Bat sfios la poarta ta, in tine, brazdata cu aurul vremii si rugina durerilor, in care ti s-au crestat ridurile de suferinta, pe care chiar ei eu am scris cu penita de cenusa in timpurile ce-au fost trecute un recviem pentru o stralucire nemuritoare. Bat la poarta-ti cu umilinta si sfiala cerand inapoi un lucru mic pe care l-am uitat intr-o cutie cu comori cand am plecat in graba spre minus infinit si de care mi-am amintit in apropiatul neant ducandu-ma din nou pe axa temporala si poetica pe care-o urmaream cu degetul murdar de ciocolata pe cartea veche, prafuita, judecata parca de acarieni si privita scrutator de o doi ochi albastri. Sa cada ea, cartea peste omenire ca eu sa pot recupera un lucru mic ce l-am pierdut in tine, ceva ce bate ca un ceas si tine-n sine numai sentimente, ceva ingropat intre coaste tinut cu grija in carcasa de cristal a vietii, ceva ce n-are rol doar de supravietuire ci si de indrumare, de iubire, de amagire... Acest ceva, e-al meu si iata ce dur am luptat pentru obiectul meu visat si dorit... Sa vezi unde-a ajuns mana mea cea lunga si elastica ce s-antins peste cer in noapte, in zi, si stele cuprinde si luna o simte, cu atingerea ei dura de catifea inghetata arzand zilele intr-o inghititura de gaura neagra.
Batranul intelept, apucand-o o trimite-napoi cu o vraja iar eu, un trup firav m-agat de un fir de dorinta ce cade cu mine intr-un abis nocturn si stele se naruie-n lumea din mine, iar eu deschid ochii cu cartea in brate, o iau si-o admir, ma plec in fata ei si-o transform intr-o fereastra cu vitralii colorate de unde ma poate vedea o lume adormita, un nou mod de viata universal ce-l voi veghea eu, provocatorul distant..... si toate astea doar pentru o inima.......
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu