GROAZNIC DE REAL ESTE TERIBILUL FANTASTIC (SAU BAL CU MASCA DE FARD)

REGULAMENT STRICT:
SE IA O CARTE DE PE MASA DE JOC.... ATENTIE UNA NU MAI MULTE (CARTILE FIIN LIPITE INTRE ELE) ASADAR CINE IA MAI MULT DE UNA RISCA MULT...


Habar nu stiau ce risca bietii oameni asezati la masa de joc, inspirand fericirea unei petreceri, simtind pulsul agitant si ascultand tipetele frenetico-adrenalinice ale dansatoarelor in rochii de matase purpurie. Eh, si ce daca au citit regulamentul? Era prea amuzant sa stai acolo la masa, sa te uiti la toate sufletele care se perindau in jurul tau, fiecare cu gandurile, calitatile si defectele proprii, fiecare cu cel putin un motiv de tristete care nu putea fi vazut din  cauza mastii de fard de pe fiecare obraz palid cu tenta cenusie. Gandul ca lucruri iesite din comun se puteau petrece in acel loc era exclus din orice minte prezenta la eveniment. Regina balului, care inspaimanta prin frumusete se intorcea, se invartea, facea piruete gratios de grotesti proiectata cu lipici in mijlocul salii de petrecere imbracata intr-o rochie de o culoare sclipitoare, starnind in mintile privitorilor o aparitie fantomatica si halucinogena. Era exclusa invidia pentru o persoana necunoscuta oricat de frumoasa ar fi fost nimeni nu o putea uri pentru asta...
Daca urasti pe cineva il urasti pentru o fapta sau pentru caracter si nu pentru un concept sau o notiune care-l defineste... asa gandea si filosoful , cel mai atent observator al paradei monstruase de clovni. El urmarea atent de la masa de joc si fiind imbatat de un coctail perfect rezultat din combinatia zecilor de pahare de wiskey pe care le consumase amestecate cu eternul sau tumult de ganduri si intrebari ce veneau din partea lui una dupa alta ca perlele insiruite pe un lantisor, uita regulile si ridica in mainile sale mici toate cartile asezate pe mijlocul mesei. Le trimise spre cer ca un tunet iar ele coborara inapoi ca un fulger sfidand legile fizicii (lumina/sunet) inversand universul oricarui observator si transformand agonia intr-un joc prelung de carti, numere, amintiri si sentimente.
Regina balului nu se misca din loc. Repeta la nesfarsit multumirile pe care le adresase in limba spaniola organizatorilor argentinieni dupa ce isi primise coroana si titlul binemeritat. Starea ei de soc era molipsitoare caci privind-o toata lumea intra intr-o transa haotica a dezbinarii.
TREBUIE SA TE TII TARE, FIULE asa spunea unchiul mereu cand nepotul iubit trecea prin ceva dureros. Deviza magica insa aici era incalcata... Mastile de fard cazura de pe fetele tuturor iar ultima pachetul de carti lipite inca aratau ultima piesa cazuta cu fata in sus pe care scria...  AI PIERDUT JOCUL... TI-AI PIERDUT MINTEA. Se vedea clar ca fiecare incerca din rasputeri sa recupereze un fir de personalitate dar totul era zadarnic. Punand  in nestire mana pe foaia cu  regulamentul, filosoful descoperi brusc o pata de i ncredere pe care o facu sa creasca oferindu-le tuturor speranta care ii trecu pe toti de cealalta parte a luminii in pace si liniste.
Constatarea de a doua zi a fost o crima in masa doar atat nimic mai mult... 
Cortegiile insa nu transportau oameni otraviti cu substante chimice ci cu propria neincredere si nestapanire de sine

LUMINA sau... Raspunsul intrebarilor...

Singurul lucru pe care mi-l amintesc este acela ca la un moment dat, m-am asezat pe o banca din parc si am inceput sa ma pierd in frigul iernii, departe de lumea aceasta, de ora tarzie si de imaginea realitatii. Nu am observat o pata mica argintie care se prelingea pe cer fiindca parea ca firul de speranta somnoroasa diin ceasca viselor frumoase cu aroma de lapte cald.
Firicelul acesta pe care-l mentionez a inceput sa se transforme in fel si fel de figurine nastrusnice: mai intai un mic inorog... micut micut si  pretios ca o nestemata a copilariei. Apoi a devenit un norisor dulce din zahar , apoi o lumina divina, o comoara galactica, ceva nepamantean chemandu-ma departe spre locuri de caldura, teama in care cineva pierduse ceva si misiunea mea de a reinvia trecutul intr-o pereche de ochi ganditori si tristi varsatorii lacrimilor de intelepciune ale omenirii, gustul profetiei nedeslusite si descoperirea faptului ca lucru in sine.
M-am indreptat spre intrebarea aceea ascunsa intr-o crusta de farmec hieroglific si am inceput sa caut prin filele de pergament iluminist pana cand am ajuns la raspuns. Era coplesitor... Un sentiment indescriptibil... O detasare totala de Univers, momentul opririi timpului si al unei renasteri progresive ...Raspunsul acela inexplicabil mi m-a insemnat pe fiinta ca o marca a cunostintelor miraculoase. L-am stiut atunci dar l-am uitat cand am vrut sa-l transmit... Am avut in mana un fir de viitor care mi-a fost luat de soarta fiindca nimeni nu este inca pregatit... Nici macar eu... Am mers asadar inapoi prin lumina si m-am confruntat din nou cu propria-mi neintelegere si cu a lumii deznadejde. Un lucru insa mi-a ramas. Am inteles ca la u moment dat ceva chiar se va intampla... 
E probabil ca si in acest moment sa adie printre noi un vant al metamorfozei interioare si intergalactice fara a ne da seama de asta... E foarte probabil ca altcineva sa se afle acum in lumina fara  a o constientiza.... E foarte probabil ca noi toti sa traim intr-un vis si sa ne trezim abia peste mii de ani la realitate...
Daca acum visam atunci somnul cat poate fi de ireal? Iar daca somnul e mai ireal decat starea in care ne aflam acum atunci ce este mai departe de concret in comparatie cu somnul?
Cand oare vom primi aceste raspunsuri? Cred ca ne ramane doar sa cautam lumina si vom afla...

Blank & Black

Hey, Black, ce crezi tu ca faci? Fugi de lume fugi de lumina te ascunzi intr-un vis si iti inchizi portita de aur ferecata cu o ghicitoare pe care nu o poate deslusi nici cel mai istet si mai nazdravan din copilasii pe care i-am preschimbat in spiridusi ai scanteilor?
Ce faci cu vremea? Te joci sturlubatic cu un manunchi de fulgere in clepsidre cu nisip de uitare si aroma de cafea.... mmm da imi amintesc prea bine de dulceata ta rosiatica si apetisanta cu aroma de floare diamantina... imi amintesc de pozele frumoase pe care mi le aratai cand te intorceai din calatorii insorite... dar unde ti-ai ascuns tu firea, oh, tu intuneric protector al povestilor nespuse, al cantecului nevazut..... Dezvaluie-mi soarta iar eu iti voi fi aproape.

Oh, Blank, tu fulg de nea stins si inocent... De unde sa-ti mai dau eu viata cand n-am putere sa mai ies in lumina de faclie? De ce m-ademenesti cu spiridusii tai , poem neterminat al deznadejdii, copil nepedepsit al fericirii... Pe unde calea mea s-o mai feresc de tine, comoara imbracata in cristal de gheata? Tu, mana rece si amagitoare, tu pata de inselaciune filozofica..... De ce sa fiu al tau rob pe veci oare? Nu vezi ca negura mi-e azi stapana? Nu vezi ca libertatea mi-a fost data? Facut-am rau acum in sihastrie vreau sa imi ispasesc pacatul cel etern dar lasa-ma sa dorm in coaja de copac, sa spun povestea mea unui drumet, si vantul martor tainic fie-mi el in vremi de noapte...... Ai strabatut in inima cu spada acum strabate-mi gandul cu povara caci tu distrugi ca tinta pentru a ta fala....

