RUINA ACTIVA (PROBABIL JURNALUL UNUI PROMETEUS MODERN)

..... si totul este cu intentie buna... 
Intentia dupa cum bine stiu nu e rea. Nu a fost si nici nu va fi ... Dar ce fraze definitorii sa mai compuna o inima care merge regulat sa viziteze fosta iluzie de palat transformata intr-o ruina? Ruina e activa, ascunzand probabil in pivnitele ei cantitati intregi de explozibil pe care il depoziteaza locuitorii doar pentru ca acesta sa se scurga in pamant, sa moara acolo uitat in josul vietii asteptand probabil (locuitorii) o ploaie fina de ciocolata alba cu aroma de calm perfect de ne la locul lui pentru persoanele ce iau decizii.
Mirosul ruinei active e daunator ... e pestilential... transforma tot binele in rau, se impregneaza puternic in tine si patrunde pana in simtiri, stricand mirosul de Narciso Rodriguez (singurul meu scut glorios)
Oamenii sunt morti. Morti in interior, traiesc doar pentru a manca si a discuta exact ceea ce ingurgiteaza (variatiuni pe aceeasi tema), se introduc cu grija in tine ca acul suav al anestezistului inainte de operatie, aducandu-ti haosul lor interior in viata, implicandu-se tacit, fiind infiltrati de catre inamicul ce e mereu alaturi de tine, pretins de partea ta, creind-uti mizerii si dureri sufletesti (tot spre binele tau)
Si eu stand asezata pe ceva tare, prefacandu-ma ca ascult intunericul din jurul indistinctivilor si insipizilor vorbitori, gandindu-ma daca voi scapa cu viata, daca ochii mei vor continua sa lacrimeze si daca pentru singuraticii monumentali nu e o boala a fi singuri.
Daca intre ei s-a creat un mic guvern al ''Ruinei Active'' care are ca scop devorarea energiei si tineretii celor din jur.
Azi, maine, ieri, peste/ inainte cu doua saptamani, cine sa mai stie ce si cand caci amintirile si mirosul traiesc inca printre rafturile de biblioteca in file de carte si pagini de jurnal, infiltrate si ele o data cu ''Ruina Activa'' in viata inamicului binevoitor, parte din noi, sange rosu ce-ti poate apartine, ce-mi apartine si ma dezgusta, pe care nu l-as dona ca sa nu fac rau altuia, pe care l-as da unui vampir ucigas ca sa bea si sa moara otravit. 
Venin otravitor al batranetii pe fetele palide ale detinatorilor ''Ruinii'' venin adus in viata mea de catre aparenta apropierii si a protectiei...
Sssstt... tacere aici e biblioteca mea... citesc o carte scriu un jurnal, ma uit pe fereastra la apusul eclipsei de viata in care traiesc mentalistii iluzionati, pararealizatii indepartati de real printr-o oglinda calda, stearsa sparta.... Aici nu intra nimeni, caci eu nu le permit. Dar ce te faci cu cei neputinciosi doborati de forta rea a unui orb mai bolnav de tristete decat zeul lacrimilor? Orb, cu desavarsire si umil, frustrat de propria slabiciune ce doboara fara de mila pentru a castiga un loc de sclav al ''Ruinei''. Ce te faci cand  singura ta solutie de scapare e protestul zgomotos sau urletul dar nu poti de rusine... din respect pentru cel pe care-l iubesti si caruia nu-i doresti necaz... Si ce te faci de tipi, te zbati sa recapeti iluzia ca ai avut o data ceva ce-ti este luat de buna voie si-ti face sufletul izvor de poveste fantastica iar calmul ''Ruinei'' se face calus si lant captand, mancand si oferind din nou..... ???