Naluca Soarelui

Incepe o noua zi.
Incepe o noua viata. Astazi lasam la o parte tristetile de ieri. Chemam zorile in ajutor, apoi ne inarmam cu zambete si pornim la drum cu un sarut pe frunte din partea soarelui.
Dupa o ceasca de fericire deja ochii nostri se deschid larg pentru a primi in dar cantul pasarelelor. Mai tarziu, incepem sa ne prindem cu totii de mana si sa mergem impreuna spre nou, spre ceva neasteptat, spre drumul vietii care ni se pare monoton insa nu este acelasi.
Orele trec una dupa alta, iar noi, prinsi intr-un vartej de vise incepem sa ne simtim infometati. Ne hranim cu o rugaciune si ne odihnim intr-un miraj pentru o clipa. Apoi renastem. Continuam ceea ce am inceput cu catva timp in urma. Mergem fara sa ne oprim. Cu totii, strans legati unul de altul, cu mainile lipite de cel de langa noi mergem fara sa ne oprim. Timpul trece. Ne simtim din ce in ce mai istoviti. Soarele isi ia la revedere, facandu-i loc surorii sale luna pe bolta cereasca. Ne oprim din mers. Ne asezam la umbra protectoare a unui maslin si asteptam permisiunea de a intra in tara viselor unde totul e posibil.
Insa nu avem cum sa plecam toti. Unul trebuie sa stea de paza. Cineva trebuie sa se desprinda de mana mea sau poate a ta si trebuie sa  ne pazeasca pe noi, cei care mergem mereu, sa stea la capul nostru si sa nu permita entitatilor negative sa intre in lumea noastra interioara.
Dar cine oare sa-si sacrifice calatoria spre Tara Viselor? Nimeni nu vrea asta. Incepem sa ne gandim intens dupa care, ne prindem in cercul nostru magic care se invarte. Asa incepem noi sa vedem lumea cu alti ochi. Ne invartim in jurul maslinului fermecat. Incet, incet apoi mai repede, mai repede, mai repede si mai repede si mai repede cel mai repede MULT MAI REPEDE DECAT S-A INVARTIT CINEVA PANA ACUM. Nu mai vedem nimic in jur totul e o nebuloasa. Incercam sa strigam unul la altul insa nu ne putem auzi parca numai vantul ne sopteste misterele sale iar noi suntem atat de uniti insa atat de pierduti unul de altul incat ne cautam cu disperare fara sa vrem desi suntem prinsi unul de altul.
Apoi incepem sa incetinim mai incet si mai incet incet de tot........ ne-am oprit. Cadem la pamant cu totii, cad eu, cazi si tu , cade si el, cade si ea, cad si ei, cad si ele, toti suntem acum individuali. Avem mainile libere. Fiecare decide sa plece pe drumul sau, asa ca ne despartim. Desi nu mai suntem impreuna noi tot continuam sa mergem fara oprire, primind binecuvintarea diminetii, sarutul soarelui si ceasca de fericire in fiecare dimineata.
.................................................................
A trecut ceva timp de atunci, iar eu, Naluca Soarelui nu m-am oprit inca din mers. Uneori ma mai odihnesc la umbra acelui salcam si imi petrec acolo chiar si noptile. Sunt fericita dar totusi mi-e dor de celelalte naluci cu care mergeam inainte si de stransoarea puternica pe care o simteam mereu de ambele maini...........