In apa am scapat un gand si undele de viata melancolice ca un cantec se misca la infinit, ata din ghemul moirelor cu hartie pictata in acuarela de o culoare indefinita dar superba in ciudatenia ei raspandesc in jur un murmur infiorator de neclintire.
Eu, cladire din piatra cu trairi gratioase sculptate in marmura, pe caramida , broderie migaloasa dintr-un mozaic de suflet transparent colorat cu sange sters de vreme , coperta prafuita si pagini cu miros de vanilie , o familie pierduta zace acum in biblioteca mea si sterge visele de praf cu o carpa din foita aurita.
Acolo unde patronul trezoreriei i-a dat filosofului sarman o moneda s-a format o noua idee, iar lumea si-a schimbat total cursul invartindu-se in jurul monedei pe care sarmanul indragostit de intelepciune o arunca in sus, iar ea cadea aprobandu-l pe Newton si ingreunand cu fiecare secunda sarcina bietului Atlas ce zbiera un poem de indurare.
Si trec si anii impovarati de fericire si tristete, sacose pline inghesuite undeva iar fericirea universala, impletindu-se intre boabe de susan cu o aroma catifelata dau gust painii realitatii din care zilnic musc, cladire fiind in mine inghit si oameni cu lucrurile lor, mananc la fel ca ei, ii simt pe ei, traiesc prin ei... Sunt piatra vie... sunt trecut sunt o poveste sunt si prezent si viitor dar nu sunt doar o amintire...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu