Jazz Night

E noapte. Nu chiar foarte tarziu, doar orele 21:00 P.M. Luminile de pe strada te calauzesc in drumul tau iar tu mergi visand, gandindu-te la meleagurile insorite ale Americii de Sud. Aproape ca nu observi masinile care trec pe strada, oamenii imbracati in fel de fel de costume, unii mai eleganti altii mai putin eleganti. Parca nici nu auzi voci pitigaiate de adolescente care chicotesc in parc asteptandu-si printii la intalnire, vocea unei afaceriste care dicteaza cu o voce grava si tacticoasa probabil unei subalterne la telefonul ei modern si dotat tot felul de cifre uriase fara noima. Multe lucruri se petrec in jurul tau, dar tu treci visator si diafan asemenea unei umbre transparente. Esti orb si surd la tot ceea ce exista. Pasii tai te duc intr-o directie. Parca te duci fara sa vrei si fara sa gandesti. Picioarele tale te poarta acolo, iar tu te conformezi, nepasator si palid.
Treci prin centrul orasului plin de lumini si stralucire, apoi mergi pe niste stradute mai intunecate pe unde nu trece aproape nimeni. Ajungi la destinatie. Locul unde ti-ai dorit atat de mult sa sosesti este o cafenea pe o strada abandonata si aparent nepopulata. Daca treci pe acolo nu observi cuvintele scrise cu auriu intr-un stil englezesc si delicat:''JAZZ CAFE''.
Deschizi usa masinal si intri in local. Primul lucru care te loveste este o unda de caldura si un miros puternic de esenta de trandafir din narghilele amestecat cu ceva cafea braziliana. Iti lasi haina elegant pe un scaun confortabil negru si tapitat cu piele. Se vede pe tine ca porti haine foarte scumpe si esti un visator bogat si rafinat. Iti comanzi o cafea italienCeasca tare cu frisca si niste biscuiti belgieni. Comanda ta soseste mai repede decat te asteptai. Sorbi din cafea aparent netulburat.
Vine o formatie de soul. Dupa programul de pe masa care ti-a fost strecurat pe tava argintie langa ceasca de portelan si farfurioara de cristal pentru biscuiti, chelnerul ti l-a pus si pe acesta. Te uiti atent si il recunosti deja pe chitaristul din  poza despre care scrie ca este un consacrat muzician. Dupa ce instrumentele se aseaza si echipa tehnica isi termina activitatile, chitaristul impreuna cu ai sai se aseaza la locurile destinate lor. In scena apare si o solista care nu a fost prezenta in poza trupei din program. Tu nu iti poti lua ochii de la ea.
E inalta, slabuta, imbracata intr-o rochie visinie lunga si bufanta. E machiata discret dar frumos iar in jurul ei pluteste un parfum floral si delicat fiindca scena e destul de aproape de tine. Cantecele lor curg ca un rau unul dupa altul, iar solista, cu o gratie inascuta si un talent extraordinar canta asemenea unei privighetori. Ultimul cantec, o balada dedicata iubirii pierdute o face si pe ea la sfarsitul reprezentatiei sa izbucneasca in lacrimi.
Mergi spre ea. O iei de mana si i-o saruti. Cu respect si diplomatie ii spui cat o admiri iar ea iti multumeste angelic, zambeste, iti da un autograf si te saruta pe obraz.
Tu pleci emotionat de acolo si timp de cateva zile nu poti sa-ti iei gandul de la ea. Te duci la cafenea si te interesezi de trupa in care a cantat si ea dar ti se spune ca ei s-au despartit si ca ea s-a retras din muzica. Pentru o vreme o uiti.
Doi ani au trecut de atunci, iar tu, butonand televizorul o gasesti la stiri. E imbracata exact in rochia ei visinie care te-a facut sa o admiri ca pe o zeita a gratiei. Ea primeste premiul pentru cea mai buna cantareata de Jazz . Nu-ti mai incapi in piele de fericire, iar dupa ce o cauti pe internet si primesti informatia ca ea si trupa ei vor concerta din nou la JAZZ CAFE sambata seara iti  modifici tot ceea ce aveai planificat pentru acea noapte , iti iei cel mai bun costum si te indrepti spre cafenea cu o exuberanta copilareasca.
Acolo nimic schimbat. Acelasi miros de narghilea si cafea. Tu iti comanzi aceeasi cafea si biscuiti belgieni pe care chelnerul ti-i serveste pe aceeasi tava de argint in aceeasi cana de portelan si farfuriuta de cristal.
Trupa se aseaza si incepe sa cante, iar tu te simti de parca istoria s-ar repeta. Dupa doua ore de placeri soul te indrepti spre cantareata minunata. In jurul ei pluteste parfumul acesta floral. Tu esti foarte emotionat. Esti transpirat, iar inima iti bate foarte tare. Ii reamintesti de tine, dar ea pur si simplu nu te mai cunoaste si te roaga cu vocea ei de privighetoare sa te indepartezi fiindca se grabeste. Tu esti dezorientat. Incerci sa indrugi ceva dar cuvintele tale se pierd intr-un geamat pe care ea nu-l ia in seama. Zambeste cu superioritate si se indeparteaza. Tu incerci sa o urmaresti dar o pierzi din privire si esti asa de speriat incat nu vrei sa o mai urmaresti de frica unui esec. Iesi din cafenea si o vezi cum se urca intr-o masina luxoasa. Iti intorci capul si spre surprinderea ta pe fata iti curg siroaie de lacrimi.
Trec zile si saptamani. Tu suferi. Nu ai ce face. Ea te-a uitat. Iti promiti ca nu te vei mai duce la JAZZ CAFE.Nu, nu vei mai merge. Suferinta e prea mare ca sa mai mergi.
probabil ca si zeii au defecte........ probabil ca si gratia are  o mana de harpie insa un lucru e sigur: trandafirul tau gingas era plin de spini......