Copilul destinului pe aripile vietii

A inceput o noua zi. A rasarit soarele caci omul a inceput sa spere din nou.
Plantele agatatoare de pe pereti formeaza in stil ciudat mai multe lucruri. Aceste figurine inchipuite le studiaza copiii zilei, impreuna cu regii Universului intr-o baie de misticitate.
Fiica marii, o copila alba cu ochi albastri si cristalini, cu o voce melodioasa si cu o rochita  alba de spuma le vede ca pe niste valuri prielnice pentru tine.
Fiica pamantului, oachesa cu ochii caprui, parul negru si trupul plin de virtutea muncii le vede ca pe semnele recoltei bogate si ale belsugului.
Fiica vantului, un inger diafan, le vede ca pe niste cai interminabile spre dorinte mari.
Fiica soarelui, stralucitoare si frumoasa le vede ca pe niste raze luminoase.
Tu, copilul destinului, deschizi ochii si le vezi ca pe niste semne ale viitorului. Nu stii inca sa le citesti caci nu ai invatat, dar totusi iti dai seama de ceea ce sunt. Iti frangi mainile si incerci sa le gasesti un sens insa parca jucariile de plus sunt prea tentante. Copiii celorlalte elemente au stiut sa le citeasca in felul lor. Totusi plantele nu pot vorbi. Daca ar putea probabil ti-ar spune ele ceea ce sunt.
Tu esti cel mai mic copilas. Nu plange! Ai sa inveti si tu  sa citesti mai tarziu.
Se vad lacrimile siroind pe fata ta. Plantele se cutremura si isi schimba forma pentru a fi mai usor de citit insa tu tot nu le intelegi.
Cu parere de rau, vei ramane pentru inca o vreme in mana cu ursuletul tau de plus.............dar cand vei invata, vei sti mai cel mai bine.
Trist e atunci cand acela ce nu va ajunge nimic in viata traieste cu iluzia ca va invata macar sa scrie si sa citeasca. El nu va sti asta in veci fiindca este un copil al destinului si nu al unor parinti.