Striga dupa mine tare tare ca un tunet asurzitor si cu cat striga mai tare cu atat adormeam mai bine...
Fugeau oamenii , vanatorii de crocodili, necrutatorii, distrugatorii... fugeau prin noaptea fermecatoare , fugeau dupa aur prin Africa cea saraca, descopereau nimicul din spusele cuiva...
Fugea asa si murgul meu, alesul meu cu par catifelat, striga dupa mine in timp ce eu dormeam in gandul meu purtand numai crini si iasomie. Dormeam la adapost de ploaie rece si revigoranta ce ma trezea cu si mai multe inchipuiri ale somnului, mangaindu-mi trupul cu grindina dura, luminandu-ma din cand in cand cu pala de fulger din satin cald ca un varf de cutit. Tuna adanc energia in mine, de parca imaginatia insasi si-ar fi schimbat regulile inexistende intorcandu-se de cealalta parte a razelor, spre polul opus al definitiilor concreto-abstracte ce alergau printre nori, alergau pe nisip si prin ploaia desertica din Africa.
Dormeam adanc la umbra cerului de miaza-noapte pe ger siberian, pe cearceaf de nisip miscator, printre nuci de cocos si banchize, paralelizand cunostintele mele cu cele ale persoanei de langa mine, de pe rogojina, din adapost.... Dormeam adanc, intens dormeam in Africa, dormeam in savana, alergam prin somn, dormeam cu accese de somnambulism, dormeam somnul adormitilor , adanc, profund, intens, nemiscat, pe furtuna pe caldura, sub protectia animalelor pradatoare, sub ochiul de vultur, in privirile lui Horus, pe culmi si coline, prin liniste se definea atunci firea mea cea jucausa.
Alerg cu pas grabit din viata catre alta parte si dorm din nou , culcus sa-mi fie tot natura, sa fiu in amintirea-ti ca un vis uitat caci tu ai reusit s-alergi mai tare, acum probabil tu calatoresti pe mare iar eu in urma ta ramas-am pe uscat.....
duminică, 18 martie 2012
duminică, 11 martie 2012
OGLINDIRE ...
Sa alunecam pe o oglinda intr-o baie rece de lichid mentolat, cu inima constienta si mintea visatoare, pierzandu-ne total intr-o baie de cunoastere profunda.
Ofera-mi mana ta, argint nepretuit, marturie a unui crampei de discutie fragmentata ca o pagina de ziar, copac verde rupt din radacini, inventator de hartie care se rupe se frange si se arunca asemenea unui lucru fara de pret sau a unui suflet valoros prin nepretuirea sa....
Si haide sa ne-ntoarcem din nou in lumea aceea stralucitoare de clestar unde ti-am abandonat eu vorbe si trairi ca sa le-nchid intr-o carte secreta ascunsa probabil in biblioteca magica... Si hai sa-ti regasim faptura caci tu vii doar in chip de trup gol pe dinauntru, dezbracat de fire cu ochii ce cersesc mila. Vegheaza tu la propriul capatii in noptile lungi si intunecate fabricand coliere de nestemate inlacrimate pentru o amintire spulberata intre amintiri si o emotie vag amintita, colaj de contradictie interioara, lung prilej de spaima si dezamagire.
Inmoaie-ti degetul in calimara vremii si ia-ti iar oglinda pe care o spargi si o murdaresti cu cerneala. Cufunda-te apoi in ea, coloreaza mai intens tabloul de cioburi albastrite de tus cu fire de pasiune de un rosu aprins al sangelui tau delicat si lasa-ti nelinistea sa te linisteasca. Imbratiseaza cioburile, nimicul, ziarele, hartiile copacii natura lumea-ntreaga, lichidul mentolat, visul si lesinul tau, imbratiseaza-le pe toate si lasa-te cuprins de disperarea somnambulului adormit de oboseala. Inchide ochii tai cei frumosi si tristi, caci viata ta e datorita tie un colt de suferinta eterna. Revino apoi pe lume cu fata schimbata, cu un nou EU in tine si dormi din nou, vindeca-ti toate ranile, apoi strange oglinda si cufunda-te in alta... Viseaza iar si descopera-ti fiinta... Eu voi veni cu tine de ma vei chema...
Ofera-mi mana ta, argint nepretuit, marturie a unui crampei de discutie fragmentata ca o pagina de ziar, copac verde rupt din radacini, inventator de hartie care se rupe se frange si se arunca asemenea unui lucru fara de pret sau a unui suflet valoros prin nepretuirea sa....
Si haide sa ne-ntoarcem din nou in lumea aceea stralucitoare de clestar unde ti-am abandonat eu vorbe si trairi ca sa le-nchid intr-o carte secreta ascunsa probabil in biblioteca magica... Si hai sa-ti regasim faptura caci tu vii doar in chip de trup gol pe dinauntru, dezbracat de fire cu ochii ce cersesc mila. Vegheaza tu la propriul capatii in noptile lungi si intunecate fabricand coliere de nestemate inlacrimate pentru o amintire spulberata intre amintiri si o emotie vag amintita, colaj de contradictie interioara, lung prilej de spaima si dezamagire.
Inmoaie-ti degetul in calimara vremii si ia-ti iar oglinda pe care o spargi si o murdaresti cu cerneala. Cufunda-te apoi in ea, coloreaza mai intens tabloul de cioburi albastrite de tus cu fire de pasiune de un rosu aprins al sangelui tau delicat si lasa-ti nelinistea sa te linisteasca. Imbratiseaza cioburile, nimicul, ziarele, hartiile copacii natura lumea-ntreaga, lichidul mentolat, visul si lesinul tau, imbratiseaza-le pe toate si lasa-te cuprins de disperarea somnambulului adormit de oboseala. Inchide ochii tai cei frumosi si tristi, caci viata ta e datorita tie un colt de suferinta eterna. Revino apoi pe lume cu fata schimbata, cu un nou EU in tine si dormi din nou, vindeca-ti toate ranile, apoi strange oglinda si cufunda-te in alta... Viseaza iar si descopera-ti fiinta... Eu voi veni cu tine de ma vei chema...
joi, 8 martie 2012
Catre mamica mea...
Draga mama,
Cum pot sa-ti spun prin cuvinte cat de mult iti multumesc...?? Cum pot eu oare sa insir farami de inima pe o coala de hartie virtuala?... Cum poate oare o fiinta cu puteri nu mai mult decat cele omenesti sa-ti spuna prin simple jocuri de litere cata dragoste iti poarta?? De unde sa mai caut eu pulbere de cristal al virtutii si vraji de pretuire pentru tine, faptura care existi si dainui in sufletul meu ca o flacara a iubirii pure si adevarate.
Nu vreau sa iti mai multumesc acum pentru ca m-ai nascut si m-ai crescut, pentru cate ai facut pentru mine si cate faci in continuare. Tu stii deja ca pentru asta mereu ma voi pleca in fata bunatatii tale eterne. Azi insa vreau sa-ti spun altceva.
Iti spun ca pentru mine nu esti o zana din povesti, nici profesoara nici confidenta nici psiholog si nici sprijin. Esti toate la un loc!! ESTI MAMA!! O mama adevarata care stie sa ma priveasca, care ma intelegi, care nu-mi da bani ca sa ma faca fericita, care stie sa asculte muzica impreuna cu mine, sa-mi citeasca o carte, sa-mi fie aproape si sa ma apropie de sufletul ei. O mama care are mii de lucruri de spus in mii de limbi straine, care stie de toate chiar daca nu le-a studiat, care ieri imi deschidea cartea de literatura purtandu-ma intr-o lume de basm iar astazi deschide impreuna cu mine cartea de limba engleza, geografie sau stiintele naturii. O mama care se informeaza pentru a ma informa, care se intereseaza pentru copilul ei, care mi-a dat lapte de viata din prima mea zi pe Pamant si care astazi imi da lapte de intelepciune in chip de conversatie la ceai. O mama care intelege cutiuta muzicala la fel de bine precum muzica usoara, adaptabila la orice, alaturi de sufletul meu, parte din mine, mana pe care o pot strange mereu cu incredere in momente fericite, cu teama in momentele plapande, stiind ca voi primi drept raspuns o imbratisare calda si sincera care da vigoare trupului si zambete sufletului...
Tu, mamica mea sa stii ca nu ai cum sa nu-mi fi creat viata fiindca te am mereu cu mine, icoana vie al drumului meu prin viata....