Black este rau omoara si distruge
Blank este doar un lup in chip de oaie
Black doar in inimi sabia infige
Blank speculeaza si sufletul taie.

Black nu gandeste el doar actioneaza
Blank mintea-ti joaca si apoi te-nvinge
Black stie lupta dreapta, virtuasa
Blank cu o vorba focul tot ti-l stinge.


Raul in chipu-i ni se-arata noua
Vrem sa fugim, de el spre a scapa
Dar lumea asta nu mai este noua
Greu e din viata viu sa poti pleca.

Fie subtile sau in minte-ti clare
Caile noastre trebui' stiute
Asa ajungi si te-ntrebi acum oare
Cum de-ai ajuns pe taramuri nevrute.

Raul subtil il domina pe-al falnic
Il face dintr-un rege cu faima un rob
Sa te feresti, sa te-ascunzi intr-o taina
Nu privi spre ceea ce-i rau, ci fii orb

Black se retrage in a sa povara
Moare in chinuri de rau bantuit
Blank ramane ca raul sa nu piara
Tu ocoleste-l de-l vei fi intalnit......

Nota

LLANTO din compunerea trecuta inseamna: jale, bocet, planset, uneori suspin (din lb spaniola) Eram datoare cu explicatia aceasta de la compunerea trecuta

RING-RING/ BANG-BANG/CRAC/BUM!!!/SHHH...

Ring-Ring- argint/lingurita de argint...
Ring-Ring- lingurita de argint fina si muzicala atinge paharul de cristal cu un dulce sarut de melodie diafana ca o pulbere de mouse  de ciocolata, in valtoarea unei amintiri cu parfum belgian.
Ring-Ring- clopotel, sunet de trezire, iluminare concentrare, memorare, anarhie, strigat, ceas, sfarsit de viata, capat de drum, fundatura...
BANG!!! S-a spart paharul de cristal.
Am spart paharul de cristal, am masacrat un sunet catifelat si l-am transformat intr-ul llanto de copil speriat, repezit, accidentat.
Bang!! 
bang!!
BAANGG!! SE SPARG SUFLETE unul dupa altul cad pe podea cad de pe pamant in cer, cu aripi de organza fine ca sunetul, fine ca lumina, fine ca funditele sofisticate de pe cutia de bomboane, fine , atat de fine ca nu-i pot salva iar ei cad si iar cad cu sufletul pe cantar, cu inima deschisa, cu arterele insirate intr-un labirint de sentiment sangvin nedefinit.
BANG BANG BANG SI CRACK!! Se rupe sfoara care avea atarnata de ea o lingura de argint, se rupe firul de viata care ii tinea pe toti, se rup legaturile, se taie din interior, cearta si suferinta s-au despartit, s-au dezlipit s-au imprastiat in zare s-au transformat intr-un cantec trist de chitara spaniola la apusul rosiatic al pasiunii.
Oh, vai dar Crac nu s-a stins se pare ca undeva sentimentele exista si se cauta... iubirea si ura, patima si razbunarea intr-un colaj de nebunie misterioasa si iar se sparg pahare de cristal cu linguritele lor suparate parca, si iar un llanto si inca unul si inca unul si....
BUM!!! Fulgera tuna si ploua. Ploua abundent, torential, furtunos... Ploua si spala tot ceea ce a fost lasand in urma doar vapaia unui miracol de clestar inghetat.
Shhh... acum e liniste.... liniste calmanta..... liniste de somnifer... liniste eterna...

