OGLINDIRE ...

Sa alunecam pe o oglinda intr-o baie rece de lichid mentolat, cu inima constienta si mintea visatoare, pierzandu-ne total intr-o baie de cunoastere profunda.
Ofera-mi mana ta, argint nepretuit, marturie a unui crampei de discutie fragmentata ca o pagina de ziar, copac verde rupt din radacini, inventator de hartie care se rupe se frange si se arunca asemenea unui lucru  fara de pret sau a unui suflet valoros prin nepretuirea sa....
Si haide sa ne-ntoarcem din nou in lumea aceea stralucitoare de clestar unde ti-am abandonat eu vorbe si trairi ca sa le-nchid intr-o carte secreta ascunsa probabil in biblioteca magica... Si hai sa-ti regasim faptura caci tu vii doar in chip de trup gol pe dinauntru, dezbracat de fire cu ochii ce cersesc mila. Vegheaza tu la propriul capatii in noptile lungi si intunecate fabricand coliere de nestemate inlacrimate pentru o amintire spulberata intre amintiri si o emotie vag amintita, colaj de contradictie interioara, lung prilej de spaima si dezamagire.
Inmoaie-ti degetul in calimara vremii si ia-ti iar oglinda pe care o spargi si o murdaresti cu cerneala. Cufunda-te apoi in ea, coloreaza mai intens tabloul de cioburi albastrite de tus cu fire de pasiune de un rosu aprins al sangelui tau delicat si lasa-ti nelinistea sa te linisteasca. Imbratiseaza cioburile, nimicul, ziarele, hartiile copacii natura lumea-ntreaga, lichidul mentolat, visul si lesinul tau, imbratiseaza-le pe toate si lasa-te cuprins de disperarea somnambulului adormit de oboseala. Inchide ochii tai cei frumosi si tristi, caci viata ta e datorita tie un colt de suferinta eterna. Revino apoi pe lume cu fata schimbata, cu un nou EU in tine si dormi din nou, vindeca-ti toate ranile, apoi strange oglinda si cufunda-te in alta... Viseaza iar si descopera-ti fiinta... Eu voi veni cu tine de ma vei chema...