ACEASTA POSTARE O DEDIC CU MULT DRAG MAMEI MELE- LACRAMIOARA PINTELEI PE CARE O RESPECT SI O IUBESC ENORM <3
Petra (Walkyrja Dark) - 8 MARTIE 2012
Cum pot sa-ti spun prin cuvinte cat de mult iti multumesc...?? Cum pot eu oare sa insir farami de inima pe o coala de hartie virtuala?... Cum poate oare o fiinta cu puteri nu mai mult decat cele omenesti sa-ti spuna prin simple jocuri de litere cata dragoste iti poarta?? De unde sa mai caut eu pulbere de cristal al virtutii si vraji de pretuire pentru tine, faptura care existi si dainui in sufletul meu ca o flacara a iubirii pure si adevarate.
Nu vreau sa iti mai multumesc acum pentru ca m-ai nascut si m-ai crescut, pentru cate ai facut pentru mine si cate faci in continuare. Tu stii deja ca pentru asta mereu ma voi pleca in fata bunatatii tale eterne. Azi insa vreau sa-ti spun altceva.
Iti spun ca pentru mine nu esti o zana din povesti, nici profesoara nici confidenta nici psiholog si nici sprijin. Esti toate la un loc!! ESTI MAMA!! O mama adevarata care stie sa ma priveasca, care ma intelegi, care nu-mi da bani ca sa ma faca fericita, care stie sa asculte muzica impreuna cu mine, sa-mi citeasca o carte, sa-mi fie aproape si sa ma apropie de sufletul ei. O mama care are mii de lucruri de spus in mii de limbi straine, care stie de toate chiar daca nu le-a studiat, care ieri imi deschidea cartea de literatura purtandu-ma intr-o lume de basm iar astazi deschide impreuna cu mine cartea de limba engleza, geografie sau stiintele naturii. O mama care se informeaza pentru a ma informa, care se intereseaza pentru copilul ei, care mi-a dat lapte de viata din prima mea zi pe Pamant si care astazi imi da lapte de intelepciune in chip de conversatie la ceai. O mama care intelege cutiuta muzicala la fel de bine precum muzica usoara, adaptabila la orice, alaturi de sufletul meu, parte din mine, mana pe care o pot strange mereu cu incredere in momente fericite, cu teama in momentele plapande, stiind ca voi primi drept raspuns o imbratisare calda si sincera care da vigoare trupului si zambete sufletului...
Tu, mamica mea sa stii ca nu ai cum sa nu-mi fi creat viata fiindca te am mereu cu mine, icoana vie al drumului meu prin viata....
ACEASTA POSTARE O DEDIC CU MULT DRAG MAMEI MELE- LACRAMIOARA PINTELEI PE CARE O RESPECT SI O IUBESC ENORM <3
Petra (Walkyrja Dark) - 8 MARTIE 2012
miercuri, 7 martie 2012
JOCULET... COPILARESC
Deci... ce jucam??
Dormi, copilas? Dormi adanc si agitat
-Vai.... ce e asta ? Ce sa fie?
-Un vers dintr-o poezie.
-Tu acum vorbesti cu mine?
-Nu. Eu doar potrivesc rime
-Vai mie, ce-mi -e s-aud?
-Ceva nastrusnic, nascocit si nascut dintr-o neasimilata neinitiata ticalosie ticaita tic-tac ticluita cu talc de niste broaste si niste serpi care sopteau sopa-sopa sup-sup seara pe inserate inserand instinctiv insubordonatele cuvinte cutremuratoare cum curge raul rapid si rar peste ramurelele ruinilor rupestre.
-Nu-nteleg nimic...
-Nici nu trebuie... regula de baza ... no rule!!!
-ce?
-Ceai?
-Ce ai???
-Ceva
-Halva?
-Nu. Baclava
-Ba bine ca nu!!!
-Ca nu?? Nuca!!
-Nuca nucsoara...
-Cuisoare, scortisoara...
-Scortos, scorbura, ascunzatoare interioara
-Intern introspectiv intriga introducere introvertita.
-Intro... ce??
-Copile, nu-ntelegi nimic.
-Ce e nimic?
-Nimic e mai putin decat un pic...
-Si cat e un pic?
-Cat incape.. ceva mic si pitic... un stropsor de suflet poate
-Poate?
-Da, se poate
De ai creativitate
Le poti reusi pe toate!!!
Dormi, copilas? Dormi adanc si agitat
-Vai.... ce e asta ? Ce sa fie?
-Un vers dintr-o poezie.
-Tu acum vorbesti cu mine?
-Nu. Eu doar potrivesc rime
-Vai mie, ce-mi -e s-aud?
-Ceva nastrusnic, nascocit si nascut dintr-o neasimilata neinitiata ticalosie ticaita tic-tac ticluita cu talc de niste broaste si niste serpi care sopteau sopa-sopa sup-sup seara pe inserate inserand instinctiv insubordonatele cuvinte cutremuratoare cum curge raul rapid si rar peste ramurelele ruinilor rupestre.
-Nu-nteleg nimic...
-Nici nu trebuie... regula de baza ... no rule!!!
-ce?
-Ceai?
-Ce ai???
-Ceva
-Halva?
-Nu. Baclava
-Ba bine ca nu!!!
-Ca nu?? Nuca!!
-Nuca nucsoara...
-Cuisoare, scortisoara...
-Scortos, scorbura, ascunzatoare interioara
-Intern introspectiv intriga introducere introvertita.
-Intro... ce??
-Copile, nu-ntelegi nimic.
-Ce e nimic?
-Nimic e mai putin decat un pic...
-Si cat e un pic?
-Cat incape.. ceva mic si pitic... un stropsor de suflet poate
-Poate?
-Da, se poate
De ai creativitate
Le poti reusi pe toate!!!
luni, 27 februarie 2012
AngelDetector
Multe am tot invatat in anii mei de scoala, multe vise mi-au urmarit viitorul, multe file de jurnal mi-au insotit noptile de singuratate si toate aceste trairi au fost adunate intr-un colaj sentimental al regasirii de sine. Cu toate acestea insa nimic nu se compara cu dorinta unei cariere, momentul in care tineretea inflacarata a sufletului te impinge spre cunoastere, spre dorinta incapatanata si descoperiri uluitoare. (moto)
Ray Rianson, tanarul luminos si fermecator, olimpic la informatica, sclipitor ca stelele se trezi ca-n fiecare zi cu zambetul pe buze. Un strop de cafea, apa rece, haine curate, parfum, eleganta si prospetime, simtul detaliului, conduita norvegiana iar ziua aceasta se anunta a fi perfecta.
Pasi mici si gratiosi pe strazile care se modelau dupa forma piciorului lui, priviri iscoditoare ca de obicei, pe trotoar, la semafor si in autobuz. Un mic dejun rapid, o bucata de ciocolata, o bomboana cu aroma mentolata, mai mult parfum, o scurta plimbare si..... Ray se afla in fata Academiei internationale de Tehnologie A Informatiei.
Intra cu incredere. Scruteaza, analizeaza, raspunde politicos unor intrebari, merge prin sali lungi pline de tot felul de masinarii sofisticate fara interes si sentimente.
Micul calculator de buzunar, banal, fara aspect cu inscriptiile A.D. face cu ochiul celui cu numele razei de lumina. O apropiere.. aparatul este pus pe un pat de catifea rosie si moale ca o mangaiere... radiatii suave si halucinante inconjoara brusc universul ca o imbratisare a uitarii. O atingere si aparatul lumineaza. Ecranul insa arata doar o fereastra de cautare. Pana nu scrii ceva nu poti sa-l folosesti.
Ore trec repede pe nesimtite, codurile matematice cu pretext de parola dau gres. Aparatul nu poate fi conectat la calculator. Nu are iesire USB si nici macar nu are jack pentru incarcator. Poate e ceva defect sau poate un nou produs la care mai trebuie lucrat... Ratacit si buimac Ray paraseste sala. Mananca si capata puteri. Porneste din nou spre locul din care a plecat. Pasii il duc spre A.D. fara ca el sa se poata controla. Si iata ca, acolo sta un batran imbracat in alb, cu infatisare druidica, poetic si misterios privindu-l pe viitorul informatician care vizita acum sediul cu interes.
-Te-ai uitat! Atat a spus batranelul cu o voce suava ca un cantec de harpa
-Poftim?
Apoi batranul incepu:
In ochii tai vad curiozitate
Scanteie vie de serenitate
Nu recunosti ca nu stii cine esti
Iar pe acesta cum sa-l folosesti (indicand spre aparat)
Pe-ncredere tu viata ti-ai cladit
Intelepciune de nefericit
O cale dreapta doar asta vei urma
Nimic nu ai afar' de nu si da.
Mereu sunt doi de-aduni unul cu una
Dar sunt mai multi de-aduni unul cu lumea
Si nu stii ca acum ca salvator
Tu ai primit un inger pazitor.
Reneaga-l! Fa ce vrei caci va fi bine
Dorinta-i e de-a ramane cu tine
Lasa-ti particula de teama-n mana lui
Pe drumul tau din visul nimanui.
Nedumerit, Ray priveste omul care pare sa intre in transa si apoi se evapora.
Acum a descoperit raspunsul: Aparatul este un generator de holograme. Apropiindu-se din nou insa, descopera o tablita model egiptean cu regulamentul scris pe o parte cu caractere neintelesi si pe cealalta in limba engleza.
A.D (AngelDetector) Actioneaza doar daca scrii corect numele unei persoane dragi pe care o cunosti si la care te gandesti in timp ce tastezi. Vei vedea imaginea ingerului pazitor impreuna cu numele acestuia. Scrisul dispare si tablita se evapora in mainile lui Ray exact dupa citire. Ray tasteaza numele surorii lui din reflex si descopera imaginea unui inger cu numele de Turnius (nume asemanator cu al prietenului ei imaginar din copilarie)
Ray nu poate sa creada. Ia aparatul si il arunca. Il sparge. Druidul apare din nou si il imbratiseaza, indepartandu-i sufletul de trup, suflet inteligent, fortat acum sa creeze un nou aparat mai performant al carui acumulator inepuizabil va fi spiritul lui transformat intr-un motor de cautare, detector de ingeri pazitori...
Moto final:
A murit distrugand si a renascut din creatie. A definit iubirea divina prin matematica. O nastere luminoasa inseamna o viata insorita. A gresi intru lumina inseamna a ii dubla incarcatura magica, a plati pentru lumina, cu lumina, din lumina, a transforma totul in lumina inseamna a fi tu insuti lumina suprema, lumina detectoare de inger din fiinta divina (cu toate ca negi aceste lucruri exista)
Ray Rianson, tanarul luminos si fermecator, olimpic la informatica, sclipitor ca stelele se trezi ca-n fiecare zi cu zambetul pe buze. Un strop de cafea, apa rece, haine curate, parfum, eleganta si prospetime, simtul detaliului, conduita norvegiana iar ziua aceasta se anunta a fi perfecta.
Pasi mici si gratiosi pe strazile care se modelau dupa forma piciorului lui, priviri iscoditoare ca de obicei, pe trotoar, la semafor si in autobuz. Un mic dejun rapid, o bucata de ciocolata, o bomboana cu aroma mentolata, mai mult parfum, o scurta plimbare si..... Ray se afla in fata Academiei internationale de Tehnologie A Informatiei.
Intra cu incredere. Scruteaza, analizeaza, raspunde politicos unor intrebari, merge prin sali lungi pline de tot felul de masinarii sofisticate fara interes si sentimente.
Micul calculator de buzunar, banal, fara aspect cu inscriptiile A.D. face cu ochiul celui cu numele razei de lumina. O apropiere.. aparatul este pus pe un pat de catifea rosie si moale ca o mangaiere... radiatii suave si halucinante inconjoara brusc universul ca o imbratisare a uitarii. O atingere si aparatul lumineaza. Ecranul insa arata doar o fereastra de cautare. Pana nu scrii ceva nu poti sa-l folosesti.
Ore trec repede pe nesimtite, codurile matematice cu pretext de parola dau gres. Aparatul nu poate fi conectat la calculator. Nu are iesire USB si nici macar nu are jack pentru incarcator. Poate e ceva defect sau poate un nou produs la care mai trebuie lucrat... Ratacit si buimac Ray paraseste sala. Mananca si capata puteri. Porneste din nou spre locul din care a plecat. Pasii il duc spre A.D. fara ca el sa se poata controla. Si iata ca, acolo sta un batran imbracat in alb, cu infatisare druidica, poetic si misterios privindu-l pe viitorul informatician care vizita acum sediul cu interes.
-Te-ai uitat! Atat a spus batranelul cu o voce suava ca un cantec de harpa
-Poftim?
Apoi batranul incepu:
In ochii tai vad curiozitate
Scanteie vie de serenitate
Nu recunosti ca nu stii cine esti
Iar pe acesta cum sa-l folosesti (indicand spre aparat)
Pe-ncredere tu viata ti-ai cladit
Intelepciune de nefericit
O cale dreapta doar asta vei urma
Nimic nu ai afar' de nu si da.