MATEMARTISTICO FANTASTIC

Probabil ca nu a vazut nimeni nimic ieri la biblioteca, cand eu rasfoiam filosofia gandului primind intrebari din matematica. Probabil ca nimeni nu a inteles cum am reusit eu sa rezolv ecuatia de gradul doi cu metafora aplicata, cu parametru de ganduri bune si necunoscute dureroase, arzatoare si chinuitoare.
Mai ales acel X, semnatura cu fier rosu, gand necurat in orele mici ale castitatii nocturne cand se deschid portile infinitului ticsite de numere... numere... unelte melancolice care se apropie si formeaza cifre singuratice mari, mici, cu-fara greutate, klanuri intregi de proportionalitate, exactitati fericite ca sunt reale.
Probabil ca nimeni nu intelege de ce ma ocoleste matematica... ea nu ma place... nu e de partea mea, iar eu daca stau sa ma gandesc bine nu o simt aproape.... 
Trec zile, trec vise si eu stau din nou in biblioteca rezolvand probleme de trigonometrie, primind explicatii pragmatice carora le atribui in joaca mici conotatii subtile, un pic cam prea subtile, cam prea amoroase si fara rost. Iar zboara gandul... Oh, cartea asta cat de patata-i de cerneala si de vremi... mirosul tandru al foii de hartie... oare ce-o fi gandit copacul taiat pentru a-i destepta pe cei multi cu sfinte cunostinte eratostenice?... si iar o palma peste umar... o mangaiere dureroasa trezirea la ziua de astazi apoi o palma mai acida o mana rea ce-mi apartine si ma loveste-n cap cu duiosie materna, mustratoare, rece ca apa ce-mi curge pe obraji ce-mi scapa mintea din reteaua iluziilor si iarasi teste si iar probleme si ecuatii si forme si formule si cuantificatori, si elipse si lipsuri necunoscute si literatura si poezie si iubire si moralitate si neintelegere si drept si cunostinta si constiinta si eu in mijlocul tuturor acestor foi rupte ciopartite in jurul inimii mele si totul e precis, nimic nu e exact.
Un cantec se aude-n noapte un cantec cu tempo regulat si in acelasi timp haotic. Un cantec numai pentru mine un cantec matematic si artistic de foi rupte, de inima rupta de carte distrusa de suflet zdrobit dureros si exact cald si inghetat.
S-a demonstrat prin lipsa ca 1=2 si ca zero este de fapt infinitul.
Acum mi-e somn... ma duc ca sa visez ... ne contrazicem maine sau poate alta data.........

Kamataki sau.... CALATORIA

..... Si ma atingi din nou si porti din nou privirea mea sfioasa in marsupiul tau cinic.... si mergi si miergi si mergi si nu te mai opresti iar eu merg cu tine traiesc prin tine visez cu tine fredonez cu tine zbor cu tine.
Si poarta-mi farama de inima pe valuri de cristal casant ca apa si fragil ca zenitul dulce ca o picatura de noapte in paharul cu ceai otravitor, imbatator, aromat, poetic, tomnatic si melancolic.
Plimba-ma prin cant de greiere, spala-mi ranile cu viata si inunda-mi sufletul cu fericire catastrofala.
Nu m-am simtit mai bine nici atunci cand ma aflam in leaganul meu inocent si-mi canta batrana doica un amalgam de emulsii melodioase ce inchegau crusta unei lovituri cu o substanta magica numita emulsie de ritm spaniol.
Kamataki, tu nu-mi abandona fragilitatea de fildes... acum sub luna plina poarta-ma pe culmi inalte si lasa-ma sa-ti sorb arta cu pasiune sufocanta, netrebnica si gratioasa. Lasa-mi parul sa-ti atinga teama si da-mi puterea sa-ti descatusez sufletul cu o unghie patata de sange trandafiriu, asa cum tu mi-ai eliberat gandurile doar cu un zambet imperceptibil pe care stiu ca l-ai avut acolo numai pentru mine.
Cu ochii inlacrimati ca inocenta, privesti spre zarea cea nemarginita si imi trimiti cu graba un cuget pe aripi de farmec infasurat discret intr-o glazura de parfum de liliac. Apoi dispari in nestiinta si te intorci doar in imaginatie.
Oh, Kamataki, nu-i asa ca iubirea si arta miros a liliac?
Oh, Kamataki, nu-i asa ca te vei intoarce intr-un vis? De data aceasta te vreau intr-un vis verde... nu stiu de ce dar vreau sa fie verde... vreau sa renasc prin tine
Oh, Kamataki, hai sa mai calatorim o data.... de data aceasta insa, te rog, nu ma intoarce de unde am plecat!!!