de sub el sa se rupa si sa-l teleporteze intr-o alta dimensiune, recita niste psalmi latinesti caci alta limba nu mai vorbea sarmanul si disperat se tinea doar cu un deget de firul acela ce sustinea intreaga lui existenta.
Cu un aplomb artistic, pianul incepu sa cante singur o arie inventata de mintea sa cea de lemn imbalsamat cu sunet clar si cristalin de cant frumos...  In crepuscul, copiii se jucau cu o mingiuta luminoasa facuta din spectrul  celor 7 culori sau poate chiar din mai multe fiinte spectrale caci avea si ea ( mingiuta) ratiunea ei colorata. Printre doua pase se intrevedea un curcubeu peste care sareau inorogii in fuga lor eterna spre taramul celalalt. In diamantul rosu de pe diadema se vedea un palat mic mic unde traiau doar niste pitici, formatorii unei societati a lor cu legile si organizarea politica aparte. Din ziar iesea titlul pe-afara si umbla printre  coroane de fapt mai bine spus prin trezorerie caci banii valorosi (cele mai mici monede) erau ascunsi sub trofee, prin armuri si prin spatele bijuteriilor regale, probabil de frica hotilor. Tradatorii, care isi incheiasera intre timp socotelile cu pedeapsa capitala se mantuiau in aburi de santal si adunau granite reprezentate prin aschiute de copac, atat de mici ca le vedeai numai la microscop insa fiind invatat respectul niciunul dintre ei nu mai avea curajul sa treaca de cealalta parte. Papusa cu sclipici isi dezvalui cruda stare emotionala cand cazu la paralele iar gimnastii de la sol se apucara dintr-o data sa cante o piesa de Bach la instrumente improvizate din metale pretioase sau din ganduri stranse in papirus. Cand pasarea Ibis zbura peste podium si pacea se reinstala in oras, cel adormit deschise ochii iar noaptea din nou acoperi lumea cu patura ei de liniste. Asa se termina si incepe, asa e abstractul in realitate...

ASA AM SCRIS ISTORIE

Marea cea mareata, de ce plangea ea la picioarele tale pe nisipul cel greu invaluindu-te in admiratia neobisnuitului... si apoi cand zorile isi desprindeau parul albastru catre lume de ce cadea paleta cu vopsea de pictat fix deasupra punctului strategic, centrul de greutate al triunghiului, acel cerc inscris perfect cunoscut numai probabil de gropile abisale care-i imitau forma. Eu, stand in coltul unei intersectii, asteptand probabil steguletul sub forma unei table de sah sa-mi dea startul, privesc cu nedumerire spre solnita miscatoare care are de fapt zahar in ea... da... zahar fiindca sufletele sunt prea amare ca sa le mai poti sara si apoi de ce sa ma mai contrazic cu soarele care se uita impartial peste norii geografului care calatoreste cu avionul doar ca sa-i studieze... Au si ei locul lor sub soare... da... pana si ei.
Revenind apoi cu privirea catre marea ce isi incepuse deja dansul in jurul tau, acoperindu-te cu gratie si farmec, am inceput sa scriu civilizatia cu degete patate de praf si unghii inegrite de cerneala pe o stea stravezie si rece ca gheata, povestindu-i ei parca, agatandu-ma de ea si de drumul ei, ducandu-ma spre uitare intr-o alta sfera cosmica.... Din nou in urma mea privirea se indreapta catre ceea ce am scris dupa ce te-am zarit, considerand ca ai avut o misiune, alegandu-ti soarta cu un fericit sadism, lasand sa cada peste tine o ploaie de lumi si de inventii, jertfindu-te pentru ceea ce va fi urmat si sfarsindu-ti globul pamantesc intr-o expansiune de idei minutioase, prabusindu-te tu peste ele in haosul minunat al creatiei supraomenesti. Spre inainte eu privesc, tunel intunecat, aer rarefiat, plutesc acum printre stele, materie pura si magnetica tehnologizata cu sentimente... Un ceas care-mi arata anii ce-au trecut sta mort la mana mea de hartie caci nu mai are nici el programat atata amar de infinit ramas in urma unor pasi spre departare.... Cu ochi inchisi se merge pe drumul renasterii si se-ajunge intr-un loc cald si frumos, o goliciune simpla un puf ce mangaie firea si o constientizare terifianta dar minunata... AM RENASCUT!!... Si uite-asa imi amintesc de toate, si uite-asa in altele ma scufund... dar nu ma plang... asa am scris istorie....

PROVOCATORUL DISTANT

Bat sfios la poarta ta, in tine, brazdata cu aurul vremii si rugina durerilor, in care ti s-au crestat ridurile de suferinta, pe care chiar ei eu am scris cu penita de cenusa in timpurile ce-au fost trecute un recviem pentru o stralucire nemuritoare. Bat la poarta-ti cu umilinta si sfiala cerand inapoi un lucru mic pe care l-am uitat intr-o cutie cu comori cand am plecat in graba spre minus infinit si de care mi-am amintit in apropiatul neant ducandu-ma din nou pe axa temporala si poetica pe care-o urmaream cu degetul murdar de ciocolata pe cartea veche, prafuita, judecata parca de acarieni si privita scrutator de o doi ochi albastri. Sa cada ea, cartea peste omenire ca eu sa pot recupera un lucru mic ce l-am pierdut in tine, ceva ce bate ca un ceas si tine-n sine numai sentimente, ceva ingropat intre coaste tinut cu grija in carcasa de cristal a vietii, ceva ce n-are rol doar de supravietuire ci si de indrumare, de iubire, de amagire... Acest ceva, e-al meu si iata ce dur am luptat pentru obiectul meu visat si dorit... Sa vezi unde-a ajuns mana mea cea lunga si elastica ce s-antins peste cer in noapte, in zi, si stele cuprinde si luna o simte, cu atingerea ei dura de catifea inghetata arzand zilele intr-o inghititura de gaura neagra.
 Batranul intelept, apucand-o o trimite-napoi cu o vraja iar eu, un trup firav m-agat de un fir de dorinta ce cade cu mine intr-un abis nocturn si stele se naruie-n lumea din mine, iar eu deschid ochii cu cartea in brate, o iau si-o admir, ma plec in fata ei si-o transform intr-o fereastra cu vitralii colorate de unde ma poate vedea o lume adormita, un nou mod de viata universal ce-l voi veghea eu, provocatorul distant..... si toate astea doar pentru o inima.......