Mereu sunt doi de-aduni unul cu una
Dar sunt mai multi de-aduni unul cu lumea
Si nu stii ca acum ca salvator
Tu ai primit un inger pazitor.
Reneaga-l! Fa ce vrei caci va fi bine
Dorinta-i e de-a ramane cu tine
Lasa-ti particula de teama-n mana lui
Pe drumul tau din visul nimanui.
Nedumerit, Ray priveste omul care pare sa intre in transa si apoi se evapora.
Acum a descoperit raspunsul: Aparatul este un generator de holograme. Apropiindu-se din nou insa, descopera o tablita model egiptean cu regulamentul scris pe o parte cu caractere neintelesi si pe cealalta in limba engleza.
A.D (AngelDetector) Actioneaza doar daca scrii corect numele unei persoane dragi pe care o cunosti si la care te gandesti in timp ce tastezi. Vei vedea imaginea ingerului pazitor impreuna cu numele acestuia. Scrisul dispare si tablita se evapora in mainile lui Ray exact dupa citire. Ray tasteaza numele surorii lui din reflex si descopera imaginea unui inger cu numele de Turnius (nume asemanator cu al prietenului ei imaginar din copilarie)
Ray nu poate sa creada. Ia aparatul si il arunca. Il sparge. Druidul apare din nou si il imbratiseaza, indepartandu-i sufletul de trup, suflet inteligent, fortat acum sa creeze un nou aparat mai performant al carui acumulator inepuizabil va fi spiritul lui transformat intr-un motor de cautare, detector de ingeri pazitori...
Moto final:
A murit distrugand si a renascut din creatie. A definit iubirea divina prin matematica. O nastere luminoasa inseamna o viata insorita. A gresi intru lumina inseamna a ii dubla incarcatura magica, a plati pentru lumina, cu lumina, din lumina, a transforma totul in lumina inseamna a fi tu insuti lumina suprema, lumina detectoare de inger din fiinta divina (cu toate ca negi aceste lucruri exista)
marți, 7 februarie 2012
DACA AS FI FOST...
Daca as fi fost o pata de cer, ti-as fi inseninat viata cu o pala de puritate inocenta in chip de vant dulce, primavaratic
Daca as fi fost marea, te-as fi scaldat in ganduri line si suave
Daca as fi fost soarele, ti-as fi mangaiat obrajii in fiecare zi, oferindu-ti o raza de speranta
Daca as fi fost luna, ti-as fi veghiat visele noapte de noapte, ti-as fi fost tovaras de taina in noptile insomniace, as fi acoperit intunericul tau cu stele nepretuite si inima ti-as fi linistit-o pana la cel mai adanc oftat
Daca as fi fost o carte, te-as fi avut in file, in litere de aur brodat numele tau, cu grija ti-as fi pastrat amintirea pe vecie
Daca as fi fost un cantec/poezie sau poveste, de tine-as fi vorbit frumos, inviindu-ti magnifica prezenta in eternitate
Daca as fi fost clepsidra- eu vesnic as trai intru tine numarand nesfarsitul glorios al prezentei tale, oferindu-ti calde batai de inima pe ritmul unor secunde si minute batute de soare si de sfinte secrete
Daca as fi fost un inger pazitor, de tine as fi avut grija, pastrand intelepciune si viata pentru tine, dandu-ti o-mbratisare-n somn, fiind mereu in preajma ta, tinandu-te de mana in ploaie, vant , inspre lumina...
Dar sunt acum doar eu, si pot sa-ti dau fiinta, suflet, stele cazatoare, dorinte mari si-nfioratoare de drag si frumusete, petale roz de inocenta pe culoarea unei pene zburatoare, usoara ca si gratia, furand o sarutare de buze rosii si adanci cu aroma de trandafir si sentiment adanc.
Caci sunt ceea ce sunt si iti marturisesc in fire, trup si suflet ca iti dedic comoara de pastrare, un fir de viata-ntr-un cufar magic, un lucru special si vesnic, ghirlande de miracol, nori albi de libertate, iubire far-de moarte...
(pentru E.A.P. cu mult drag)
Daca as fi fost marea, te-as fi scaldat in ganduri line si suave
Daca as fi fost soarele, ti-as fi mangaiat obrajii in fiecare zi, oferindu-ti o raza de speranta
Daca as fi fost luna, ti-as fi veghiat visele noapte de noapte, ti-as fi fost tovaras de taina in noptile insomniace, as fi acoperit intunericul tau cu stele nepretuite si inima ti-as fi linistit-o pana la cel mai adanc oftat
Daca as fi fost o carte, te-as fi avut in file, in litere de aur brodat numele tau, cu grija ti-as fi pastrat amintirea pe vecie
Daca as fi fost un cantec/poezie sau poveste, de tine-as fi vorbit frumos, inviindu-ti magnifica prezenta in eternitate
Daca as fi fost clepsidra- eu vesnic as trai intru tine numarand nesfarsitul glorios al prezentei tale, oferindu-ti calde batai de inima pe ritmul unor secunde si minute batute de soare si de sfinte secrete
Daca as fi fost un inger pazitor, de tine as fi avut grija, pastrand intelepciune si viata pentru tine, dandu-ti o-mbratisare-n somn, fiind mereu in preajma ta, tinandu-te de mana in ploaie, vant , inspre lumina...
Dar sunt acum doar eu, si pot sa-ti dau fiinta, suflet, stele cazatoare, dorinte mari si-nfioratoare de drag si frumusete, petale roz de inocenta pe culoarea unei pene zburatoare, usoara ca si gratia, furand o sarutare de buze rosii si adanci cu aroma de trandafir si sentiment adanc.
Caci sunt ceea ce sunt si iti marturisesc in fire, trup si suflet ca iti dedic comoara de pastrare, un fir de viata-ntr-un cufar magic, un lucru special si vesnic, ghirlande de miracol, nori albi de libertate, iubire far-de moarte...
(pentru E.A.P. cu mult drag)
duminică, 5 februarie 2012
RUINA ACTIVA (PROBABIL JURNALUL UNUI PROMETEUS MODERN)
..... si totul este cu intentie buna...
Intentia dupa cum bine stiu nu e rea. Nu a fost si nici nu va fi ... Dar ce fraze definitorii sa mai compuna o inima care merge regulat sa viziteze fosta iluzie de palat transformata intr-o ruina? Ruina e activa, ascunzand probabil in pivnitele ei cantitati intregi de explozibil pe care il depoziteaza locuitorii doar pentru ca acesta sa se scurga in pamant, sa moara acolo uitat in josul vietii asteptand probabil (locuitorii) o ploaie fina de ciocolata alba cu aroma de calm perfect de ne la locul lui pentru persoanele ce iau decizii.
Mirosul ruinei active e daunator ... e pestilential... transforma tot binele in rau, se impregneaza puternic in tine si patrunde pana in simtiri, stricand mirosul de Narciso Rodriguez (singurul meu scut glorios)
Oamenii sunt morti. Morti in interior, traiesc doar pentru a manca si a discuta exact ceea ce ingurgiteaza (variatiuni pe aceeasi tema), se introduc cu grija in tine ca acul suav al anestezistului inainte de operatie, aducandu-ti haosul lor interior in viata, implicandu-se tacit, fiind infiltrati de catre inamicul ce e mereu alaturi de tine, pretins de partea ta, creind-uti mizerii si dureri sufletesti (tot spre binele tau)
Si eu stand asezata pe ceva tare, prefacandu-ma ca ascult intunericul din jurul indistinctivilor si insipizilor vorbitori, gandindu-ma daca voi scapa cu viata, daca ochii mei vor continua sa lacrimeze si daca pentru singuraticii monumentali nu e o boala a fi singuri.
Daca intre ei s-a creat un mic guvern al ''Ruinei Active'' care are ca scop devorarea energiei si tineretii celor din jur.
Azi, maine, ieri, peste/ inainte cu doua saptamani, cine sa mai stie ce si cand caci amintirile si mirosul traiesc inca printre rafturile de biblioteca in file de carte si pagini de jurnal, infiltrate si ele o data cu ''Ruina Activa'' in viata inamicului binevoitor, parte din noi, sange rosu ce-ti poate apartine, ce-mi apartine si ma dezgusta, pe care nu l-as dona ca sa nu fac rau altuia, pe care l-as da unui vampir ucigas ca sa bea si sa moara otravit.
Venin otravitor al batranetii pe fetele palide ale detinatorilor ''Ruinii'' venin adus in viata mea de catre aparenta apropierii si a protectiei...
Sssstt... tacere aici e biblioteca mea... citesc o carte scriu un jurnal, ma uit pe fereastra la apusul eclipsei de viata in care traiesc mentalistii iluzionati, pararealizatii indepartati de real printr-o oglinda calda, stearsa sparta.... Aici nu intra nimeni, caci eu nu le permit. Dar ce te faci cu cei neputinciosi doborati de forta rea a unui orb mai bolnav de tristete decat zeul lacrimilor? Orb, cu desavarsire si umil, frustrat de propria slabiciune ce doboara fara de mila pentru a castiga un loc de sclav al ''Ruinei''. Ce te faci cand singura ta solutie de scapare e protestul zgomotos sau urletul dar nu poti de rusine... din respect pentru cel pe care-l iubesti si caruia nu-i doresti necaz... Si ce te faci de tipi, te zbati sa recapeti iluzia ca ai avut o data ceva ce-ti este luat de buna voie si-ti face sufletul izvor de poveste fantastica iar calmul ''Ruinei'' se face calus si lant captand, mancand si oferind din nou..... ???
Intentia dupa cum bine stiu nu e rea. Nu a fost si nici nu va fi ... Dar ce fraze definitorii sa mai compuna o inima care merge regulat sa viziteze fosta iluzie de palat transformata intr-o ruina? Ruina e activa, ascunzand probabil in pivnitele ei cantitati intregi de explozibil pe care il depoziteaza locuitorii doar pentru ca acesta sa se scurga in pamant, sa moara acolo uitat in josul vietii asteptand probabil (locuitorii) o ploaie fina de ciocolata alba cu aroma de calm perfect de ne la locul lui pentru persoanele ce iau decizii.
Mirosul ruinei active e daunator ... e pestilential... transforma tot binele in rau, se impregneaza puternic in tine si patrunde pana in simtiri, stricand mirosul de Narciso Rodriguez (singurul meu scut glorios)
Oamenii sunt morti. Morti in interior, traiesc doar pentru a manca si a discuta exact ceea ce ingurgiteaza (variatiuni pe aceeasi tema), se introduc cu grija in tine ca acul suav al anestezistului inainte de operatie, aducandu-ti haosul lor interior in viata, implicandu-se tacit, fiind infiltrati de catre inamicul ce e mereu alaturi de tine, pretins de partea ta, creind-uti mizerii si dureri sufletesti (tot spre binele tau)
Si eu stand asezata pe ceva tare, prefacandu-ma ca ascult intunericul din jurul indistinctivilor si insipizilor vorbitori, gandindu-ma daca voi scapa cu viata, daca ochii mei vor continua sa lacrimeze si daca pentru singuraticii monumentali nu e o boala a fi singuri.
Daca intre ei s-a creat un mic guvern al ''Ruinei Active'' care are ca scop devorarea energiei si tineretii celor din jur.
Azi, maine, ieri, peste/ inainte cu doua saptamani, cine sa mai stie ce si cand caci amintirile si mirosul traiesc inca printre rafturile de biblioteca in file de carte si pagini de jurnal, infiltrate si ele o data cu ''Ruina Activa'' in viata inamicului binevoitor, parte din noi, sange rosu ce-ti poate apartine, ce-mi apartine si ma dezgusta, pe care nu l-as dona ca sa nu fac rau altuia, pe care l-as da unui vampir ucigas ca sa bea si sa moara otravit.
Venin otravitor al batranetii pe fetele palide ale detinatorilor ''Ruinii'' venin adus in viata mea de catre aparenta apropierii si a protectiei...
Sssstt... tacere aici e biblioteca mea... citesc o carte scriu un jurnal, ma uit pe fereastra la apusul eclipsei de viata in care traiesc mentalistii iluzionati, pararealizatii indepartati de real printr-o oglinda calda, stearsa sparta.... Aici nu intra nimeni, caci eu nu le permit. Dar ce te faci cu cei neputinciosi doborati de forta rea a unui orb mai bolnav de tristete decat zeul lacrimilor? Orb, cu desavarsire si umil, frustrat de propria slabiciune ce doboara fara de mila pentru a castiga un loc de sclav al ''Ruinei''. Ce te faci cand singura ta solutie de scapare e protestul zgomotos sau urletul dar nu poti de rusine... din respect pentru cel pe care-l iubesti si caruia nu-i doresti necaz... Si ce te faci de tipi, te zbati sa recapeti iluzia ca ai avut o data ceva ce-ti este luat de buna voie si-ti face sufletul izvor de poveste fantastica iar calmul ''Ruinei'' se face calus si lant captand, mancand si oferind din nou..... ???
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
